ROSCA DE REYES SAU CUM SE PETRECE MARTEA

Daca e marti e petrecere! Rosca de reyes la mexicani pe 6 ianuarie. Ieri seara ne adunam vreo 10 sa ducem la bun sfarsit traditia asta, adica sa facem prajitura de mai jos si apoi s-o devoram.

10923456_10152998535262566_1023754318021431885_n

Ajungem intr-o casa frumoasa, a unui calator care a adunat, in drumurile lui, senzationale obiecte de peste tot din lume. Casa plina de oameni buni, i-am simtit din prima. In bucatarie vanzoleala mare. Rosca se rasfata lasandu-se unsa cu ou ca sa intre la cuptor. Inaintea ei, in acelasi loc firebinte se cuibaresc niste felii mari de paine proaspata, unse cu doua tipuri de pasta de fasole(cea facuta de Ramon are un mic, dar mult apreciat amanunt romanesc- feliute de slanina afumata, preparata de tata si prezentata cu mandrie asa – bacon biologic, afumat natural intr-o ferma din Estul Romaniei🙂 si presarate cu branza. In molcajete – un mojar gros de piatra vulcanica – asteapta salsa picanta de rosii coapte, iar noi ne facem de lucru cu niste visinata de casa si ceai de trandafiri iranieni.

Ne adunam in jurul platourilor cu…au un nume feliile de paine povestite mai sus, dar l-am uitat si nu vreau sa scriu prostii. Buuune in simplitatea lor de n-ai vazut. Le punem deasupra si niste feliute de avocado care echilibreaza iuteala sosului de rosii. Se bea bere in borcane(a se citi pahare reciclate).

Mancarea e iubire. Iubire de dat, iubire de luat, iubire de facut cerc. E intre noi o acceptare, o bucurie, o dorinta onesta de a sti cine e celalat, fara sa-l intrebi tu cu ce te ocupi.

Domoliti de bogatia calorica si gustativo-olfactiva a mancarii povestim una alta pe langa cuptor. Acolo rosca creste si se rumeneste ca un bebelus iubit. Ma uit la ea promitandu-i ca desi are zahar o sa rup traditionala mea bucatica si o s-o mananc.

Apare in toata splendoarea imprastiind aburi divini. Cel care a facut-o are un moment de panica si ii sopteste gazdei – aoleu am uitat sa-i pun zahar. Cum deja sunt cunoscuta ca nebuna cu evitatul zaharului mi se aduce vestea cea buna. Iuhuuuuu!!!! Ingerii au vegheat sa nu-mi strice bucuria. Ea devine parca molipsitoare refacand increderea zdruncinata a brutarului nostru ocazional, ba chiar dandu-i o aura de erou.

Trei mexicani fac trei feluri de atole – bautura lor magica. Doua in varianta moderna, instant. Le ocolesc desi prietenii mei plescaie multumiti. Astept atole facut de Ramon. El reconstituie unul autentic, pe care il mai poti bea in satele pierdute prin Mexic, cu faina adevarata, cu scortisoara din copac, cu coaja de portocala, cu vanilie, cu lapte de cocos.

Trezeste amintiri, si aproape lacrimi in ochi. Afara e frig. Fiecare tine intr-o mana cana lui cu atole fierbinte, iar in cealalta o generoasa felie de rosca pe care o inmoaie in atole, asa cum faceau cand erau copii. Noi, nemexicanii le urmam exemplu.

Aproape de miezul noptii plecam spre casa. Aerul miroase a iarna, a lemn ars, a curat. Lisabona e linistita si frumoasa. O traversam bucurosi ca pana acasa avem mult de mers. Buna metoda sa dam ocazie stomacului sa digere atata fericire.

10888829_10152998535297566_5534169917240710765_n

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s