FIINTE DE LUMINA

E o dimineata cu soare. Camera noastra miroase a scortisoara. Azi o sa scriu despre dragoste. Despre dragoste ca esenta pe care o gasim negresit in noi dupa ce trecem prin straturile de lucruri prost intelese, prin emotiile negative devenite pattern-uri, prin frica, gelozie, ura, invidie, neputinta, etc.

Avem o mostenire grea. Nu-i vina noastra ca atata durere ne acopera inimile. Parintii, fara rele intentii ne-au crescut asa cum au fost crescuti, iar ei la randul lor n-au fost grozav de fericiti pentru ca bunicii le-au dat ce-au avut, adica suferinta, traumele, experientele personale. Daca va cercetati putin istoria familiei veti vedea ca nu e decat un luung sir de istorii triste. Daca mai adaugam  povestea colectiva, a poporului din care ne tragem o sa avem un tablou mai limpede al lantului care se pierde in timp si istorie, al carui ultim inel ne incatuseaza glezna.

Propun perspectiva asta pentru ca aduce intelegere asupra faptului ca nimeni nu e vinovat, ca suntem doar un sir de victime ale unei uriase neintelegeri. Unde sunt radacinile ei, cine stie, si pana la urma ce conteaza. Importanta e iertarea tuturor celor pe care ii credem vinovati, recuperarea lor ca frati, asumarea responsabilitatii crearii destinului propriu si astfel eliberarea de lantul dramei.

Toti cei care ne apar in cale supunandu-ne unor experiente dificile sunt Maestri, ingeri deghizati, veniti sa ne dea inca o sansa cand suntem gata, gata sa mai repetam o data aceeasi eroare.

Ingerii despre care voi scrie azi sunt Anca si Catinca. M-au facut sa trec una dintre cele mai dure probe din viata mea.

Sa iubesti oamenii care iti sunt comozi e foarte simplu, dar sa-i iubesti pe cei care te fac sa suferi pare o utopie, o …Cu toate astea experimentez dragostea pentru “ailalta”, pentru femeia pe care barbatul meu(fostul acum) a ales-o la un moment dat, cu care a facut un copil.

Material de drama berechet. Noi doua aveam premizele sa incepem un razboi de guerila, ba chiar il incepusem. Ne dispretuiam scrasnind din dinti, sufeream pe rupte, ne vorbeam de rau, si numai o mica referire sau auzul numelui, provoca, cel putin in mine o furtuna otravita.

Cum Dumnezeu lucreaza in fiecare, ceva s-a intamplat si-a permis transformarea. Se lasase tacerea, dupa o incercare nereusita de pace. Intentia imi fusese sincera, dar nu era inca momentul. Pentru iubirea-cerc e nevoie de doi.

Dupa mult, mult timp Anca imi scrie. Era alfel, profund altfel. Eram altfel. Nu stiu cum sa descriu. Nici una din vechile noastre harsaieli nu ne mai stigherea. Am primit-o in inima simtind ca si ea tot acolo ma tine. Se dizolvasera asperitatile, devenisem surori pe nestiute. Intalnirile in realitate au confirmat adevarul asta.

Odata, in plina strada, am avut, din senin, o experienta foarte puternica si stranie in legatura cu nasterea Catincai. Eram in Praça Camoes, n-am sa uit niciodata. “Retraiesc” momentul venirii ei pe lume. Simteam un val de dragoste in tot corpul, ceva atat de intens, de luminos, ca am inceput sa plang in mijlocul strazii. E un inger venit sa te scoata de unde nu puteai iesi, asa mi se formula mental viziunea. Am plans si mai tare, multumind, simtindu-ma iubita de Dumnezeu, stiind pana la ultima fibra ca mi s-a relevat un adevar suprem, asupra caruia nu cade nici o urma de indoiala.

Viata lucreaza perfect intr-un plan care de multe ori e total diferit de propriile-mi plasmuiri. De aceea invat sa nu mai plasmuiesc iubind tot ce este, asa cum este.

De Anca ma leaga acum o prietenie adevarata, o iubire fara umbre. Suntem surori si vreau s-o stiu eliberata tot atat de tare cat vreau sa ma stiu eliberata. Am incredere ca putem. Daca am putut transforma durerea si ura in dragoste pura, putem orice.

Relatia cu ea imi da multa forta in alte imprejurari. Mi-e reper ca totul e posibil, ca e suficienta intentia inocenta de a urma calea corecta si ea ti se arata fara se innebunesti cautand-o. E invatatura ca trebuie sa ai rabdare pana la momentul cert. E ceea ce-mi aminteste ca am darul nepretuit al alegerii si al creatiei.

Catinca e un inger si un copil plin de viata. Am avut norocul sa fiu de ziua ei la Bucuresti anul asta, sa sarbatorim impreuna momentul divin al sosirii ei aici.

Acum doua zile Anca imi scrie:

…fii atenta ce-mi zice Catinca acum 3 minute… eram la masa, si ii spun: “hai Catinca, deschide gura, mama..”, la care ea: ” nu ma mai cheama Catinca..acum ma cheama Lola!!! “…imi maschez socul, pentru ca efectiv nu stiu cum si de unde i-a venit, ca n-a auzit deloc nici azi, nici de curand numele asta, si o intreb de unde i-a venit… raspuns : “asa mi-a zis Ploaia, ca de azi sa ma cheme Lola”!!!! coincidenta sau nu, eu m-am socat :)))