FRUMUSETEA DE A GANDI

Ies din weekend ca dintr-o alta lume. Doua zile cufundati in lumina spiritului, in stralucirea incandescentei minti umane. Am gasit, pe net, un talk-show fabulos. Se cheama La belleza de pensar.Sunt intervievati aici ganditori latino-americani, artisti, scriitori…Cum Regele e un prodigios soarece de biblioteca stie despre multi dintre ei si a ales in cunostinta de cauza, asa ca am avut parte de spuma.

I-am cunoscut pe Gaston Soublette si Humberto Maturana, l-am resavurat pe Jodorowsky, m-am emotionat cu Adolfo Couve, am ras cu Nicanor Parra. Insa cred ca “intamplatoarea” gasire a emisiunii a fost pentru Maturana.

Marturisesc ca intr-un fel, mi-e destul de greu pe lume. Mereu mi-a fost. Nu stiu sa fiu altfel de cum sunt. Odata Vladimir mi-a zis, vorbind de proferoara lui de desen “cred ca ti-ar place mult de ea, e excentrica, asa ca tine”. Din descrierea asta indirecta mi-am dat seama ca si el ma percepe ca fiind in afara “normalului”(ce-o fi ala?). Alti oameni se refera la mine fluturandu-si mana pe langa cap, unii descriind o plutire sugerandu-mi ca circul mereu pe deasupra.

Frica cea mai mare pe care o ai cand ceilalti te percep ca fiind “altfel” e ca ai sa ramai singur, ca ai sa fii mereu doar tolerat si nu acceptat, ca n-ai sa gasesti o cale de comunicare, ca te vor privi ca pe un animal exotic printr-un perete de sticla, ca-ti vor construi un piedestal si te vor impietri sau te vor calca in picioare nesuportand sa-si vada in tine propria oglindire. Frica asta ma face uneori sa vorbesc prea mult, sa incerc sa fortez prin limbaj intelegerea. Sfarsesc de fiecare data frustrata.  Sunt constienta ca orice om se simte cum ma simt, ca nimeni nu incape in “normal”, ca e stins de atatea conventii uitand sau facandu-i-se rusine sa se manifeste in unicitatea lui.

E dureroasa senzatia pe care o am cand, incercand sa comunic, intalnesc o privire goala de interes, o minte opaca. Stiu ca pe dedesubt toti tanjim sa ne conectam, sa ne exprimam, sa ne unim, dar ne incurca tare toate straturile astea de invataminte strambe care ne fac neindemantici si rigizi. Le-as pune dinamita daca as putea sa se spulbere dintr-o data, iar printre miliardele de faramite sa rasarim in sfarsit noi cei adevarati.

In contextul asta, si dupa o inclestare feroce de egouri apare pe ecran domnul Maturana. Va jur ca m-am uitat la cer si am zis Doamne multumesc pentru nesfarsita ta bunatate! Unde eu nu mai pot imi trimiti ajutoare. Am vazut in omul asta, stralucind de pace, un egal. L-am ascultat sorbindu-i cuvintele, regasindu-ma in firul gandurilor lui, intarindu-mi credinta in dragoste. M-a umplut de rabdare si liniste.

Il impartasesc aici cu bucurie

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s