NEAMTUL

Vin din Cascais cu trenul. In fata mea, un domn care se uita pe harta Lisabonei ma intreaba pe unde sa-si petreaca singura zi avuta la dispozitie ca sa viziteze orasul. Incep sa-i zic una alta, sfarsesc vorbind cu pasiune despre poezia si farmecul locului in care traiesc.

Am o ora la dispozitie pe care decid sa mi-o petrec aratandu-i cat pot, macar prin centru. Acest domn, neamt de origine si arhitect de profesie, masurand aproape doi metri, paseste linistit langa mine uitand-se la faianta de pe cladiri. In timpul asta scurt apuc sa-l duc la Casa do Alentejo,exemplu de discretie portugheza. In spatele fatadei banale se ascunde o bijuterie.

patio-interno-da-casa

 

Ma pregatesc sa-mi iau ramas bun, moment in care imi spune sa-mi aleg un dar, orice vreau, el e gata sa-mi ofere. Vazandu-ma femeie imi zice de: pantofi, haine, ochelari, etc, etc…

Eu sunt mai gipsy asa, ii raspund si oricum mutandu-ma constat ca am enorm de multe lucruri neesentiale. Multumesc, nu-i nevoie sa-mi daruiesti nimic!

El nu si nu, ca se simte ingrozitor daca refuz. Acum stiind foarte cum stam toti la asta cu datul si primitul, adica ce putin credem ca meritam, accept. Vad un magazin cu ceaiuri. Rasuflu usurata. Ceai alb sa fie! Nu-i suficient un pachet. Doua, ba trei, si ciocolata, se entuziasmeaza omul.

Primesc amuzata gandindu-ma cum iti poate aduce clipa asa situatii neasteptate.

-Azi e ziua mea si n-as vrea sa cinez de unul singur.

-Vrei sa mancam impreuna diseara?

-De ce nu?

Ii spun lui Ramon despre toata tarasenia, se amuza si el propunandu-mi sa-i oferim calatorului o experienta mai calda decat mancatul la restaurant. Gatesc ceva mexican, invita-l la noi pe terasa.

Ma duc la intalnire cu propunerea pregatita si cu rezerva sa nu para prea mult pentru un neamt. Spre surprinderea mea accepta recunoscator spunandu-mi ca intr-adevar asta nu i s-ar fi putut intampla in Germania.

Iata-ne pe terasa, la lumina lunii si a lumanarilor, povestind. Mancarea minunata, vinul la fel.

Cere sa vada pictura lui Ramon. E fascinat de unul dintre tablouri. Intreaba timid daca e de vanzare. Cand aude ca da,ofera dublul sumei cerute. Viata ne trimite semne ca suntem iubiti.

A doua zi ii propun o vizia in Sintra, la Quinta de Regaleira. E un loc vrajit.Intram prin tunele, prin vagaunile gradinii, vorbim putin.

-In noi e toata puterea!

-Chiar?

portaexpresso-palacio-regaleira

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s