DUMINICA

Pela janela entrou uma abelha, pousou numa pétala, descansou as asas, limpou os olhos com as patas e voou. Quando acabei o pequeno-almoço, ao limpar a mesa, juntei o pólen que caiu durante a noite. Três pontos amarelos ficaram pegados à mesa. Tive de voltar a passar o pano que deixou linhas finas de água sobre a madeira…(Pe fereastra intra o albina, se aseza pe o petala odihnindu-si aripile, isi curata ochii cu labutele si zboara. Termin micul dejun, strang masa adunand polenul cazut peste noapte. Trei puncte galbene raman lipite. Trebuie sa mai trec o data carpa care lasa pe lemn linii fine de apa…) Ramon Peralta- E tarde e nada chega a este mundo

Asa a fost ieri, ca in fragmentul luat la intamplare din romanul lui Ramon, cu starea asta de prezenta absoluta in care vad tot, aud tot, simt tot. Asa as vrea sa fie fiecare zi, dar nu-mi iese intotdeauna pentru ca sunt energii de ars si rani de vindecat, pentru ca traiesc in suprafata mea miscatoare mai mult decat in adanc. Nu ma judec, doar ma bucur de cate o zi in care ma odihnesc deplin, cand nimic nu e urgent, nimic nu e neaparat, nimic nu ma impinge sa fac in loc sa fiu si sunt cu toate simturile conectate la Viata, iar ea e simpla, usoara, nepretuita.

Saptamana trecuta am dat la o parte un bolovan imaginar de pe inima. Ati facut lucrul asta in natura? Ati vazut ce univers colcaie in pamantul negru, umed de sub o piatra? Imi placea sa fac asa, copil fiind. Ramele, gandacii, viermisorii vietuitori in acel spatiu intunecat dezvaluit dintr-o data luminii imi dadeau un voluptuos amestec de dezgust, teama si curiozitate.

Bolovanul imaginar pe care il voi numi cel al neiubirii de sine, si ridicatul lui de pe inima mi-au dat acelasi cocteil de senzatii. Am ramas fascinata de privelisea inimii mele. A stat atata timp acoperita incat acolo, in locul ala a crescut o lume de emotii reci, incolore, viermuitoare hranindu-se din tesutul gata sa se necrozeze. Am plans mult, vreo trei zile, nu de mila mea, nu de situatia in sine, nu de ce vedeam. Am plans sa spal uitandu-ma bine in rana. Ma opream, parea ca gata, s-a limpezit, dar ochii mi se umpleau iar. Inima se facuse calda stiind sa se vindece singura atat timp cat continuam s-o spal. Am umblat zilele acelea, nu trista, nu cu o problema ci constienta ca sunt convalescenta. Mergeam usurel gasind cumva multa bunavointa pentru tot.

Ieri de cum m-am trezit am stiut ca e bine. Nu s-a intamplat nimic extraordinar, dar totul parea iesit din comun: gustul apei, cerealele, pielea iubitului meu, margelele pe care pictam crengi de aur, somnul in care am cazut ca-ntr-un abis, mica plimbare de la apus, supermarketul, perele cu ciocolata pe care mi le-a pregatit, ultimul film al lui Lars von Trier, sarutul care ne-a dat foc la palme…

Asa si? intreba ego-ul meu cel nelinistit, cel mereu in cautare de drama.

Crezi ca ai terminat, ca te-ai scos, ca ai sa traiesti de-acum in colo bine-merci?

Nu stiu, i-am raspuns. Tot ce stiu e ca azi e o zi nemaipomenita, atat de nemaipomenita ca ar putea fi ultima si nu mi-ar parea rau, atat de grozava ca as incerca sa fac si din maine una la fel.

 

DSC09731

2 thoughts on “DUMINICA

  1. Asta e poezie pura, femeie minunata ce esti! Iti multumesc pentru imagini si pentru trairile pe care mi le prilejuiesti.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s