GASTRONOMICE

 

 

Bunica stia sa ne faca fericiti.

Pe atunci nu era foarte greu.

Lua telul din cui si lighenasul maroniu, iar gesturile astea simple ne cuminteau brusc. Stiam pe de rost ritualul, dar fascinatia ramanea mereu aceeasi.

Cauta in bufet dupa caietul cu retete. 

Pe masa apareau oua, sita cu faina, coaja de lamaie, laptele,drojdia si zaharul de ale carui calorii putin ne pasa.

Zambea misterios , pornea sa faca o galagie teribila cu telul, albusurile infloreau amenintand sa dea pe dinafara, iar  cele de pe masa se amestecau transformandu-se intr-o crema fina, care dupa mintea noastra de copii ar fi mers infulecata chiar asa.

Rezultatul final merita cu prisosinta asteptarea chinuitoare de la gura cuptorului.

 

Preferinte personale:

Malaiul

Era ori de luat in traista invelit in stergar carat departe, “la fan”, si mancat rece pe deal in mirosul de iarba proaspat cosita, ori se transforma in bucurie de seara aburinda, cand navaleam murdari, si flamanzi de la joaca.

Auriu – luminos ca soarele toamna, parfumat, un pic aspru, taiat in bucati zdravene putea fi usor confundat cu fericirea insasi.

Astazi prajitura asta as numi-o nostalgie.

 Tavalitele

Mi s-au parut decadente dupa nume, obraznice si indaratnice. Cand nu ne convenea ceva si noi ne tavaleam. Dar pe dumnealor nu te puteai supara niciodata, mai ales ca erau prajituri de sarbatoare.

Cuburi fragede rostogolite prin sos de ciocolata si nuca maruntita ne lasau generoase, crema ce le prisosea, pe degetele numai bune de lins.

Ciocolata de casa

Nerecunoscatoare, multa vreme am considerat-o ruda de la tara a ciocolatei invelite in poleiala si a bomboanelor din cutia cu trandafiri pe capac. N-a fost dragoste la prima vedere, dar poarta cu mandrie titlul de “primul desert pe care l-am facut ” .

Era cand prea moale, cand tare ca piatra, cand prea dulce, cand prea alba, dar acum imi iese buna, dupa 20 de ani de incercari.

Cornuletele cu magiun

Hmmm. Au fost preferatele mele mereu. Fragede si vanilate, dulci-acrisoare. Bune cu lapte sau bune pur si simplu. Umpleau de sarbatori cutii intregi, iar cutiile se insiruiau cuminti intr-o camera austera si  racoroasa unde ne furisam ca in pestera lui Ali Baba

sa ne infruptam din toate bunatatile.

 

radu anton roman

 

Ieri am gatit, spre bucuria imamului, vinete burdusite cu bunatati si alintate in sosuri onctuoase, inaltand levantine miresme peste inserare.

Mi-au dat lacrimile da’ nu de la ceapa ci de la prieten pantagruelic plecat dintre noi care zicea ca la asa bucate sa bei un Merlot tanar de-un an, sovaitor intre arome de fructe de padure si miros de flori de camp.

N-am avut decat feteasca neagra cu care m-am ametit  si-am cantat.

 

 

 

 

Alte timpuri… 
 

 

 

Parca a fost in alta viata desi se intampla anul trecut.

 

 prajituri de casa

 

Stateam intr-o casa mare si deschisa, deschisa in sensul ca oricare dintre cunoscuti avea chef se infiinta la usa si nici macar nu era nevoie sa bata. Intra pur si simplu. Oamenii astia mi-au dat o energie incredibila sa fac “ceva bun”.

Nu-mi place gatitul ca obligatie, dar ca gest ce genereaza bucurie altora mi se pare sublim. As fi putut sta in bucatarie ore in sir pentru zambetele lor multumite.

Am produs tavi intregi de placinte, malai dulce ca in Bucovina, cornulete cu magiun, ardei copti cu branza iute si mamaliga, friptura de vanat, sofisitcate chinezarii, empanadas argentiniene, rulade, sufleuri, salate, tarte. mancaruri simple, taranesti sau feluri fandosite in care am pus tot atat suflet si entuziasm.

Motivatie, cum spuneam mi-a fost bucuria celorlati, dar mai am un fix cu lucrurile bune care se uita.

Mi-e ciuda ca se intrerupe transmiterea unor informatii esentiale de la mama la fiica, si extrapoland de la o generatie la alta saracindu-ne ca neam.  Nu ma suspecta de fals patriotism, dar crede-ma ca mi se rupe inima pentru copiii ce vor veni si n-or sa aiba amintiri care pe mine inca ma fac sa plang.

Cum mirosea toamna a vinete coapte, gem de prune, a otet incins cand se puneau muraturi? Cum putea fi zacusca de ghebe sau prajitura cu visine(tinute in sticle de lapte cu aspirina) iarna? Nu era divina inserarea la tara cand in rola se coceau cartofi pe care ii tavaleam prin mujdei facut cu nuca?

Cati copii or sa mai intre de Craciun in camera cea buna plina cu zeci de feluri de prajituri de casa, facute cu unt, cu smantana stransa de pe oala cu lapte prins, cu oua adunate de ei din cuibar?

Poate nostalgia mea pare desueta celor care nu stiu despre ce vorbesc, dar prietenii mi-au fost recunoscatori.

Apeland la retetele bunicii mele le-am atins aceleasi zone ale memoriei, le-am amintit despre vremuri nu neaparat bune, ca nu erau, dar senine, cand niciunuia nu ne pasa prea tare.

Am senzatia ca tot ce ne face azi sa traim mai repede ne rapeste de fapt bucuria statului in tihna.

Unde naiba alergam asa?

 party

E prima oara cand in casa asta miroase a duminica.

Cum miroase duminica?

Pai miroase a mancare facuta fara graba, la cuptor, miroase a ceva bun, a mirodenii, a sarmale, placinte cu branza, friptura, musaca, asa cum mirosea pe scara blocului in duminicile copilariei cand ma intorceam flamanda de la joaca.

 

 PATATA FISHIE PIE

 

Astept prieteni la cina. Si asta e pentru prima data aici.

Ador sa mancam pe terasa.

Cred ca mi-era dor sa gatesc pentru ca toate au iesit de te lingi pe degete.

Budinca de spanac cu parmesan, placinta englezeasca de peste, pere coapte in vin rosu cu inghetata de vanilie, nuci si stafide tinute in liqueur

 

.POIRE D' ESTORIL

Razbunare

Foamea o inlocuim cu pofta si mancam numai prostii. Alimentele se complica, se rafineaza, se aditiveaza, ba mai mult, se prepara pana la punctul in care sunt numai bune de pus in farfurie, fara nici o contributie personala …

Constatare facuta  aseara la supermarket pe cand ocoleam un borcan cu cremvursti gata fierti, spart de cineva din greseala si imprastiat pe jos. Carnatii aia isi meritau soarta. Daca ma intrebati as fi spart toate borcanele care ii contineau, dar riscam sa ma ia politia.

In consecinta mi-am dezlantuit pornirea doar in gand, apoi, pasnica, am cumparat cateva rondele de somon proaspat.

Ajunsa acasa am pregatit pestele simplu, simplu, sa  nu-i rapesc din calitati, doar cu putin ulei de masline si lime din beslug. L-am asezat alaturi de o salata generoasa, doar asa, sa moara de ciuda toti aia care fac bani vanzandu-ne mizerii…

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

4 thoughts on “GASTRONOMICE

  1. Pingback: OAMENI PE CARE II PORT « lola dream factory

  2. Nu ma gandeam ca te apuci sa scrii si retete culinare pe langa cele de reusita in viata.
    Cred ca tu ai descoperit reteta fericirii. Cel putin a fericirii tale. Sa iubesti deschis si sa-ti fie impartasita dragostea, sa fii mama, sa poti face ceea ce-ti doresti, cand iti doresti sa iubesti si sa ai in jur oameni de toate felurile, dar sa-i poti alege pe cei “speciali”. Am convingerea ca nu exista oameni speciali, ci doar evenimente si situatii ce-i transforma pe oameni, ce le confera denumirea respectiva printre semenii lor.
    Ferice de tine!

    Mi-ai adus aminte de mamaia mea, de bunatati, de copilarie…ce bine si simplu era totul!

    …ti-am citit gandurile:) acu’ un an, cred. La indemnul Ioanei am intrat sa vad niste minuni colorate. Ioana a facut senzatie cu ele la servici. unde, ca la servici, barfa, invidia si “voia buna” (rautatile colegilor la adresa altora) te mistuie si te fac sa albesti mai mult decat munca in sine.
    Mi-am spus atunci ca te voi mai vizita, insa n-am nicicand timp. Asta e problema mea vesnica: n-am TIMP. Ma sperie faptul ca trece foarte repede pe langa mine si ca nu apuc sa simt ca traiesc. Nu a fost mereu asa.
    Am doua fete cucuiete. Maria are 4 ani si doua saptamani, iar Ana 8 luni implinite fix la aceasta ora. Nu am mania sa cronometrez zilele, orele, minutele mai ales in cazul zilelor de nastere, cum crede al meu sot, dar imi plac aniversarile si cadourile, iar pana pana la un an i-am spus Mariei si ii voi spune si Anei “La multi ani!”.
    Pot sa-ti scriu acum pentru ca dorm toti. Fetele sunt bolnave. Ana tuseste din cand in cand si se mai trezeste. Am luat-o in brate mai devreme. Am alaptat-o uitandu-ma la margelele tale colorate. Cata inspiratie. Catalin sforaie. Impartim cu totii o garsoniera inchiriata, dar suntem fericiti asa la gramada spre disperarea parintilor care ne spun c-ar fi trebuit sa ne luam casa si apoi sa ne facem copiii. Maria a crescut pana la 3 ani mai mult pe la mare, la Neptun, la socrii mei. Noi petreceam weekend-urile impreuna, concediile, saptamanile in care trebuia vaccinata sau avea vreo raceala si mergeam la medic si statea pe la noi… pana cand Maria ajunsese sa-i zica soacrei mele “mama”. Mi-a cazut cerul in cap! Am realizat ca nu-i vina copilului si nici a soacrei mele ca-i tot zicea “Hai la mama!”, ci a distantei dintre noi a lipsei noastre din tabloul copilariei sale.
    Pe mine casa asta veche a inceput sa ma cam stranga, nu doar cand fac curatenie si vad ca nu pot “sa dau de alb”, dar si cand deschid diferite usi si-mi pica ceva din dulap sau sifonier semn ca nu mai e loc acolo.
    Acum le vad pe toate altfel si pentru ca stau acasa s-o cresc pe Ana. Vrea sa-mi cresc copiii, nu vreau doar sa fac copii si sa-i creasca altii. Stau mai mult decat am stat cu Maria. Cu Maria am stat acasa doar 4 luni, apoi am crescut-o la noi in casa pana la 7 luni jumate, apoi pana la 1 an la bunici, apoi iar la noi 4 luni, apoi iar la bunici, apoi…
    Vezi tu, Lola, zbuciumul nostru i-a agitat si pe copii si si-a pus amprenta pe gandirea si personalitatea lor. Normal ca uneori contorizam TIMPUL. Trebuia sa ma asigur ca vine momentul intalnirii cu copilul meu. Asa mi se parea ca se apropie mai repede.
    Ma simt atat de obosita, cred ca sufar de o oboseala cronica acumulata din vremea cand lucram. As putea sa ma lametez si sa scriu ca ce nasol era cand stateam pana noaptea la birou, chiar si gravida fiind, lucrand pe rupte, ca sa descoperi in scurt timp ca-si baga cineva picioarele in munca ta. Cine ma punea? Consitiinta! Convingerea ca “daca vrei un lucru bine facut, fa-l cu mana ta”.
    Acum sunt si mai obosita si nu am timp sa DORM, sa MANANC sa ma duc la toaleta uneori. Uit ca trebuie sa beau apa, sa ma pieptan, sa ma spal pe dinti o data cu copiii sa le dau un exemplu si sa-i invat in acelasi timp cum se face. Apoi de unde mai am pretentia sa se spele si ele cum trebuie. Sa ma vezi dimineata la baie cu un picior pe cada si cu Ana asezata in fund pe piciorul meu, mestecand-mi vesela, cu cei doi dintisori, un deget pe care-i pusa periuta ei in forma de degetar din silicon iar Maria cocotata pe un suport, sa ajunga sa se vada in oglinda, cum inventez cantecele vesele sa periem dintii corect …
    STAI!
    A sunat telefonul lui Cata si l-am dat pe “silentios”. Vreau sa-l las sa mai doarma un pic, ca-i si el terminat de oboseala
    … dar si eu vreau sa termin de scris. Sunt cam egosita, dar sunt atat de putine momente de liniste in casa noastra.

    Vreau sa-ti mai spun ca avem cu totii vecini nasoi, iar cu siguranta si noi suntem considerati nasoi de cei din jur la un moment dat, mai ales noi cand facem galagie. Uite acu’ a inceput un nene sa lucreze cu o bomasina. Ei, dar s-a facut tarziu. Ce daca daca nu-i inca o ora la care sa poti lucra, daca are omu’ treaba, mai conteaza ca altii au copii, sau ca sunt foarte obositi si vor sa doarma?!?!
    Am ajuns la concluzia ca “ne agitam ca Pepsi” si suntem innebuniti sa facem totul bine, macar pentru copii, dar uitam sa traim cu adevarat. Eu si sotul meu am devenit un fel de colegi de aprtament, care abia daca mai au timp sa schimbe cateva vorbe. A renuntat si la tachinarile cu colaceii din jurul burtii, pe care mi-am promis sa-i dau jos dupa al doilea copil mult mai repede. Acum sper sa vina si al treilea copil sa mai castig niste TIMP:)))))
    Ne agitam toata ziua si ne consuma cotidianul si nesimtirea celor din jur, dar nu luam atitudine. Nu-i treaba noastra sa-i educam pe altii, dar sa-i judecam pe altii da! Tanjim dupa un sistem educational care sa ne invete macar progeniturile sa traiasca altfel, “sa traiasca mai bine”, parafrazandu-l un pic pe Base, dar nu realizam ca, de fapt, si educatorii au aceleasi lacune si probleme “la ultimul etaj”. Unora pur si simplu ne le ajunge liftul pana acolo:)
    Candva eram un spirit liber si faceam numai nebunii. Am sarit cu parasuta undeva pe langa Moscova, cu doar 30 minute antrenament prealabil, de pe un avion care semana cu un autobuz vechi si ruginit pentru a testa libertatea in aer. A fost fain pana la momentul cand am realizat ca nu se deschide si ca s-a blocat ceva la mecanismul de deschidere. Am avut atunci TIMP sa-mi vad toata viata si sa anticipez ce se va intampla in urma caderii mele. O si vedeam pe mama primindu-ma in tara intr-un cosciug de plumb… Din momentul saltului si pana la aterizare am facut fix 3 minute. Cei care au sarit dupa mine spuneau ca aratam foarte ciudat din spate, parca inotam prin aer si urma sa ma inec. Sa ma inec intr-atat libertate de miscare! Suna ridicol dar asa era. Cred ca-i tipic si pentru romani sa se inece cu atata libertate in general, pentru ca nu striu ce sa faca.
    Atunci, in aer, m-am adunat si cu o ultima sfortare am tras puternic de maneta de deschidere a parasutei mele si mi-am asigurat o atrerizare in parametrii normalului.
    Acum, aici, ma sfortez sa trag de fiecare zi s-o pot incheia cu bine
    “Mama, se curata un perete la baie! O sa cada?” tocmai ma intreaba Maria care a facut ochi si a venit fuga la mine-n brate.
    Ana parca maraie:”Vreau si eu in brate!”
    Te las ca vreau sa le dragalesc un pic.

    Cu drag, Nucu.

  3. Într-o zi, nu prea demult, în faţa blocului vârstei mele de-acum, mirosea a ciorbă acră, cu leuştean.
    Am năvălit în casă şi-am plâns cu o sută de rânduri de lacrimi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s