CARTOFUL, PARCUL SI PATA DE CERNEALA

Cartoful dulce e o planeta!

La inceput era doar un cartof obisnuit, cumparat pentru banala folosinta de a fi pus in cuptor cu rozmarin. Cum, se pare, altele ne-au fost prioritatile culinare, dumnealui a ramas uitat un timp.

Il descopar strigand de uimire. E o planeta, e o planeta!!!! A dat exuberant viata acolo in penumbra, in uitare. Nu i-a pasat ca nu-l baga nimeni in seama, el si-a vazut de inmugurit si infrunzit.

Acum se rasfata la soare intanzandu-si mustatile in paharul cu apa. E cel mai dragalit cartof. Zilele trecute m-a vizitat un prieten caruia ii impartasisem bucuria descoperirii cartofului-planeta. Intra si ma intreaba aproape ingrijorat “unde e cartoful, e bine?” I-l arat razand.

 

DSC09969

Nu e minunat sa fii inconjurat de oameni carora le pasa de “nimicuri”?

Parcul. Urc 100 de metri, iar la capatul strazii noastre e oaza asta verde, cu copaci mari si batrani. In mijloc are un bazin cu apa, iar dedesubt ceea ce se cheama “mae das aguas”. Tradus cuvant cu cuvant inseamna mama apelor – rezervor facand parte din canalizarea orasului. Spatiul, sacru, seamana cu o catedrala subterana. Numele de mama apelor ma duce mereu cu gandul la un duh binevoitor care slujeste si vegheaza ca apa sa ramana vie.

IMG_6337

 

Deasupra secretei catedrale imi intind, pe la ora pranzului, patura in iarba. Ma las cu un ofatat de placere pe spate si raman multa vreme nemiscata, privind cerul printre frunzele teiului. Asta e comoara pe care o pretuiesc din ce in ce mai mult – libertatea de a dispune de timp cum vreau.

Citesc o vreme. Mi se alatura Manuel venit si el cu doua carti sub brat. Ne mai oprim, mai palavragim, citim iar, ascultam o mierla, soarele se tot duce spre rau intinzand peste noi umbre de crengi, semn ca in curand e timpul s-o luam din loc. Suna Antoaneta sa ma intrebe daca nu ies in parc, ii spun ca sunt deja acolo, vine si ea, ne bucuram toti trei de clipa, iar dupa-amiaza e dulce, lina ca mierea scurgandu-se dintr-o lingurita.

Apoi sunt weekend-urile…

DSC09934

 

Mi le petrec cu Regele in cumintenie si iubire. Uneori intamplarea ne rasplateste cu frumuseti iscate din te miri ce. Imaginea de mai sus e o pata de cerneala uscata.

Am ramas mult timp privind-o tacuti si-am fi putut sta ore in sir pentru ca intr-o pata de cerneala exista atat de multa frumusete.

Multumesc pentru privilegiul de a fi intr-o asa buna companie!

Timp de un an, ca uite, aproape se face anul, ne-am imblanzit unul pe altul ca  in povestea Micului Print cu vulpea. Arunc o privire in urma, doar pentru a vedea si a ma bucura de puterea noastra creatoare, de frumusetea legaturii, de ceva-ul volatil, invizibil, invincibil care se cheama Dragoste.

– Bună ziua! zise vulpea.
– Bună ziua! răspunse cuviincios micul prinţ, care se întoarse, însă nu văzu pe nimeni.
– Sunt aici! zise glasul – sub măr…
 – Cine eşti tu ? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă…
 – Sunt o vulpe! zise vulpea
 – Vino să te joci cu mine! o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist…
 – Nu pot să mă joc cu tine! zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
 – Ah, iartă-mă! Rosti micul prinţ.
Însă, după un răstimp de gândire, adăugă:
– Ce înseamnă „a îmblânzi”?
– Nu eşti de prin părţile locului – zise vulpea – ce cauţi pe-aici?
– Caut oamenii! zise micul prinţ. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
 – Oamenii – zise vulpea – au puşti şi vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc şi găini. E singurul folos de pe urma lor. Cauţi găini?
– Nu! Zise micul prinţ. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
– E un lucru care prea e dat uitării! zise vulpea. Înseamnă „a-ţi crea legături”…
 – A-ţi crea legături?
 – Desigur! zise vulpea. Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. şi nici tu n-ai nevoie de mine. eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…

 Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebit de al altora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. al tău mă va chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, acolo, lanurile de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-i de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi aduc aminte de nimic. Şi asta-i trist! Tu ai însă părul de culoarea grâului. Va fi, de aceea minunat, când tu mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine. şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu…
Vulpea tăcu şi se uită îndelung la micul prinţ:
 – Te rog… îmblânzeşte-mă! zise apoi.
   – Bucuros aş vrea! răspunse micul prinţ – numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni şi o mulţime de lucruri de cunoscut.
 – Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim! zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!

– Ce trebuie să fac? zise micul prinţ.
 – Trebuie să ai foarte multă răbdare! răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul este izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine.

 

2 thoughts on “CARTOFUL, PARCUL SI PATA DE CERNEALA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s