INTALNIRE

Ma plimbam intr-o zi pe strada, statea sa ploua, dar mie tare imi mai placea. Mergeam asa fara tinta, doar de dragul mersului, jucandu-ma cu coada umbrelei.

Lola!? Ma aud chemata discret. Da, zic, gandindu-ma cine ma cunoaste aici. Mare mi-e surpriza cand urmatoarele vorbe imi sunt adresate in romaneste.

Ce intalnire emotionanta cu cineva pe care nu-l cunosti, dar care ti-e aproape de mult timp! Sunt cativa ani de cand Violeta imi citeste blogul, e indragostita de Portugalia, si in ultima ei zi de vacanta in Lisabona dam nas in nas pe strada. Mie momentele astea mi se par magice. Potriveala pasilor, o mica intarziere privind o vitrina, sau simpla decizie de a o lua la dreapta in loc de stanga duc la momentul X care naste atata bucurie si atata mirare incat fiecare pleaca mai departe imbogatit, purtand in inima lumina.

Suntem parti ale aceluiasi intreg traind iluzia separarii, dar exista clipe cand ceata se risipeste si ne lasa sa vedem firul care ne leaga.

De cate ori cineva imi multumeste pentru scris si-mi spune ca ii e de folos, multumesc mai departe Tatalui ca-mi da putere in cuvinte, ca face din ele semintele Adevarului si le ajuta sa incolteasca in inimile deschise.

Cursul de miracole spune dragoste primesti necontenit si asta trebuie sa dai mai departe. Altceva nu exista.

DSCI1134

2 thoughts on “INTALNIRE

  1. Frumos ai scris despre acest incredibil moment. Ceea ce mi se parea putin probabil, aproape exclus, s-a intimplat.
    Nu te voi ocoli data viitoare!
    Te imbratisez

    P.S.trebuie sa vad Capo Espichel!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s