INVIZIBILUL

Totul e viu. Si ce pare ca nu se misca forfoteste pe dinauntru, efervescenta Vietii revarsandu-se necontenit.

Dintotdeauna am iubit pietrele, le-am simtit puterea si intelepciunea, le-am intuit mesajele silentioase. Pentru ca iubirea e facuta doar sa creasca,  relatia mea cu ele devine, pe zi ce trece, mai profunda, mai organica.

Ieri am intalnit PIATRA SPERANTEI. E o piatra turcoaz albastrie care ne armonizeaza cu noi insine. Se poarta aproape de inima. Pentru ca nu vreau s-0 agresez in nici un fel am gasit o forma inofensiva de a o face purtabila.

DSC00033Am luat cu mine 15 si-am facut tot atatea medalioane. Or sa plece ele unde o fi nevoie pentru ca e multa nevoie de speranta pe lume.

O sa ziceti ca niste pietricele nu pot sa faca mare diferenta. Dar daca fac?

Si inauntrul nostru speranta e ceva mic, abia palpaind in oceanul de frica, de neincredere, totusi e singura care ne ghideaza in noapte.

Acum ajung la mine oameni care vor sa se vindece. Au inceput sa apara din senin. Nu caut pe nimeni si nici nu mai vreau sa salvez omenirea, dar ei vin trimisi de…

Lucrez in planul fizic, insa corpul e doar un instrument, e calea de a ajunge la ce suntem in esenta – energie.

E straniu ca o persoana care n-a crezut decat in ceea ce putea atinge, a capatat ca obiect de lucru invizibilul, prin vizibil ce-i drept. Dumnezeu are un irezistibil simt al umorului si o logica impecabila.

Iata-ma deci intrand intr-un spatiu existential nou desi n-am lasat in laturi nimic din ce-mi placea sa fac, de fapt simt cum se incheaga o viata rotunda ca o margica, o viata in care cunostintele, abilitatile, talentele se pun laolalta pentru a sevi unui scop mai inalt decat cel strict personal, fara a-l neglija insa.

E bine. Ma simt ca pestele in apa. Imi dau seama ca tot ce invat, ca tehnici de cura, pare doar sa redestepte ceea ce deja stiam. Sentimentul asta ma tine simpla, imi da firesc in ceea ce fac. N-am inceput sa-mi pun pene in cap si sa port mantii violete, n-am alt altar decat inima si mai presus de toate n-am indoieli in privinta puterii ce ne e data tuturor, absolut tuturor.

Cand cineva are nevie de mainile mele il ating ca pe un zeu ranit.

Odata m-a intrebat o doamna”nu ti-e sila sa atingi atatea picioare?”

Cum ar putea sa-mi fie sila cand totul e sacru?

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s