DE CE NU?

Cum se poate scrie despre…? Pai nu se poate scrie. Si eu ce fac? Cum sa scriu daca nu se poate scrie? Atunci nu scrie! Panica…Asta una la mana.

Doi. E un proces, totul e un proces si sunt faze in care cuvintele mai mult incurca, vad bine ca incurca din intrebarile ingrijorate, ale celor din familie, daca m-am bagat intr-o secta, din marturisirile sincere  – nu te-am mai citit pentru ca mi s-a facut frica, credeam ca ai luat-o razna, nu te mai intelegeam.

Nu e nimic de speriat, nici razna, nici straniu. Totul face parte din povestea asta, din calatorie. Si iata-ma in punctul unde sa scriu despre experienta mea devine piedica. Piedica intre mine si mine pentru ca ma tine in minte in loc sa ma lase in inima, piedica intre mine si ceilalti pentru ca distorsioneaza ceea ce numim realitate comuna.

Simt ca tranzitez doua lumi, plec din una in care nu mai incap, pasesc in alta in care nu stiu cum sa fiu. Cred ca bruiajele sunt inevitabile.

Asa ca am tacut apucandu-ma cu norma intreaga de job-ul cel ma greu si mai frumos din lume – lucrul cu mine insami. Am lasat cartile, am lasat ideile, am lasat multe alte lucruri sau m-au lasat ele pe mine si am decis sa preiau constient adevarata mea functie – SUNT FIICA DE DUMNEZEU.

Sperie tare afirmatia asta. Practic nimic nu m-a inspaimantat mai tare vreodata. E asa de simplu sa spui sunt nimeni, n-am nici o putere, sunt victima circumstantelor, sunt sclavul gandurilor astora de neoprit.

Nu crezi, si e o parte din tine care nici nu vrea sa auda cine esti.

SUNT FIICA DE DUMNEZEU cu toata puterea si responsabilitatea aferente, desi pare ca viata mea e obisnuita, prea obisnuita pentru cine zic ca sunt…

Astea sunt mici mostre de cum mintea suceste si rasuceste tot, dar iesirea din ea nu se poate face prin ea insasi. Din minte se iese altfel. Pentru fiecare e diferit, de asta n-am sa fac nici o referire la metodele pe care le gasesc utile pentru mine. Zic doar ca se poate.

De ce scriu azi?

Asa simt. M-am asezat la calculator si cuvintele au vrut sa se lege, asa cum de cateva luni ma asezam si nu se legau.

Forma suprema a fiintei noastre se manifesta prin talentele si darurile personale. Exersandu-le ne traim indumnezeirea si impregnam lumea cu ea, ridicand-o din campul asta de frecvente joase.

Scrisul e unul dintre darurile ce mi-au fost date. Instrument de eliberare, de comunicare, de clarificare, de marturisire, de recunoastere, de materializare a spiritului.

Ieri eram intr-o librarie. Ma uitam pur si simplu la carti. M-am simtit plina de recunostinta ca exista, ca ne leaga dincolo de timp, ca n-as fi avut niciodata atatia prieteni, maestri, frati cu care sa ma conectez peste ani, sau secole daca n-ar fi existat ele, cartile.

Marturisirile de aici au fost tot timpul oneste fiecarui nivel de constienta prin care am trecut, au exprimat bataile inimii mele, au inregistrat o experienta unica si in acelasi timp universala – aceea de a fi om. De ce n-as contiuna sa scriu?

ghid-turistic-muntele-ceahlau-01

 

2 thoughts on “DE CE NU?

  1. Acest post a lasat un anume sentiment in urma dupa ce l-am citit..ca un sentiment de deja-vu. Undeva , candva, am mai simtit asta…ca atunci cand tin de mana o batrana si-i explic calm ca nu trebuie sa planga si sa se simta vinovata daca isi uda lenjeria, ca pentru asta sunt acolo eu…si parca totusi nu sunt eu cea care vorbeste, dar sunt eu cea care se bucura de zambetul din ochii ei atunci cand intelege….exista un rost in toate si un motiv pentru care te citesc!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s