PLOAIA CA MUSAFIR

Realitatea. Ce e realitatea? O suma de factori din afara ale carei victime suntem? Unii zic ca nu. Ma numar printre ei. Nu ma mai  consider o victima a exteriorului. La inceput era doar un concept, acum probele practice imi arata ca e un fel de a trai. Transformarea se produce lent, uneori am senzatia ca nu inaintez un milimetru, ba parca dau inapoi, iar cand ma ia grija imi amintesc de labirint. Viata nu e liniara. Intoarcerile, ocolisurile, stagnarile, salturile, caderile duc tot inainte(daca identificam evolutia cu directia asta).

Am sa dau un exemplu simplu, ca nu despre filosofie e vorba aici.

Traim intr-o casa cu inima, cu poezie, cu nebunie, o casa in afara comunului. De la inceputul anului curatam, asezam lucruri, nastem insule de frumos si de pace. Am chei de la toate usile cladirii. Nu abuzez de privilegiu, dar il consider un simbol important. Nimic nu mi-e interzis, nimic inaccesibil. Ma misc libera, ingrijesc, curat, iubesc. Mainile mele au puterea de a transforma in bine.

Ploua, sunt furtuni zdravene. Apa de afara se stracoara prin neidentificabile locuri si picura in living la noi, picura in casa lui senhor C, iar de asta noapte in casa Antoanetei. Duminica peretele din dormitorul nostru era o cascada, asa cum vedeti prin cladirile cu design futurist, numai ca apa se ducea direct pe firele electrice.

Acum un timp asa intamplare mi-ar fi dat crize de nervi, mancarimi pe gat, si cateva atacuri de panica. Fara sa fac eforturi sa fiu pozitiva, fara sa afirm nimic intaritor, realizez ca sunt calma, ca accept si din starea asta fac tot ce pot pentru a gestiona situatia. Am sunat-o pe doamna care manageriaza imobilul sa-i spun ce si cum, m-am cocotat pe acoperis cu nenea Vasile care se ocupa cu reparatiile, am sters peretii si podelele, am pus galeti, carpe…dar mai presus de toate n-am gandit nimic rau nici despre proprietar, nici despre ploaie, nici despre casa, nici despre galeata care troneaza in mijlocul camerei.

DSC09641

Aici e ceva de vazut, ceva de invatat, ceva de schimbat in mine, nu in afara. Da, as putea face tambalau, crize, am putea sa ne mutam, dar ceva imi spune ca nu despre conflict e vorba ci dimpotriva, despre acceptare si iertare. Lectiile vin in tot felul de forme. Am senzatia ca atunci cand suntem atenti, dispusi sa le invatam in forme din astea comune suntem scutiti de cancere, despartiri dureroase, sau mai stiu eu ce nenorociri care sa ne dea cu fruntea de prag sa ne trezim.

Nu ma focusez pe galeata, nici n-o ocolesc. Imi mut atentia la minunatele huse pe care le-am facut pentru canapea si fotolii, pe micile  detalii ale vietii noastre materiale, incantata fiind de aerul boem, frantuzesc, chic al incaperii. Multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am, pentru omul frumos pe care mi l-a trimis, pentru lumina si pacea din inima, pentru curajul pe care mi-l da, pentru putere si incredere, pentru miracolul ca existam.

Pic, pic vorbeste ploaia cu mine cazand in galeata, iar mie mi-e draga ca ploaie sunt, amestecata cu putin praf. Ii raspund cantand, zambind, incalzindu-ma-n piept. Va scriu despre ea ca despre un musafir drag, rugandu-va sa nu-o ganditi niciodata de rau.

DSC09642

One thought on “PLOAIA CA MUSAFIR

  1. O poveste frumoasa pentru Portugalia. Daca ai sta in UK nu ar mai fi musafir, iar cand se transforma in inundatie e un musafir nepoftit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s