AICI SE VORBESTE DOAR GERMANA!

Se zice ca mintii ii trebuie doua planuri sa functioneze: unul pe termen lung si unul bine inradacinat in clipa.

Pe terment lung am decis. Scopul meu aici e VINDECAREA, propria vindecare extinzandu-se fara sa-i port de grija, in cercuri tot mai largi, asa ca undele apei dupa ce ai aruncat o piatra. Nu vreau sa am un titlu, vreau doar sa fiu de folos prin toate caile de expresie pe care Viata mi le-a dat.

De asta cand ma intreaba cineva ce fac, am inceput sa raspund simplu – traiesc.

Cu planul pe termen scurt am de furca, adica ma inradacinez in clipa, mai din doi in doi asa, mintea lundu-mi-o razna in tot felul de proiectii si planuri, toate bazate pe limita, frica, dorinta de control.

Continui sa studiez si sa practic Un curs de miracole. Cu cat inaintez mai mult cu atat mi se zgaltaie castelul mai tare. Structura veche, de care vad ca sunt foarte atasata se fisureaza, se farama in bucati, ma lasa in aer si atunci caut cu disperare ceva de care sa ma agat. Daca e vreo parte din trecut, cum pun mana pe ea se face pulbere.

UNIFICA-TI MINTEA! Intr-un seminar despre curs am auzit un exemplu foarte bun in sensul unificarii, cu cineva ajuns in Germania, fara sa stie germana deloc. Se duce la scoala sa invete limba. Acolo erau elevi din toata lumea, fiecare vorbind numai limba materna. Profesorul le-a zis AICI SE VORBESTE DOAR GERMANA! Normal ca la primele lectii nimeni nu pricepea absolut nimic, dar cumva, in timp, limba le-a devenit accesibila. Regula asta le-a structurat invatatura si a unificat babilonia.

M-am prins ca daca nu imi veghez gandurile si imi dau voie sa fiu cand copilul lui Dumnezeu cand soarece speriat o s-o scald asa mult si bine, o sa mai scriu despre asta, o sa ma mai vaicaresc si n-o sa se schimbe nimic.

AICI SE VORBESTE DOAR GERMANA! imi spun cand ma surprind prin balarii.

Am deprins sa ma opresc si sa spun STIU CINE SUNT SI-MI ACCEPT MOSTENIREA! Ce nu-i parte din ea pun in mainile intinse ale lui Dumnezeu.

La inceput, (cum toata viata m-am crezut singura si dezlegata de divin) mi se parea aiurea exercitiul, dar simteam ca e esential, odata ce am decis sa duc la capat practica acestei carti, sa “vorbesc numai germana”, adica sa uit ce cred, ce-a fost, ce-am decis pana acum si fac o baza noua din principiile care rezoneaza adanc in inima mea, desi egoul activeaza toate mecanismele posibile ca sa nu-si piarda puterea.

Deci, prima lectie de “germana” –  Dumnezeu exista, ma iubeste si are timp 24/24 pentru mine. E un parinte mereu disponibil, care m-a creat din dragoste, pentru care sunt importanta. Cum apare frica, in orice forma s-ar deghiza il rog sa ma dezlege de ce-a dus la aparitia ei.

Sa nu ma credeti pe cuvant pentru ca stiu cata indoiala am avut si cate dificultati in a interga ideea asta. Singurul lucru care o poate face reala, functionala pentru fiecare dintre noi e practica.

In loc sa judec, sa ma framant, sa nu stiu incotro s-o iau, ma opresc, ma centrez recunoscand cine sunt si pun ce simt in bratele Tatalui.

Obisnuiesc acum sa-mi pun, de cum ma trezesc, ziua intreaga in mana lui. Azi nu trebuie sa decid nimic, nu asta e responsabilitatea mea.

Suntem aici sa cream: frumos, bun si sacru. Fara sa stapanaim vreo tehnica artistica, putem face arta din orice: din spalatul vaselor, din dat cu matura, din mersul la job, din relatiile noastre. Forma e absolut neutra. Am ajuns s-o pretuim disproportionat si alergam mereu dupa altceva decat avem, fara sa descoperim miracolul ascuns in proxim.

Lectia de “germana” nr. 2. Nu exista ceilalti, nu exista exterior, sunt doar eu oglindindu-ma in alte forme.

Zi-i egoului fraza subliniata si sa vezi ce sare de fund in sus, asculta-l sa-ti spuna ce parere are. Asta e necesar doar pentru a deveni constient, dar nu ramane acolo. Cum spuneam AICI SE VORBESTE DOAR GERMANA!

Suntem atat de antrenati sa judecam incat pare de neoprit si asa si e, dar judecatul poate fi cu intentia de pozitionare, de separare, de diferentiere, sau poate fi o inregistrare neutra  a ceea ce percepem.

Cum mintea e facuta sa creeze non stop nu putem scoate sau anula idei si gata, ele trebuie inlocuite cu altceva. Deci nu merge sa decizi – de azi nu mai judec, si asa sa fie. E un proces constient de substituire.

Pentru a face iluzia separarii sa dispara am inceput sa privesc orice situatie, orice om, orice fiinta mai bine zis, ca pe o oglinda. Si uite asa nu ma mai bucur ca sunt bine comparandu-ma cu altul care e vai de capul lui ci ma intreb intalnindu-l “ce parte din mine sta rau?”, “ce eroare interioara se cere corectata?”

E fascinant(da, fascinatia e o etapa si ea) sa vad cum e suficienta atentia, disponibilitatea mea de a privi in interior, de a deveni constienta si de a-mi accepta rana, ca in scurta vreme persoana care mi-a indicat eroarea sa apara iar, intr-o cu totul alta stare, luminata de o nesperata rezolvare a ceea ce parea fara iesire in propria ei situatie.

Suntem strans legati. De cate ori condamnam pe cineva semnam inca o sentinta pentru noi. Iesirea din cercul asta vicios vina-pedeapsa e un anevoios exercitiu, care cere veghe si tarie in a nu cadea acolo unde ne place atat de mult, dar o singura victorie e suficienta sa ne arate ca e posibil. Asa se face trecerea de la indoiala la certitudine.

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s