VOLUNTARIAT

Sunt voluntar la Santa Casa de Misericordia Lisboa, institutie care numara 515 ani de existenta. Saptamana trecuta am fost la niste cursuri de formare. In prima zi, experienta  intensa. Aveam o stare speciala. Dormisem putin inainte sa ma duc la curs. M-am trezit din somn percepand realitatea de parca as fi stat in afara corpului. Nu stiu cum sa explic prea bine. De exemplu cand a trebuit sa vorbesc, sa spun cine sunt, in sala de curs, auzindu-mi vocea mi se parea ca vine din exterior, ca e a cuiva de langa mine. Simturile imi erau foarte ascutite.

S-a vorbit de istoricul Misericordiei, infiintata la 1498 de regina D. Leonor, considerata atunci cea mai bogata regina din lume, data fiind vremea marilor descoperiri pe care portughezii le faceau in Asia. Oi fi nebuna, dar eu cu regina  m-am simtit conectata la un nivel foarte intim. Nu stiu ce punte s-a facut peste astia 500 de ani.

sa hranim infometatii

sa dam de baut celor insetati

sa dam adapost pelerinilor si saracilor

sa-i imbracam pe cei goi

sa-i vindecam pe bolnavi

sa vizitam prizonierii

sa ingropam mortii

sa-i invatam pe cei simpli

sa dam sfaturi bune

sa corectam greselile

sa-i consolam pe cei tristi

sa iertam celor de gresesc

sa acceptam cu intelegere si rabdare vorbele urate

sa ne rugam pentru vii si pentru morti

Spun intim pentru ca mi se parea ca simt prezenta ei fizica, asa ca atunci cand stai foarte aproape de cineva si-i percepi caldura corpului. A fost ca un fel de vis cu ochii deschisi.  Iesind pe poarta m-a navalit un plans din ala de nu-l poti tine in frau. M-am oprit la mirador de unde se vedea toata Lisabona luminata: castelul, bisericile, raul, casele pe dealuri, luna…Plangeam in hohote, inghitita de mirajul noptii, auzind vocea lui Miguel care mi-a spus odata i-ati pelerina, sandalele ca lung drum ai pe lumea asta in care menirea ta e sa alini si sa ocrotesti.

Acasa n-am putut vorbi cateva ore.

A doua sesiune de formare a fost cu totul diferita. Prezentul, institutia moderna, regulile, regulamentele. Stau in primul rand si ma chinui din greu sa-mi tin ochii deschisi. Ce-as mai dormi leganata de vocea monotona. Din amestecul amorf de cuvinte se ridica la suprafata unele care ma trezesc si ma pun pe muchia dintre a sta sau a o lasa balta.

Un voluntar nu trebuie sa fie: manipulator, familiar, protector, dependent, delasator. Hm? Adica un voluntar nu trebuie sa fie om? Mi se pare ca m-a inconjurat cineva cu un gard stramt de sarma. Pai eu sunt cand manipulatoare, cand familiara, cand protectoare, dependenta, delasatoare. Cine nu e, in diverse proportii? Ca sunt constienta de mine, e alta poveste, dar nu reusesc prezenta 100%.

Mie sa nu-mi spuneti din astea, bomban in gand si ma separ(dovada imediata ca nu sunt prezenta). Apoi vad ca nu e ok, ca mi-a fost apasat un buton, ca judec, ca ma leg de niste concepte, dar ma simt trista, ingradita.

Nu ma entuziasmeaza marturiile voluntarior din filmele de prezentare, ma deprima batranii, copiii abandonati, imi zic ca n-am de dat nimanui nimic, ca fiecare sa-si rezolve karma si sa se descurce cum poate, sa nu astepte salvarea din afara, ca totul e inauntru trebuind doar cautat.

Plec acasa ranita toata. Imi gasesc egalul intr-o stare similara, ca oglinzi ne suntem. Declar greseala asta cu voluntariatul presupunand-o ca fiind doar povestea cu eu “salvatorul” de care nu ma mai vindec odata.

Pentru ca, in acelasi timp eram martor la tavaleala emotionala imi zic sa nu iau decizii radicale. Nu izolarea e scopul, n-am ajuns in situatia asta sa aleg sa fiu ca Grinch care a furat Craciunul. Pun niste cartofi cu rozmarin la copt, imi zic rugaciunea:

Sunt aici doar ca sa fiu de un real folos. Sunt aici sa-l reprezint pe cel ce m-a trimis. Nu trebuie sa ma ingrijesc ce spun sau ce fac, caci cel ce m-a trimis ma va indruma. Sunt multumita sa fiu oriunde ma vrea el, stiind ca vine cu mine. Ma voi vindeca lasandu-l pe el sa ma invete sa vindec. Doamne ajuta-ma sa fac voia ta!

si ca prin farmec se lasa pacea. Sa fie ce trebuie sa fie, eu nu stiu, dar vreau sa imi implinesc destinul.

Ne spusesera dupa curs ca vom fi cautati, dar sa nu ne asteptam ca se va intampla prea repede. Vin sarbatorile si toata lumea are treaba asa ca in ianuarie e cel mai probabil sa ne solicite. Foarte bine, ma gandesc, pana atunci s-or mai aseza si in mine toate drojdiile cele ravasite. Intre timp ma lamurisem cu un lucru: voi accepta doar o munca extrem de practica, asa ca gatitul, servitul de mancare intr-o cantina, de exemplu. Serviciile mele sa fie utile si umile, sa nu aiba ego-ul nici un motiv de fala.

Uit de toate astea, incep o noua zi. Pe seara suna telefonul. De la Santa Casa. Credem ca am gasit ceva potrivit pentru tine. Aoleu, asa repede? Da, esti prima. Intr-un centru de reabilitare au nevoie de cineva care stie practici de Reiki si reflexoterapie.

Ma ia cu caldura in piept, semnal ca e bine. Am primit raspuns la rugaciunea mea fierbinte. Zic da imediat. Munca asta e ce vreau, presupune tacere, meditatie, conectare profunda cu celalat, concentrare, inseamna a servi. Fiecare om cu care am practicat s-a simtit atins de ceva-ul care aduce pace, liniste. Am incredere ca prin mine trece dragostea lui Dumnezeu care ma vindeca invatandu-ma sa vindec.

DSC09578

10 thoughts on “VOLUNTARIAT

  1. fie si numai expunandu-ti gandurile, trairile si fricile aici, aratandu-ne ca e omenesc sa simtim asa, indreptandu-ne privirea catre El, deja faci act de caritate. Oricat de puternici ne-am crede sau am fi, cateodata mai avem nevoie de un punct de sprijin care sa ne spuna ca mergem pe drumul cel bun, chiar de ne simtim daramati.
    Eu una, iti multumesc pentru incurajare.

  2. Subscriu intru totul la ce spunea Oana mai sus! Draga Gratiela, poate ca putini intra sa-ti confirme ca da, te citesc, da, le faci bine, insa eu sunt convinsa ca aici, in spatiul tau virtual, suntem multi cei care se bucura ca te-au descoperit. Miguel avea dreptate.

    Cu dragoste, si dinspre noi spre tine!

    • Intr-adevar, in ultima vreme nu sunt multi cei care spun ceva, dar vad statisticile blogului si numarul celor care intra aici creste. E foarte frumos cand primesc feedback, insa si fara tot scriu pentru ca scrisul mi-e un exercitiu necesar. Niciodata nu insir cuvinte gandindu-ma ca ajut cu ele pe altcineva in afara de mine. Daca gaseste cineva folos in experientele astea si creste la randul lui, isi lamureste ceva, e un pic mai liber sau mai fericit chiar daca nu scoate o vorba, binele e deja facut, in mersul lumii se schimba lucruri si eu stiu asta prin felul in care evolueaza propria-mi viata.
      Suntem atat de conectati unii cu altii incat o mica schimbare in bine in viata unui om pe care nici macar nu-l cunoastem ne sporeste propriul bine. Sunt statistici cat se poate de serioase pe tema asta. Si atunci, indiferent de cat comunicam nu-i important sa le dorim tuturor binele pe care ni-l dorim noua insine?
      Nu vreau sa fiu o fericita intr-o mare de nefericiti, vreau sa traim cu totii in Adevar.
      Primesc dragostea voastra cu inima larg deschisa

    • Imi scrisesem o lista cu dorinte si asta cu vindecatul cu mainile era printre ele🙂
      Prin urmare am intalnit o maestra, am facut initieri in primul si al doilea nivel, apoi am practicat pe mine si pe cine am mai prins.
      In timp am invatat sa ma concentrez mai bine, sa vizualizez si am avut cateva experiente foarte tari

      • frumos, sa ne mai povestesti si noua din cand in cand despre experientele tale in reiki . Eu abia am facut initierea in gradul doi, primul semn. Am multe de vindecat la mine, sunt multe experiente din trecut care parca ma bantuie si le simt ca niste blocaje energetice. Te pup! Multumesc ca-ti impartasesti wonderland-ul cu noi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s