LIMPEZIRE

Am avut o limpezire. M-am prins de ce omenirea se invarte in jurul cozii de atatea veacuri.

Pentru ca  – DE AICI, DIN LUMEA ASTA, NU SE POATE IESI DE UNUL SINGUR! ORI TOTI, ORI NICIUNUL.

Stradaniile de a ma conecta cu divinul au ajuns mereu intr-un punct mort pe baza urmatorului rationament-nu ma intereseaza ce fac ceilalti, dar de fapt mi-e frica de ei, e dincolo de puterea mea sa ii schimb, mai bine ma izolez, ma separ, ma dezic si ma pun pe construit, de una singura, o relatie cu Dumnezeu.

NU MERGE ASA! Poti practica orice, citi orice,  sta in cap cu orele, la final ai acelasi sentiment de neputinta si singuratate.

Daca baza e frica, intentia  separarea, ce poti cladi fara sa nu se darame? Scara mea catre cer era schioapa.

Nu de ceilalti imi e frica. Mi-e frica de mine insami. De partea mea de intuneric, de fatetele mele nestiute, de gandurile, sentimentele despre care mi s-a spus, sau am inteles ca nu e bine sa le am si atunci le-am ascuns, iar teama ca ar putea fi descoperite le-a alimentat facandu-le sa creasca.

Ne pierdem usor. Egoul reinterpreteaza, da sensuri care nu exista si care nu duc nicaieri, baga lucrurile clare in ceata, dar mai ales ne inchide intr-o cusca de unde daca vrem sa iesim il facem sa ne atace.

Vedeti nebunia? O parte din noi cauta sa ne distruga. Inamicul nu e niciodata in afara.

Sa ne intelegem, egoul in sine nu e ceva de speriat, dar zic ca trebuie cunoscut foarte bine pentru a sti sa-l gestionam. El e cel care genereaza iluzia separarii.

Ce nu ne lasa sa transcedem lumea asta e exact ideea ca suntem mici entitati separate, luptand intre noi, ca si cum propria supravietuire ar depinde de extincita celorlalti.

Pana la urma schimbarea nu vine din exterior, ci doar din modificarea propriei perceptii despre ceea ce exista acum. Nu putem astepta sa credem in unitate doar atunci cand o vom vedea realizata, pentru ca e imposibil s-o vedem atat timp cat n-o construieste nimeni, cat tot ce face fiecare separa.

De aceea orice mic gand pe care il pescuiesti din minte, orice vorba esti gata sa zici, orice gest te pregatesti sa faci, intraba-te doar atat  – asta uneste sau separa?

Pe urma vezi ce pui in practica, dar e important sa fii constient de baza.

Iertarea apare drept cheia salvarii. Bla, bla, bla despre iertare pe toate gardurile. Sa iertam, dar cum?

Cum pot opri durerea, frustrarea, amintirile despre ce mi-a facut unul sau altul?

Par atat de reale, si cred ca am  dreptate sa cer…razbunare, moarte, pedeapsa, vina, rusine, orice ar compensa durerea mea. Dar exista ceva din toate astea care sa o anihileze cu adevarat atat timp cat eu decid s-o car?

Au murit atatia oameni de-a lungul istoriei, pentru plata asta iluzorie a durerii si unde suntem? In afara ca ne-am perfectionat uneltele de ucis ce-am reusit?

Cum vad lucrurile? Ceilalti nu exista separat, nu pentru ca ii ignor sau ma izolez de ei. Par asa cu unicul scop sa ma ajute sa vad in mine ce altfel mi-e imposibil. Reflecta un aspect al meu care are nevoie sa fie constientizat, integrat, iertat. Asta e, se pare, solutia creativa a divinitatii de a ma ajuta sa ma cunosc. Cu asta ne luptam oameni buni, cu ce vedem in oglinda. Vi separe OK?

Pe ceilalti nu-i putem ierta. E inutil sa incercam. Cand vedem “ceilalti” egoul e cel care vede, iar el nu iarta, pentru el iertarea e o amenintare.  Vrea doar razbunare.

Suntem bolnavi rau, iar in “normalul” nostru nebuni de legat, asa ca asta e realitate ce trebuie privita in ochi, asta trebuie cunoscut bine ca sa poata fi schimbat. Ce solutie poate avea o problema atat timp cat o ignoram de frica? Statul n-are o rezolvare, nici popa, nici doctorii, nimeni. Fiecare e responsabil si dator sa faca un singur lucru. Sa se opreasca din butonat masinarii, din inventat scuze, sa uite bine la ziua de azi, le ce e in jur, la ce ii trece prin cap, la ce face(mai ales atunci cand nu-l vede nimeni). Atat.

Nu ne vindecam singuri ca nu putem si nu e treaba noastra s-o facem asa ca sa ne relaxam cu straduielile noastre spirituale si cu ce ne mai apuca din frica sau disperare. Treaba noastra e sa ne vedem conditia ca ea sa poata fi transformata.

Ca sa inchei cu ce am inceput, traduc fraza initiala altfel:

DE AICI, DIN LUMEA ASTA, NU SE POATE IESI PE BUCATI! ORI INTRG, ORI DELOC!

 

 

 

2 thoughts on “LIMPEZIRE

  1. Lola draga mea, ce nu vad in mine atunci când trăiesc violent sentimentul de imposibilitate a comunicării între mine si partener, ca si cum am vorbi doua limbi complet diferite si de neînțeles pentru celălalt? Si da, consider in acele momente ca din cauza lui nu putem sa comunicam, pentru ca el nu (mai) este dispus sa deschidă ‘urechile’ către ceea ce transmit. Si mai departe, când ceea ce dorește celălalt sa-ți transmită nu are semnificație pentru tine si tu alegi sa ignori, încercând sa-l înveți ca acel sentiment nu are semnificație pentru ca il consideri fals ca problema?
    Cum se poate aduce la lumina partea de întuneric din noi?
    Egoul reinterpretează, cum reușim sa fim lucizi si sa distingem între inventiile lui si ceea ce se petrece cu adevărat? “Propria percepție despre ceea ce exista acum” nu ajunge astfel sa fie ceva foarte volatil si deci, nesigur? Si pana la urma, exista ‘ceea ce se petrece cu adevarat’?
    Îți multumesc!

    • Poate nu vezi faptul ca ce traiesti e doar proiectia unui conflict interior, inconstient.Partenerul tau e persoana care iti da oportunitatea sa-l aduci in mintea constienta, deci sa te poti elibera de el daca vrei
      Altfel,dintr-o situatie dificila ai doar doua cai de a iesi:
      1. o accepti 100%
      2. pleci
      Daca simti imi poti scrie pe lolafactory@gmail.com

      cu drag!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s