TRECEREA PRIN UMBRA

Lumina si umbra coexista! O sa spuneti, stiam. Si eu stiam, dar stiutul fara sa simti nu inseamna nimic, adica inseamna doar un blocaj in calea cunoasterii adevarate.

Despre cunoastere(care e cu totul altceva decat perceptia) mi s-a revelat un amanunt esential. Exista, dar nu se opune niciodata obstacolelor, e ca apa, care atunci cand intalneste o piatra, curge pe langa ea. Spunand stiu devenim pietre si lasam viata sa curga pe langa noi. Cum nu opune rezistenta, dar nici nu inceteaza sa curga, ne lasa sa fim ce vrem sa fim, aratandu-ne o nesfarsita, plina de compasiune, si activa rabdare. Nu ne asteapta anxioasa sa iesim din carapace, ea face ce are de facut-curge iubitoare.

Ma intorc la lumina si umbra.

In sitemul meu de gandire lumina trebuie sa invinga intunericul, binele, raul etc. Sa ne intelegem, nu-i rea, dar nici buna vizunea asta extrem-pozitiva. Il presupune deja pe stiu, deci implica judecata, implica suferinta prin neacceptarea prezentului cand nu-mi convine sau frica sa nu-l pierd atunci cand imi place. Prin urmare nu curg, ma impotrivesc tot timpul, ma innod in propriile-mi convingeri.

Pentru ca la nivel de intentie lucrurile sunt clare, adica am decis sa curg cu viata, la nivel practic trec prin tot felul de procese de eliberare.

Ca sa nu fac multa teorie, o sa povestesc concret.

Vineri aveam un murmur interior de nemultumire, de urat, desi in exterior nimic nu era in neregula. Daca as povesti-o oricine ar zice ca am avut o zi incantatoare, insa nu simteam nici urma de bucurie, ba dimpotriva, parca asteptam sa explodeze o bomba, atata frica si tensiune imi stateau cuibarite in piept.

M-am lasat dominata si uratul crestea,  impingandu-ma in pustiul gri, in  Limbo(adica marginea Iadului). Ma zbateam sa ies, ca doar bine vreau sa-mi fie, stiu eu. Zbaterea, nu facea decat sa-mi creasca suferinta, parca eram o rana vie peste care orice s-ar fi intamplat punea multa sare.

Asa m-a gasit seara cand am iesit cu Antoaneta si Ramon. Mergem sa-l ascultam pe Mick Mengucci. Ei se cunosc, vorbim putin inainte de concert. Mick emana tristete, oboseala de a supravietui liber. Inca putina sare…Vad totul trist, gol, lipsit de sens. Incepe sa cante. Gri, ploaie, experiente cu gust amar. Mama ma-sii, simt ca nu mai pot. Ciudat, dar ma surprind zambind, a pace. Devin constienta ca desi mi-e rau, mi-e foarte bine in acelasi timp. Ca binele e apa, iar raul piatra.

In clipa cand realizez asta, termina si Mick, ca prin farmec, cu melancoliile lui incepand o tirada de poezie improvizata, o explozie de spirit, de forta vie. Uhhh!

Plecam mai departe. Alt bar. Muzica africana live. Doi muzicieni exceptionali. Raul e cu mine, toarce surd, in acelasi timp muzica ma incanta, cheful de dans clocoteste. Dansam, dansam, dansam. Ma invart cu ochii inchisi, il simt pe Ramon. Suntem in armonie. Invarte-te putin mai incet! imi zice la un moment dat.Atat mi-a trebuit. Furia subterana se urca rapid din stomac in privire. Sa nu-mi spui mie cum sa ma invart, transmit non-verbal, aruncand flacari pe nas si intepenindu-ma. Devin foarte constienta de forta energiei negative. Aleg sa o accept, sa dansez mai departe, invartindu-ma lent, acordandu-ma barabatului, restabilind armonia. La finalul dansului, un inger, deghizat in brazilian simpatic, imi confirma ca am facut ce trebuia. Vine langa noi aplaudand, spunandu-ne cu ochi luminosi ca dansam minunat, ca transmitem bucurie, senzualitate, armonie.

Trecem intr-un alt separeu al barului, mai aprape de muzicieni. Dansam. Suntem priviti cu mult drag. Vin doua fete sa ne spuna ca ne iubesc, ca le place mult sa ne vada dansand. Impartasim bucuria cu oamenii de acolo, dansam cu ei. Ne daruim cu generozitate unul pe celalat. Deja e 3 dimineata. Ramon danseaza cu o fata care emana energie sexuala foarte puternica. Ma arunca iar in prapastie. Rana mea de abandon se desface toata. Eu dansez cu un tanar neamt unduindu-se cu gratia unui bat. Trag cu ochiul la miscarile senzuale ale Regelui si ale partenerei. Egoul meu, lovit crunt, o ia razna. Daca furia se localizeaza fizic in stomac, gelozia mi se urca la cap. Ma observ, incerc sa ma tin centrata, dar e ca si cum m-as agata de propria umbrela in timpul uraganului.

Se termina dansul. Exteriorul e un amestec incoerent de sunete, forme si detalii exacte pe care le percep insuportabil de acut. Ramon decide sa plecam. Cei de acolo isi iau ramas bun calduros de la noi, ca si cum am fi fost prieteni de cand lumea.

Tanarul neamt vine si ma imbratiseza spunandu-mi “iti multumesc din inima, nici nu stii ce ai facut azi pentru mine. Sunt din Germania, deci teapan,  am crescut in Egipt, vin practic dintr-un loc unde n-am aflat pana azi ce simplu si frumos e sa dansezi. ”

Marturia lui mi-a amintit cine sunt – apa si piatra in acelasi timp, lumina si intuneric, posesivitate si generozitate.

1476271_10153650250950164_1331198035_n

Am plecat spre casa. Simteam iar forta raului, dar am ales sa n-o las sa iasa.  Nu-mi doream decat sa ajung in pat, sa adorm ca sa nu deschid gura. Reusesc!? Mhh… nu prea. Am un cosmar ingrozitor.

Ma trezesc cu atac de panica. Ii povestesc lui Ramon, plangand, visul in care el ma parasea indiferent in milocul strazii spunandu-mi ca ce are de dat nu e pentru mine. Reuseste sa ma linisteasca, dar a doua trezire nu e deloc senina. Stomacul, ficatul, capul. Toate ma dor insuportabil. Ii zic, asteptand alinare, dar raspunde ferm ca daca nu vreau sa ies din suferinta, el nu ma poate ajuta mai mult decat a facut-o, ca e responsabilitatea mea sa aleg viata sau moartea.

Are dreptate. Dragostea nu e ocrotirea suferintei, e adevarul, si adevarul e ca pot ramane prada chinului sau iesi. Aleg sa ies. Fac o suta de abdomene, luam micul dejun, dupa care fiecare isi petrece ziua pe cont propriu. El se vede cu trei mexicance venite in vizita la Lisabona, eu trag o fuga pana in Estoril sa-i duc lui Johnny chestii pentru proiectul Pole Pole. Ziua e  insorita. Nu pot manca nimic, beau un ceai la malul marii, vorbesc cu prietenul asta curat la inima si simt pace, o pace cuprinzatoare in care toate sunt bune cum sunt. Imi vine un gand. Emotiile sunt entitati energetice inchise in mine. Tot ce am de facut e sa le eliberez nu sa-mi fie rusine ca le am, si nici frica.

Intoarsa acasa vorbesc cu Regele deschis. Nu exista conflict, nu exista vina, exista doar constienta lucrurilor pe care le facem, exista intentia sa traim in adevar care e totuna cu dragostea, exista responsabilitatea fiecarui gand-vorba-act.

Ne asteapta fiesta mexicana si dupa, o noapte de dans cu Djumbai Jazz . In ciuda nesomnului, al travaliului emotional, ma simt plina de energie, usoara, curata.

Imi place cu mexicanii, imi place mult. Mancam, bem, dansam, ne veselim. Nici urma de maraiala. A iesit ce ma bantuia, a iesit! Ma cercetez cu luare aminte. Limpede, sunt limpede si luminoasa. Ramon ma ia in brate. Simti?Da! Simt ce mult ma iubeste, reflectand ce mult il iubesc ACUM. Binecuvantati sa fim!

859148_10152063483172566_656562771_o

Aproape de miezul noptii intalnim cele trei mexicance aflate in vizita si mergem in clubul unde urmau sa cante africanii. Noi i-am vazut la un festival si am fost fermecati. Cele 10 minute de-atunci ne-au convins sa urmarim pe fb pe unde canta si sa-i ascultam iar.

Ce-am trait pana la ziua a fost fantastic. Oamenii astia simpli, geniali instrumentisti ne-au facut sa intram in noi insine si sa ne simtitm inimile batand, in timp ce corpurile ni se acordasera la ritmul muzicii lor care exprima nici mai mult nici mai putin decat BUCURIA.

M-am simtit parte din tot find in acelasi timp in contact cu miezul meu de lumina, iar intre exterior si interior nu era nici urma de diferenta.

Ieri s-au implinit sase luni de cand calatoresc cu Ramon. Darul cel mai de pret a fost linistea cu care am deschis ochii dimineata, multumirea si pacea.

Traim intr-un ocean de infinite posibilitati si asta ne sperie, dar uitam mereu ca avem, in fiecare clipa, imensa putere de a alege ce vrem sa traim. Lumina si Umbra sunt etern prezente lasandu-se doar alese.

2 thoughts on “TRECEREA PRIN UMBRA

  1. E mare știința și priceperea ta de a găsi temei împrejurărilor potrivnice și lucrurilor ce par fără de noimă. Cu mulțumiri pentru plăcerea prilejuită de a te însoți o bucată de drum din escapade ta fabuloasă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s