CURSUL DE MIRACOLE

Cursul de miracole. Am ajuns la ultimele pagini. Sunt doi ani si mai bine de cand cartea asta ma insoteste. Am citit-o doar in tren, dus Lisabona-Cascais ca la intoarcere de obicei dorm.

Mi-a lamurit foarte multe lucruri, mi-a restructurat practic sistemul de gandire. Ritmul lent in care am parcurs-o a avut darul sa-mi lase spatiu de digerat, de integrat. Cartea se termina, dar drumul continua in lumina a ceea ce mi-a fost dat prin intermediul ei.

O sa scriu azi despre unul dintre nenumaratele momente de trezire, poate cel mai forte moment.

Inainte vedeam cam asa. Eu sunt eu, separata de lume. Nu-i inteleg pe ceilalti, nu stiu cum sa ma descurc cu ei, nu pot controla ce-i dincolo de mine, deci imi fac treaba individual lasand lumea. Ignorand-o, creez legatura mea personala cu divinul(pe care il pozitionam pe verticala, deasupra). Tot inaltam zmee colorate la cer sperand sa le prinda Dumnezeu de coada si sa ne jucam impreuna, numai eu cu el. Voiam sa vada ca sunt o fata deosebita, ca merit sa ma bage in seama.

De unde sa fi stiut ca rulam un filmulet al micului meu ego dornic sa ramana special si separat ?

De unde sa fi stiut ca Dumnezeu e de gasit exact acolo unde ma feresc sa ma duc, adica in lume?

De unde sa fi stiut ca nu ma pot salva doar eu, ca nu pot sa ma ridic atat timp cat nu ne ridicam cu totii?

Am fost absolut socata cand mi-am dat seama ca unica sansa de a-l intalni pe Dumnezeu e in a ma apropia de fratii mei de care fugeam si pe care dadeam vina, ca de fapt toti ceilalti sunt doar EL carand o oglinda in care ma vad numai pe mine in diferite ipostaze si ca tot ce vad trebuie acceptat. Uite asa lumea s-a redus la UNU, toate relatiile la una singura, judecatile s-au dezumflat, iar visul meu de separare s-a risipit.

Fiecare om, cu tot ce e el, ma reflecta. Imi iese in cale ca sa pot vedea ce altfel nu  pot, iar iertandu-l ma iert, spargand astfel oglinda care ma impiedica sa ma intalnesc cu Tatal.

Uh, ce dificila ghicitoare! Egoul, ca m-am apropiat atat de tare de adevar a inceput lupte aprige, tesaturi mestesugite sa ma prinda din nou. Asta e partea cea mai dificila insa stiu cine imi sunt aliatii:

PUTEREA CERULUI

IUBIREA LUI DUMNEZEU

LACRIMILE LUI CRISTOS

SI BUCURIA SFANTULUI SAU SPIRIT

vesnic sunt randuite sa te apere de propriul tau atac

Mai e PREZENTUL. De asta necesitatea de a sta in prezent si nu prin alte timpuri pentru ca doar in ACUM se pot face corectii, doar in ACUM putem fi aparati de propria noastra halucinatie.

Sunt multe de spus insa ma opresc aici ca sa nu se dilueze ideea.

image2

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s