SISIF

De cand n-am mai prins o dimineata tihnita. Nu zic ca cele netihnite n-au farmecul lor, dar sa mai si alterneze pentru pura placere pe care o am cand ma asez la scris stiind ca nu ma preseaza nimic.

Habar n-am despre ce va fi vorba aici. Poate despre prezenta.  Se uzeaza mult cuvantul asta “prezenta” insa daca il mai tocesc si eu un pic pe la coate n-o sa fie nici o suparare. Unora o sa le foloseasca, altora nu. Si uite asa am ajuns la acceptare. Alt cuvant caruia ii putem gasi sensuri alunecoase, dar in esenta e o necesitate, o corectie a erorii pe care o caram cu noi de-atata timp.

Ne lipseste insa know-how-ul acceptarii. Vorbesc prostii, nu ne lipseste nimic, doar ca nu stam prezenti ca sa putem accepta. Acceptarea e o consecinta a prezentei nu o capitulare voita. E departe de a fi resemnare sau supunere. E starea naturala pe care o ai cand te lasi sa vezi lucrurile exact asa cum sunt, cand nu te mai ascunzi de tine, cand nu te mai lupti sa ierti.

Eram odata intr-un conflict, ego-ul se intaratase, frica adusese nevoia de control si cand n-am mai putut am zis apasat, cu naduf – accept Doamne, sa fie cum vrei tu. Nu cu liniste, ci cu neputinta, cu incruntare. Predearea aceea, am simtit-o in stomac. Un pumn de fier mi l-a strans si mi-a fost limpede ca nu asa se accepta, ca socul resimtit fizic nu are de-a face cu dragostea si cu increderea.

Am luat acceptarea ca tema, am trecut prin tot felul de faze. M-am observat cum neg, cum ascund, cum ma uit in alta parte, cum n-am curaj sa privesc bine ceea ce nu accept, cum vin fricile, cum mi le cresc, etc, etc…Tocmai procesul asta, in care n-am facut practic nimic, in afara de a sta cu mine cred ca a adus ceea ce cautam. Insa ce-am dobandit dispare imediat ce ma parasesc.

E o munca de Sisif statul cu tine insuti pentru ca am invatat doar sa fugim de noi, sa ne intoarcem impotriva noastra cu judecati, vina si pedepse. Am invatat! Daca am avut capacitatea sa invatam asa, n-am nici un motiv sa cred ca ne-ar lipsi sa invatam si inversul. Trebuie rabdare, exercitiu, umilinta, blandete, putere, dezlegare de asteptari sau nimic din toate astea. E foarte sanatos sa iei si ratarea in calcul, adica sa pleci la drum fara ambitie, fara orgoliu, sa recunosti ca in plan uman poti parea un invins. Cel mai cunoscut “ratat” se cheama Iisus, daca l-am judeca in anumiti termeni…

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s