POVESTE DE CRACIUN

Mi se pare ca traiesc pe o insula,  pe o arca,  intr-un castel fermecat. Asa e casa asta batrana, te vrajeste, te imbata de cap. Aici ne-am petrecut Craciunul. Afara se dezlantuia o furtuna teribila, vant sa rupa copacii, ploaie rapaind furioasa. Din tavane a inceput sa picure apa. La noi in casa, la senhor C in casa, si in apartamentul vecin unde nu era nimeni. Cum am devenit un fel de zana-administrator al cladirii am organizat operatiunea sters apa-pus ligheane peste tot. Toti trei ne agitam. Dincolo de discomfortul provocat de situatie simteam ca ma anima o veselie blanda.

Pregatisem cina, mult promisele sarmale, asezasem masa, aprinsesem lumanari, iar singura decoratiune de Craciun, steluta care ma insoteste in calatorie, stralucea plina de luminite. Noi doi. Tacand sau vorbind exprimam acelasi lucru-recunostinta. Invatam sa traim cu adevarat. E un drum  abrupt, nebatatorit care ne sperie, insa ce alt drum putem alege constienti fiind?

Pregatesc o portie de sarmale pentru senhor C.  El e alt maestru iesit in cale-mi pentru invatatura. Nici nu va imaginati ce poveste traim, dar poate ca e timpul s-o depan.

Cand am sosit aici i-am sunat din greseala la usa, apoi m-a cautat el rugandu-ma sa am grija de casa. Asa am intrat in universul lui Barba-Albastra. Imi vedeam linistita de treburi in bizara lui locuinta cand a inceput sa-mi declare insistent iubire. O vreme parea posedat de dorinte mai tari decat el. N-am fugit, desi ii simteam marea forta, egoul dominator, rapacitatea. Am stat tinandu-ma bine de arborele iubirii ce-mi creste in inima. De-acolo intelegeam ca nu-i decat un copil neiubit. I-am multumit ca ma vede, ca ma pretuieste, ca ma adora chiar, ca il iubesc din tot sufletul, dar altfel decat vrea el si deja am ales cu cine vreau sa-mi petrec viata.

Acum scriind totul pare simplu, dar in acel timp pluteam intr-o cojita de nuca pe ape involburate. Refuzul meu, oricat de impachetat in iubire, tot un refuz a fost si cheastia asta l-a infuriat. Au urmat un lung sir de mizerii mai mari sau mai mici. Am ramas egala in fata lor. Nu zic ca n-am plans sau nu m-am intristat, dar mai profund aveam o voce linistita care-mi zicea ca ce traiesc in afara e reflexia propriului meu interior, iar daca vad ravaseala asta ar fi bine sa mi-o asum, nu s-o arat cu degetul.

Exista doar o cale. IUBIREA!

Cand din cauza mintii ne e greu sa iubim intregul, cheia e concentrarea pe detalii. Asa am inceput sa practic constient iubirea in orice as fi facut si am inceput cu cele mai umile activitati. Maturatul a devenit curatare energetica, stersul prafului-eliberare de trecut, spalatul vaselor-limpezirea gandurilor, etc. Pe urma a aparut eu-salvatoarea. Entitatea asta desi pare animata de cele mai bune intentii e ego pur, nu face nimic pentru celalalt ci doar pentru a-si justifica existenta. Mult mi-a dat de furca si alte razboaie a pornit, dar tot travaliul a fost un exercitiu intens de lucru cu mine insami. Observatie si actiune, observatie si actiune.

Am lasat totul sa fie, desi cu greu am invatat sa nu mai pun etichete.

Intentiile nu ne sunt judecate de Dumnezeu. El ne sprijina in orice am decide, pentru ca ne iubeste asa cum suntem. Avem Libertate si Responsabilitate. Asa inteleg viata, asa inteleg sa traiesc, fara sa-mi inchid inima, fara sa-mi fie rusine sau frica, spunandu-mi adevarul, invatand sa-l ascult pe al celorlalti, iubind, mangaind, vindecand ranile pe care le vad deschise.

In prezenta acestui om m-am simtit de multe ori mica, asa cat un soricel. El e mare, irascibil, morocanos, razbunator, (unde mai pui, ca acum iarna umbla imbracat intr-un urias hainoi de vizon),insa m-am vazut mereu un soricel curajos si mai ales cumsecade. Oricat de multe rautati mi-ar fi facut am putut sa-l iert, sa-l iert cu adevarat, adica sa-mi cercetez inima si sa nu gasesc acolo ascuns nici  un pic de resentiment.

Au trecut zilele una dupa alta. Pe toate le-am luat asa cum au venit. Cu cat mai multa pace am reusit sa fac in mine cu atat exteriorul s-a imblanzit. Intr-o zi, dupa ce se descotorosise de mine a nu stiu cata oara ma suna razand obosit. Nu mai pot, imi zice, nu mai pot continua asa, poate ar trebui sa ma opresc din toate porcariile astea si sa invat sa ma iubesc.

Atunci am stiut ca Dumnezeu lucreaza, ca nu trebuie sa tin prelegeri despre devenire ci s-o practic pentru mine. Atat.

Acum e pace, o pace fara garantii, dar reala. Umbra sta in echilibru cu lumina, iar dansul Vietii se creaza pas dupa pas.

Iata-ne in seara de Craciun.

Sarmalele aburesc in farfurii. Ciocnesc cu Regele un pahar de vin din mica noastra colectie. Tu stii sa imblanzesti fiarele, imi zice.

CRACIUN FERICIT!

DSC09613

2 thoughts on “POVESTE DE CRACIUN

  1. Da. Este foarte greu sa ieși din poziția de Șacal ce pune etichete (metaforă ce aparține Comunicării Nonviolente). Asta este si mantra mea pe 2014: observație – acțiune, observație – acțiune și iubire muuuuultă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s