PE BICICLETE

Avem un indelung exercitiu al vaicaritului, victimizarii si punerii de limite, dar vestea buna e ca putem exersa altceva mai amuzant.

Luna asta, material vorbind ar fi trebuit sa fie una la limita. O situatie serioasa, de urgenta a aparut secand bugetul. Cand ne place cel mai tare sa ne plangem de mila daca nu atunci cand se termina banii?

In situatia asta Regele avea o saptamana de vacanta. Stam in Lisabona, zic, si facem lucruri misto pe-aici ca doar ne pricepem, dar amandoi visam la plaje lungi si pustii, la cer clar cu puzderie de stele, la sunetele naturii…

Depasisem discomfortul, anxietatea, stateam asa cuminti cu visele noastre in starea de fie ce-o fi ca tot bine e. Eiii…cumintenia e cheia pentru ca transforma exteriorul, lasa miracolele sa se petreaca. Lucrurile incep sa se lege.

Cautand cu totul altceva pe net apare destinatia – Cabo Espichel. Wow! Asta da loc, e aici aproape, peste apa, capat de lume unde simti ca poti intinde aripile si zbura. Hai sa mergem!

Pasul doi, locul de innoptat. Gasim imediat o casuta minuscula, frumos aranjata pentru 25 de euro pe noapte. Nu numai ca nu costa mult , dar e in locul cel mai drag inimii mele Lagoa de Albufeira.

Trei, transportul. Barca-tren-autobuz. Hmmm, cam din bucati, dar asta e, sa nu ne batem capul. In ziua cand am fost la Sintra in padure, imi trece prin minte un gand luminat. Biciclete! Da, asta e! Visul meu de cand sunt aici a fost o excursie cu bicicleta la laguna. Am ezitat, am amanat, n-am avut cu cine sa merg. Imi iau inima in dinti, il sun pe companheiro de viajem  sa vad daca ii surade ideea. Ii rade cu gura pana la urechi. Fac rost de bicicleta numarul doi cat ai clipi, ma duc in Cascais s-o aduc pe a mea, prilej cu care imi mai implinesc un vis Cascais-Lisabona pe bicicleta. Apus vrajit, noapte magica, solitudine indumnezeita, corp fericit ca se misca. 26 de km. Pot!

A doua zi primesc invitatie sa gatesc 10 zile, la sfarsitul lunii, manacare vegetariana pentru persoane care vin aici la un festival budhist. Ieeee! Imi scriu femei dragi sa le fac margele. Ieeee! Universul vorbeste cu mine prin toate astea. TE IUBESC, hai suie-te pe bicicleta si fii fericita ca e singura ta treaba aici!

Primul drum in doi a fost cu o seara inaintea plecarii spre laguna, de ziua mamei, cand am cinat langa turnul din Belem, picnic pe malul raului  in amintirea ei. La intoarcere am pedalat tinandu-ne de mana.

Vine ziua X. Emotii. Bagaj minimalist, cat sa ducem in spate, vesta reflectorizanta, cauciucuri si frane verificate. Trecem cu barca pe partea cealalata. Din port se deschide o sosea larga, in linie dreapta. Asta e calea. N-am printat harta. Tin minte cateva localitati de pe traseu si cam cum arata drumul, dar stiu ca ne vom descurca fara probleme.

Trecem prin niste orasele satelit ale Lisabonei. Soare arzator. Pantele nu sunt simple, dar secretul e sa nu te uiti la drum ci sa te concentrezi pe miscarea picioarelor, sa-ti treci prin densitatea muschilor chinuiti de efort si sa te vezi un ghem de energie. Mancam mere. Sting setea mai bine decat apa.

Soselele nu sunt facute pentru biciclisti. Intersectiile mari, cu iesiri spre autostrada ne pun in situatii periculoase, dar iesim cu bine.

In sfarsit  drumul spre laguna. E marginit de pini batrani si aproape necirculat. Dupa arsita, suntem racoriti de umbra deasa a monumentalilor arbori, coboram panta lina, binecuvantata rasplata pentru tot efortul de pana atunci. Oboseala nu poate acoperi mirarea, fericirea, sentimentul de campioni. Ma uit cu drag la omul asta care mi-a zis acum cateva luni “eu vreau sa calatoresc cu tine”. Ce frumoasa calatorie avem!

Ajungem in sat. Pustiu, pustiu. Sunt mai mult case de vacanta, ferecate acum, ca vara s-a dus. Ajungem la locuinta lui senhor Fernando. In curtea lui se afla locul nostru de innoptat. Pare mai dragut decat in poze. Suntem lesinati de oboseala. Trebuie sa ne cumparam mancare, dar intai cadem lati pentru cateva ore.

Ne trezim in lumina de miere a asfintitului. Supermarketul e in satul vecin. Suntem iar pe biciclete. Ne doare tot corpul si ne e foame. Simt o maraiala interioara. M-as certa din orice, dar mananc banane de Madeira si trece norul. Seara se lasa racoroasa. Cinam in gradina, sub cerul limpede. Inca o zi!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s