PRIETENII DE AICI

Azi e innorat. Pescarusii zboara jos, stau in oras. Cred ca pe mare e furtuna. Asta e prima casa calda in care locuiesc aici. Sunt fericita ca nu mi-e frig,  sunt fericita ca am timp sa stau cu mine in tacere, ca mi-am inceput ziua privind pe fereastra, gandindu-ma cu recunostinta la oamenii din viata mea.

N-am nici o clipa senzatia ca sunt straina, sau printre straini, cum se zice. E mereu un cerc de oameni in jur, oameni care imi dau incredere, si sentimentul de apartenenta.

Marturisesc ca uneori mi-e greu. Ma simt traind intre doua lumi, una din care plec si cealalta in care n-am intrat cu totul. Trecerile fac parte din calatorie, stiu asta, dar e tare bine cand in momentele de indoiala suna telefonul si e Richard, de exemplu(rocket scientist pe bune, cu care m-am imprietenit cand lucram la cafenea) spunandu-mi ca tocmai mi-a sosit cartea The field, pe care mi-a promis-o dar de Craciun si ca ce-ar fi sa pranzim impreuna sa mai vorbim de una de alta.

Una si alta sunt despre realitatea subtila, despre invizibilul existentei, despre campul de constienta care ne leaga pe toti, despre iubire, despre lucruri mari sau mici a caror importanta nu are ordin de marime. Ii spun ca mi-e frica si ma linisteste ca sunt deja acolo unde cred ca n-am ajuns inca. Ceva din mine raspunde cu pace. Da!

Sara, uimitoarea Sara, ne-a invitat la petrecere duminica trecuta. Ea stie sa genereze abundenta. Am luat cu noi un prieten portughez sa guste Viata. Oh, ce bucurie e sa mananci, sa bei, sa vorbesti cu oamenii, sa ti se umple ochii de lacrimi ca ai apucat ziua asta binecuvantata! Casa ei va ramane mereu acasa al meu. Cred ca nu-mi va ajunge viata intreaga sa-i multumesc pentru ziua cand nu aveam unde sa ma duc si ea mi-a spus simplu vino acasa Gratiela! 

Pe Johnny tot la cafenea l-am intalnit. Calatoreste si imprieteneste oameni, face proiecte umanitare, manageriaza trupe de muzica, traieste frumos. Din cand in cand ne vedem la ceai si vorbim ore in sir despre lucruri de facut, despre cum putem incepe schimbarea cu noi insine, despre primul pas necesar deschiderii oricarui drum. Pole Pole Sisters sper sa puna in practica ideile  care vorbite ne fac ochii sa scapere de speranta.

Antoaneta, draga de ea imi va fi vecina de palier, dupa ce m-a tinut cu sufletul la gura ca pleaca din Portugalia. Tot voiam noi comunitate, poftim 1+1=2 romance=comunitate🙂

Nu pot sa nu vorbesc de alta familie a mea, familia Popovici, adica domnul ambasador si sotia dumnealui. Suna nefiresc de formal cum scriu despre ei pentru ca in realitate de cate ori ma duc la ambasada jur ca deschid usa casei. Cu atata dragoste ma simt primita si rasfatata…imi dau senzatia minunata de copil ocrotit.

Irina a plecat la Evora, insa departarea nu mi-o scoate din inima.

Aseara am avut un moment intens de recunostinta, gandindu-ma la toti oamenii pe care i-am intalnit fara sa-i impart pe categorii Imi ziceam, daca acum mor  plec de pe lumea asta fara regrete, iar daca continui sa calatoresc, regina sunt si imi port avutia fara efort pentru ca tot ce am cu adevarat e invizibil, imaterial, fara greutate

5 thoughts on “PRIETENII DE AICI

  1. Gândind și simțind astfel ești bine pregătită pentru un drum oricât ar fi de lung. Cei dragi să-ți iasă în cale iar prietenii să nu-ți lipsească — uneori sunt unii și aceiași🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s