3 ZILE SI JUMATATE DE FERICIRE PURA

Vineri seara – concert ICR de ziua Romaniei. Trio – violoncel, vioara, pian. La violoncel Razvan Suma, prieten drag. Ne-am reintalnit dupa 9 ani. Timpul asta care pare mult nu exista de fapt.

Dupa concert am fost la Rita. Ea e psiholog. Are un studio in centrul orasului unde pe langa terapie organizeaza tot felul de intamplari artistice. Vineri a fost seara de poezie. Fiecare putea aduce ceva sa citeasca. Am ororare de citit in public insa tare voiam sa prezint textele Mariei Sabina, magica vindecatoare mexicana ale carei incantatii pentru mine sunt poezie pura, desi ea nici poeta nu s-a crezut si nici poezie nu zicea ca face.

Acasa citesc aproape zilnic cuvintele ei, ca pe o mantra. Din spatele lor razbate o forta care ma intareste.

Au mai fost ocazii cand ziceam ca voi citi in fata oamenilor. Ma caram cu cartea dupa mine insa am renuntat de fiecare data intuind ca adunarile respective nu erau suficient de receptive pentru asa ceva, sau poate imi era doar frica.

La Rita e diferit. Ma simt bine, in siguranta, acasa. Am facut cerc pe podeaua alba, ard lumanari. Poezia se inalta ca un abur. Vocile au timbre diverse, inflexiuni diverse. E frumos!

O sa citesc, imi zic si ma strecor sa iau cartea. Am o senzatie de lesin pe care decid s-o ignor. Ramon vrea sa ma ajute tinand ritmul cu o maraca. Intru in text. Uit de mine cea mica. Sunt fiecare cuvant si el suna clar, sunt fiecare accent. Spaniola e limba spiritualitatii mele, am decis fara nici o explicatie logica acum multi ani. N-o vorbesc pentru ca o amestec ingrozitor cu portugheza, insa o simt intrandu-mi in sange, o simt curgand in auz fara poticneli, o inteleg in subtilitati si mai presus de toate o iubesc.

Maria Sabina

Termin de citit. Ma uit in jur, vad ochi aprinsi, zambete. Nu m-am inselat. Oamenii de-aici sunt pregatiti pentru ea, s-au lasat vrajiti.

Dupa, mergem sa dansam int-un club african. E foarte…de cartier si tocmai asta ne place, dar nu stam mult pentru ca s-a facut deja foarte tarziu.

Asta a fost jumatatea de zi. Celelalte trei care au urmat n-au nimic agitat, nimic grabit, nimic spectaculos. Zile insorite cu dimineti lenese in pat, cu tai-chi, pranzuri luate pe indelete- supa vietnameza, crochete de peste, tort aniversar, fara sa aniversam nimic, dar mai ales, in premiera mondiala, tortillas facute cu manutele noastre, carti citite la soare,  seri calde, cu filme si floricele gourmet, ghemuieli de pisici, plimbari in noapte, rasfoit albume de arta la Fnac, visat, multumit, stat in tacere cu noi insine.

Azi Regele s-a intors in locul ala care il stoarce de energie. Simt cum ma incearca tristetea, dar nu ma las. Toate au rostul lor. E unde trebuie sa fie acum. Stau in soare, continui sa tin visul viu. Daca putem visa, putem realiza. Visul e sa fim liberi. Nu-mi doresc asta doar pentru noi doi, visez pentru fiecare fiinta umana, exersez fericirea stind ca ea e vibratie si ma transcede, nu ramane ascunsa inauntru ci se extinde cu fiecare respiratie, cu fiecare bataie de inima, cu fiecare gand, cuvant, gest.

Sa stau in pace e cel mai important job. Sa fiu fericita – cea mai serioasa misiune. Sa ma bucur e o datorie, dar mai ales un drept.

Ce-ar fi ca fiecare sa-si rastoarne macar o ora pe zi prioritatile? Pentru ca stiti ce? Avem totul sa fim fericiti, si in acelasi timp totul sa ne simtitm mizerabil. E doar o chestiune de alegere.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s