RELATIA

Relatie…sa avem o relatie. Ce-i aia bre? Pentru fiecare, in functie de geamantanul emotional aferent inseamna altceva. Si-atunci cum doi oameni ce definesc cu acelasi termen lucruri diferite  pot interactiona fara sa para ca joaca telefonul fara fir?

Nu se poate, insa vestea buna e ca putem incerca sa cream altceva. Depinde doar de disponibilitatea de a ne lasa valiza cu idei, rezistente, frici, preconceptii si proiectii. Nu zic ca e floare la ureche, dar se poate.

In dragoste, paradoxal, cand simti ca ai putin in loc sa ceri tre’ sa dai mai mult. Apoi sa-ti asumi responsabilitatea propriei fericiri si sa nu-i pretinzi celuilalt nimic, dar nimic, in schimb sa-i oferi iubirea ta neconditionata ca spatiu in care el sa creasca. Pare o situatie dezechilibrata, nu? Unul da si altul ia. Daca ne oprim aici,  lasand egoul sa judece, e adevarat, insa intre egali lucrurile nu se opresc in punctul asta. Cand vorbesc de egalitate n-am in minte nici intelectul, nici conditiile materiale, nici afinitatile. Astea sunt etichete acoperind divinul in care suntem absolut egali, sacrul care exista viu si etern in fiecare. Atunci cand il recunosti in tine, il recunosti in cel din fata ta si nu mai poti decat sa-l iubesti, trecand prin groasele tale straturi de judecati. Vedeti, pana nu ne iubim pe noi insine nu putem iubi pe nimeni. Suntem bine antrenati in a pretinde, atat de bine incat ne mintim singuri, dar daca avem curajul se ne uitam cu adevarat la relatiile noastre gasim acolo multe lucruri, insa foarte putina dragoste.

Mi-am zis ca degeaba scriu eu aici frumos daca ma las zilnic erodata de ganduri pline de frica, daca atac pe cine zic ca iubesc, doar din spaima ca m-ar putea abandona, daca nu fac nimic sa-mi indrept suficienta si lenea, daca nu opresc conflictul interior, daca nu-mi deschid inima eliberandu-ma de traume, daca nu aleg clipa de clipa dragostea in locul fricii. Da, relatia intre care poti pune semnul egal cu iubirea e o munca practica, de zi cu zi, de fiecare clipa, pana la capatul existentei aici. Nu folosesc voit termenul relatii, desi ma refer la orice interactiune umana, deci la o suma, dar continui la singular pentru ca in momentul relationarii cu cineva aia e unica si cea mai importanta relatie a vietii noaste, chiar daca dureaza de ordinul secundelor.

Cand apare persoana cu care ne place sa impartim viata cotidiana, de obicei incepem sa-i neglijam pe ceilalti, sa-i trecem in plan secund. Practic ne inchidem, nu-i mai vedem egali, nu le mai dam importanta pentru ca nevoia noastra e momentan implinita. Cand ramanem singuri brusc ne amintim de ei, avem timp sa iesim, avem urechi sa-i ascultam, dar mai ales gura sa ne plangem.

Apoi cum ne gandim la fostii parteneri, ai nostri si ai celuilalt? Ii vedem filtrati prin ideea ca au esuat in ceea ce noi suntem temporar castigatori, ca au gresit, ca nu s-au priceput, etc.  Nu sunt speciala, nu in termenii egoului care are nevoie sa diminueze tot ca sa se simta validat. Sunt speciala pentru ca nu mai e nimeni alcatuit la fel pe lume, insa, in acelasi timp nu sunt cu nimic mai buna sau mai rea decat orice alta fiinta la fel de speciala in unicitatea ei.

Regele mi-a zis ieri “as fi putut fi fericit in orice relatie pe care am avut-o pana acum, dar n-am vrut, sau n-am putut sa ma deschid si de asta n-au mers”. Deci nu-i despre mine, a fost primul gand. Un val de dezamagire m-a traversat, apoi unul de frica pentru ca frica simt cand mi se pare ca n-am control. Control? Hm…

Am stat cu mine lasandu-ma sa-mi simt emotiile. Nu erau placute deloc, in acelasi timp nici daramatoare.  Imi dadeau voie sa le privesc detasata. S-a deschis pentru ca il iubesc, il iubesc cu adevarat lasandu-l liber, creand pentru el spatiul in care sa poata creste. Crescand se deschide, deschizandu-se nu ma poate decat iubi, iar eu cand ma simt iubita cresc, ma deschid si nu pot decat iubi mai mult, iar el primind mai multa iubire iubeste mai mult…tot asa pana la infinit. Asta e impulsul universului, asta vrea Viata de la noi, sa ne aliniem legilor ei, iar daca o facem totul se transforma miraculos.

Poetul vorbea de disciplina in iubire. Nu-l prea pricepeam sau il pricepeam gresit. Ma inspaimanta severitatea lui. Mi se parea aproape inflexibil, dur-stralucitor ca o bucata de otel. Abia acum inteleg ca duritatea asta nu era a dragostei. El iubea bland cu o inima calda, vie, fragila, ca toate inimile, disciplina era a gandurilor, otelul era al coloanei lui vertebrale.

Ca sa nu mai folosesc atatea cuvinte va rog priviti clipul de mai jos si o sa intelegeti

One thought on “RELATIA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s