FILME

Am vazut aseara Children of men. Nu-mi plac scenariile apocaliptice. Totusi mergand cu metroul am presimtirea ca le putem face posibile cu absenta noastra din clipa, cu urechile infundate de casti si cu ochii in ecranele telefoanelor mobile, inghitind ce ni se da fara sa punem intrebari.

De ce simt ca nu apartinem lumii asteia ma intreaba Regele? De ce mergeam cu tine de mana noaptea avand sentimentul ca suntem departe, departe de tot ce-i aici, de tot ce dorim, de tot ce avem?

Stiu si eu? Poate chiar nu putem apartine cu adevarat panzei de cinema. Personajele proiectate nu se impregneaza in tesatura, nu devin niciodata parte din ea. Singuratatea e mai degraba simptomul deconectarii noastre pe verticala si mai putin al lipsei de apartenenta aici.

Am ales sa luam pastila rosie, asa ca personajul din Matrix(am revazut filmul de curand), am ales sa stam treji adica, si asta doare, tulbura, dar discomfortul tot parte a iluziei e. Daca te lasi sa treci prin el vine, intai vaga, apoi din ce in ce mai prezenta certitudinea ca totul e bine, ca esti de fapt lumina care iese din proiector, ca n-ai carne, nici oase, nici istorie, ca nu esti nimic din ce vezi si totusi, fara tine nimic din ce vezi nu poate exista.

3f352537195773ebdcf07f61f6a63943-if-the-matrix-was-realistic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s