EXERCITII

Au venit ploile. Pe cerul gri planeaza un pescarus. Zborul lui lin ma face sa zambesc. E o dimineata cum n-a mai fost alta. Cand am deschis obloanele peisajul obisnuit vederii disparuse, se pierduse in ceata. Cabana de lemn a vecinilor m-a ajutat sa-mi imaginez ca sunt pe varful unui munte. Mi-a venit sa chiui. Iuuuuhuuuu!!!!

DSC09271

Cei doi prieteni vegetali – ficusul urias si copacul cu flori albe ma umplu de-asa o bucurie simpla ca nu-mi mai trebuie nimic pe lume decat sa stau si sa ma uit la ei.

Aseara, in luminile terasei restaurantului de la parter, erau grandiosi. Ploaia le asezase diamante pe frunze, becurile le dadeau contururi de aur, vantul le misca crengile facandu-i sa danseze.

NU vad nimic asa cum este acum. Asta mi-a fost exercitiul zilei din cursul de miracole, sa ma uit la tot ce e in jur si sa recunosc ca nu vad cu adevarat din cauza povestilor pe care le am despre orice fiinta sau lucru.

M-a ajutat lampa. E un obiect frumos in sine, cu picior din lemn si arama lucrat minutios. Privind-o, in minte mi-au venit amintirile zilei cand Ramon a cumparat-o si i-a carat cele 15 kg pe dealurile Lisabonei, cum m-a asteptat la gara cu ea, cum l-am certat ca multa vreme a lasat-o de izbeliste fara sa-i repare firul stricat, am zambit la gandul ciudateniei pe care o are cand o aprindem(se stinge si se aprinde singura de fix 4 ori), si uite asa cu ochii la lampa mi-am dat seama ca nu o vad, ca sunt la mine in cap retraind trecutul in timp ce accesul la prezent mi-e blocat.

Indata ce am devenit constienta am putut contempla lampa cu adevarat si vedea lucruri pe care pana acum nu le-am vazut niciodata. Datorita ei am stiut sa privesc arborii si sa ma umplu de frumusetea fara seaman a clipei pe care mi-au daruit-o.

Fiecare clipa de constienta largeste trecerea.

La nivelul intentiei, indiferent cum arata prezentul, avem nevoie de o decizie ferma – PORUNCESTE CA UN REGE! Mintea trebuie UNIFICATA. Cat timp contrazicem un gand cu altul, vrem una dar facem exact pe dos, azi e asa si maine invers, proiectam in ceilalti propriile erori ca sa nastem si sa traim conflicte, ne invartim in jurul cozii.

E necesar un moment zero, de tête-à-tête cu Dumnezeu cand ne recunoastem neputinta de a face ceva singuri, cand ne e clar ca felul in care traim nu ne aduce nici bucurie nici pace. Clipa asta apare de obicei dupa ce ne-am tarsait bine de pietrele din fundul iadului si chiar ca nu mai putem. Pentru unii e nevoie de un singur moment, pentru altii de mai multe, dar nu are importanta pentru ca nu suntem in competitia care scapa primul si cat de repede.

Timpul e inventia oamenilor. Dumnezeu nu e nerabdator, nu ne trage de maneca si nici nu ne da branci pe poarta raiului. Asteapta sa ne intoarcem singuri cand recunoastem ca-i suntem fii.

In weekendul asta ne-am intalnit.

Ieri,  am desfacut pachetul cu pretioasa hartie de orez. Nu stiam ce-o sa desenez pe ea. Rasfoind cartea Lenei Constante am gasit icoane. Mi-a atras atentia cea a Sfanului Gheorghe. Mi-am petrecut seara in pace reproducandu-l pe curajosul sfant, simtind forta sa-mi rapun proprii balauri.

Cred ca si azi tot icoane voi desena meditand la exercitiul  zilei – GANDURILE MELE NU INSEAMNA NIMIC

 

DSC09272

4 thoughts on “EXERCITII

  1. Cat de bine cunosc acel tarsiit de pietrele din fundul iadului. Si acea intalnire cand esti doar tu si EL.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s