CEI SAPTE MAGNIFICI

Ieri am inceput proiectul de voluntariat cu Santa Casa.

Dimineata innorata, deci nu era rost de scos bicicleta. M-am trezit energica, dar impiedicandu-ma oarecum in noua rutina caci mi-am pierdut obiceiul de a iesi devreme si repede din casa. Metroul m-a lasat la vreo 3km distanta de locul unde trebuia sa ajung, drum pe care il parcurg  rapid penduland in minte intre gandurile agitandu-se  cum o sa fie si linistea ca totul o sa fie exact cum trebuie. Ultima parte e o panta in plina natura, o strada tacuta pe unde pare ca nu trece nimeni niciodata, marginita de imparatia verde a ierbii din care se ridica la cer pasari mici, vioaie. Miroase a pamant ud si in afara de ciripit nu-i alt zgomot. Pe varful dealului peisajul se schimba. Blocuri roz-murdar cu ferestre neingrijite. Ma strecor printre ele si intru la centrul de zi. Monitoarea ma primeste bucuroasa, la fel si celelalte doamne care lucreaza acolo. Cei 7 magnifici inca nu au sosit.

Primesc o camera calduta cu o masa mare pe mijloc, inconjurata de scaune. Pregatesc ipod-ul cu amplificator cu tot si astept linistita. Apar ! Vin mergand incet, unii in carje, altii fara sprijin, dar cu pasi tarsiti.

Monitoarea ma mai prezinta o data, sa le reaminteasca de intalnirea noastra din decembrie. Pentru ei e atat de departe ca nu mai tin minte.

Iata-ma singura in mijlocul lor. Doamne da-mi vorba ingerilor! ma rog in gand ca Regina Maria cand avea mare nevoie de cuvinte potrivite.

Unii par asa desprinsi de lumea asta ca parca si simplele exercitii pe care vreau sa le propun par fara rost.

Ii rog sa-mi spuna numele. Multe le inteleg aproximativ, intreb inca o data cu acelasi vag rezultat.

Ce numim incetam sa mai cunoastem. Las numele vagi si ma intorc la esential. E ascuns adanc in trupurile chinuite de boli si ani, e alceva decat sirul de intamplari al fiecaruia. Nu simt mila ci un sentiment cald care imi indulceste vocea.

Respiram…trec pe la fiecare in parte. Le pun o mana pe abdomen sa simt cat se umple cu aer, si una pe spate. Invat sa-i cunosc tactil, le vad trasaturile de aproape, le ghidez respiratia cu a mea. Imi aduc aminte ceva din cursul de miracole “daca te indoiesti de puterea ta, de a mea nu te indoi niciodata” zice Iisus. Ma las ghidata.

Le-am pregatit cate o margica de ceramica. Dragele margele, au adus atata bucurie pe lumea asta si uite acum vindeca. Cu ele facem reflexologie in palme. Le explic cum fiecare organ are o zona de reflex in palme si in talpi, cum ne putem “da mimo”, adica alinta fiecare organ in parte  cu ajutorul bilei de lut.

Desi apatici, surprinzator, toti au inceput sa faca exercitiile. Am vorbit de ce-i doare, dar n-am insistat pe lungile liste de boli ale fiecaruia ci i-am rugat sa-si imagineze cum toata durerea,  si suferinta le ies din corp cum celulele se bucura si pacea se aserne.

Sunt ca niste copii. Arata imediat cand obosesc, sau cand s-au plictisit, vor toti atentie si o fac intr-un mod amuzant, apeland exact la ceea ce a devenit instrumentul principal – neajunsurile fizice.

O doamna care de altfel isi misca mana dreapta fara probleme, imi spune ca ea nu poate, ca nici nu mananca cu mana respectiva de tare ce o doare. Acum doare? Nu. Sa facem o magie! Ii iau mana intre palme un timp si pe urma ii zic ca ar trebui sa poata tine margica intre doua degete fara probleme. Poate, dar nu e pregatita sa renunte la ideea ca o doare. Cu durerea are un pact. Poate apela oricand la ea ca se ceara ceea ce nu stie ca merita oricum-iubire. Alta imi povesteste despre operatia pe inima. O ascult cu atentie, cand o voce mica si plangareata se aude langa mine “si eu sunt bolnava de inima” ohhhh…dona Maria, hai sa mangaiem putin inima asta bolnava ca tare vrea sa fie iubita. Ii vad ochii cum se lumineaza si isi lasa mana intr-ale mele. Masez usor punctul corespondent inimii si simt sa plang de atata drag.

Inchei facand fiecaruia cateva minute de Reiki. E incredibil ce diferite sunt senzatiile cu fiecare in parte, cum raspund, cum se lasa si cum ma las in experienta asta de iubire desavarsita cand corpurile fizice dispar si ramanem energie pura. As vrea sa am cuvinte sa pot descrie cum e, dar vorbele sunt neputincioase.

La final ma apaluda, ne despartim cu nenumarate imbratisari si pupaturi, promitandu-ne, se Deus quiser(daca Dumnezeu vrea), ca ne vom revedea peste o sapatamana.

Ultimul ramas in sala e senhor Jose. A avut un accident cerebral si are dificultati in raspunde la stimuli, in a se misca, a vorbi. Doamnele incearca sa-l scoata, zorindu-l cu vorba. El pare o statuie de ceara. Imobil, cu ochii privind in alte lumi pare surd la orice incercare de a-l convinge sa iasa. Pana la urma toti renunta si ramanem noi doi in incapere. Imi strangeam lucrurile, cand il aud vorbind linistit, normal “senhora vrea sa plec, vrea sa inchida usa?”

Ies, merg pana acasa pe jos. Sunt vreo 12 km. Ploua maruntel desi e soare. Simt o bucurie linistita. Mi-am facut treaba. Stiu ca treaba mea pe lume e sa alin.

DSC09643

4 thoughts on “CEI SAPTE MAGNIFICI

  1. Să-ți dea pronia cerească tot ce-ți trebuie pentru a putea continua și fie ca ceea ce dai să ți se întoarcă în forma cea mai convenabilă ție.

    Am ochii umezi și sufletul tremurând dar pe față lumină.

  2. Lola, eşti Iubire.
    Îţi citesc cuvintele de mai bine de un an. Mereu mă ating în zone nebănuite. Astăzi, remarca aceasta, toţi merităm iubire, fapt pe care nu toţi în ştim. Dacă eu o ştiu, dacă eu ofer iubire dar mi-e respinsă, dacă n-o pot întâlni, ce e de făcut? Cu fiecare respingere, dureroasă, mă îndoiesc de mine, de rostul meu pe pământ, printre oameni, în Viaţa asta.

    • E de iubit mai mult, in tacere, in gand, binecuvantand pe cei ce resping si deschizandu-ne mai larg inima. Nu te indoi ca in esenta suntem iubire pura. Rostul lasa-l asa misterios in mainile lui Dumnezeu. Tu IUBESTE!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s