DINCOLO DE RELATIV

Atunci cand simti relativul lucrurilor, indoindu-te de sensurile pe care le tot dai , iti vine sa ai grija, nu sa-ti bagi picioarele. De fapt poate nu perceptia relativului determina felul asta de a te purta, ci intalnirea a ceea ce e dincolo de el.

Unde ne punem atentia, la ce ne concentram cand nu putem nega ca derizoriul si sacrul coexista oglindindu-se in asa fel incat niciodata nu suntem siguri care e cine? Unde ne putem gasi odihna si adapost?

Daca o lasam in voia relativului nu ne dam jos din roller coaster. Inchipuiti-va ca am trai zilnic intr-un trenulet care ne urca pana sus de tot ca sa ne de-a drumul la vale, care ne intoarce cu capul in jos, ia viteze ametitoare, se opreste brusc, etc. Nu zic ca senzatiile date de adrenalina n-au si partea lor misto, dar  sa traiesti tot timpul cu ele…

Ei bine asa traim si o facem la un nivel inconstient cu care nu intram in contact daca nu e putina liniste. Ne uzam fara sa pricepem cum. De obicei liniste se face cand ne loveste ceva ce ne-am invatat sa numim “nenorocire”-boala, moarte, pierderi, despartiri. Oportunitate sa vedem adevarul si sa ne vindecam sau sa alegem in continuare frica, vina, adica tot trenuletul. Nu ne e necesara suferinta ca lectie atunci cand exersam linistea voluntar, cand decidem  sa stam cu noi insine in tacere, dar sa nu ne separam de oameni si de Dumnezeu, cu dorinta de a ne cunoaste cu adevarat, cu bunavointa de a ne asculta. Se poate incepe in orice moment cu o simpla intrebare – CINE SUNT EU?

Ego-ului ii e foarte frica de oprirea asta pentru ca ii ameninta existenta, ii ameninta toata constructia bine ticluita prin care se chinuie sa ne convinga ca e real, si ca suntem unul si acelasi. Ce e real nu poate fi amenintat, ce nu e real nu exista, in asta sta pacea lui Dumnezeu.

Daca ego-ul e real asa cum se da, deci nu poate fi amenintat, atunci frica n-are ce cauta in context. In schimb putem folosi senzatia de frica pe post de senzor de avertizare – bec rosu clipind – EGO IN ACTIUNE!!!!!!! In acelasi scop utilitar se mai pot uza, atunci cand le simtim: ura, ranchiuna, sentimentul de inferior/superior, invidia, gelozia, posesivitatea, lacomia, zgarcenia, indiferenta, dependenta, critica, compulsivitatea, izolarea. Ele nu sunt altceva decat tot frica deghizata. Stiu pe propria piele ce greu  e sa le vezi si sa le accepti ca fiind creatia ta. Dar odata recunoscute, asumate, ele sunt aduse in lumina spiritului si se risipesc pentru ca de fapt nu exista.

E un halucinant dans in mijlocul caruia ajung sa ma intreb de multe ori ce pot numi realitate. De tot atatea ori raspunsul vine simplu: nimic din lumea asta. In loc de disperare ma ia asa o seninatate, o pace, de simt in talpa cum bate inima Pamantului si mai draga mi-e lumea, mai sensibila inima, mai rostuita viata.

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s