M-AM PRINS

Sunt in punctul in care cer cu umilinta sa vad ce e cu adevarat iubirea. Mai mult decat atat, sa traiesc in ea 100% . Am pendulat destul intre dependenta si indiferenta, confundandu-le cu dragostea. Tot ce cer azi e sa aflu cum e sa iubesti din inima. Vreau sa-mi duc viata iubind. E in mine o dorinta asa de mare incat orice altceva nu are sens. Ma simt ca odrasla imparateasca din basme, aia de s-a nascut plangand si n-a tacut pana nu i s-a dat ce voia. Nici mie nu-mi mai tace gura. Nu cer sa mi se dea nimic, cer sa pot da eu, fara frica, fara sa mi se  stranga inima ca voi ramane fara, sau ca voi fi pacalita.

Habar n-am cum e sa nu judec, cum e sa nu condamn persoana din fata mea, cum e sa nu ma opun, sa accept tot si sa trec dincolo de ego vazand doar sfintenie in fiecare fiinta intalnita si in ce nu e sfintenie sa recunosc iluzoria umbra.

Khrisnamurti zicea ca cea mai elevata forma de inteligenta e atinsa atunci cand te poti uita la tine fara sa te judeci. Acum pricep ca nu ma pot vedea direct pe mine insami, asa cum ochiul vede, dar nu se poate vedea pe el, si de aceea ma oglindesc in cei din jur. Nu ma pot salva de una singura, iubindu-ma separata, ci doar recunoscandu-mi nevinovatia in cea a  fratilor mei. Avem nevoie unii de altii ca sa ne intoarcem Acasa si nimeni nu poate ramane pe dinafara, pentru ca nimeni nu e in afara mintii Tatalui.

Egoul, care crede in separare temandu-se de iubire va condamna mereu ce vede in oglinda, convingandu-ma ca proiectia e ceva de sine statator, in afara mea, ca scap de vina pe care o simt aruncandui-o celuilalt.

Tot punandu-mi intrebarea CINE SUNT EU? am avut mai degraba revelatia a ceea ce nu sunt. Nu sunt gandurile mele, nu sunt emotiile mele pozitive sau negative, nu sunt povestea mea, nu sunt corpul meu. Eu pe mine nu ma pot vedea, dar invat sa ma dezidentific de ceea ce nu sunt si functioneaza. Practic asta in momentele de criza, cand egoul se da in stamba, cand ma potopesc emotii forte, dorinte irezistibile, cand intalnesc oameni pe care nu pot sa-i sufar, cand sunt respinsa, cand ma simt abandonata.

E al naibi de greu sa imi tin sagetile gata, gata sa le dau drumul din arcul incordat. Stiu ca daca le scap ma voi ucide pe mine insami.

Teoria nu face doi bani fara practica. Am cazut la proba asta de nenumarate ori, desi auzisem eu cum stau lucrurile.Acum vad ca nu e alta cale. Sunt recunoascatoare tuturor celor care mi-au aratat drumul in teorie, dar e un punct unde nu ma mai poate ajuta nimeni daca nu FAC ce trebuie sa fac.

Si ce trebuie sa fac e sa ma dezic moment de moment de ceea ce nu sunt. Am parte de spectacole halucinante. Egoul, pe care, din motive practice il vad ca pe o entitate inzestrata cu toate atributele cu care ma confundam da niste show-uri …Inainte le dadeam eu. Acum le vizionez in interiorul mintii, acolo unde se petrec.

Tot practica ma recompenseaza cu rezultate incurajatoare. Odata vazut si acceptat conflictul interior, asteptat cu rabdare sa treaca, dar nu cu resemnare, nu reprimandu-l ci avand incredere ca iti va fi luat de pe cap imediat ce nu te mai invinovatesti de el, realitatea exterioara se remodeleaza fara sa faci nici un efort.

M-am prins, nu trebuie sa predici nimic, sa corectezi nimic, sa inveti pe cineva ce sa faca pentru ca cineva-ul e imaginea ta din oglinda si cum tu esti bine vei reflecta asta.

DSC09415

One thought on “M-AM PRINS

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s