IESIREA

Bunica zicea ca Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in traista. Mi-a fost mereu familiara zicala asta insa nu stiu de ce am asteptat mereu exact opusul, adica Dumnezeu sa-mi umple sacul ca eu sunt vai de capul meu si nu pot. Au fost vremuri cand indarjita, furioasa pe propria-mi slabiciune am decis, ei nu pot, ba pot, si inca de una singura, dar nu m-am ales decat cu o sfarseala daramatoare si cu sacul tot gol.

Ceva nu merge aici, mi-am zis insa nu m-am oprit din a face acelasi lucru, adica m-am simtit mica, slaba, neglijata de puterea divina care parea ca are treburi mai importante decat sa ma vada cum ma zbucuim.

Acum m-am prins ca zicala cu care am inceput sa scriu azi e o cheie. Da bre, Dumnezeu iti da oportunitati. Ce faci cu ele e in puterea ta. Daca nu esti pierdut cu totul in a te invarti pe rotita ca un hamster vezi ca orice iti aduce clipa, indiferent cum arata imprejurarile, e doar o ocazie sa alegi iubirea in locul fricii, furiei, ingrijorarii, indiferentei, si mai ziceti voi…

Pentru ca mi-am construit un sistem complicat si aparent real de iluzii mi-e greu sa ies din el, dar VREAU. Tatal imi da oportunitati pe care intai ma grabesc sa le judec, sa le iau ca pe semne de neiubire sau pedepse si-mi amintesc ahaa, sunt eu cea care aleg, cea care crede in pacat, in pedeapsa, in separare, sau…in iubire(aici vocea mi se face mica si privirea nesigura)

Parca tot ce-am ales gresit in trecut vine iar sa fie corectat. E timpul vindecarii!

Cand mi-e greu imi gasesc pacea rugandu-ma asa:

sunt aici doar ca sa fiu de un real folos

sunt aici sa-l reprezint pe Cel ce m-a trimis

nu trebuie sa ma ingrijesc ce sa spun sau ce sa fac caci Cel ce m-a trimis ma va indruma

sunt multumita sa fiu oriunde ma vrea El stiind ca El vine cu mine

ma voi vindeca lasandu-l pe El sa ma invete sa vindec

Vreau sa ies din situatia absurda in care ma vad o picatura din ocean, dar ma simt izolata in propria-mi pelicula si separata de restul. La modul cel mai practic vad ca functioneaza asa: fiecare clipa de prezenta, fiecare gand de frica pe care il vad, accept si inlocuiesc cu unul de dragoste dizolva instantaneu membrana iluzorie dintre mine si lume. N-am nevoie de timp sau de cine stie ce metode, n-am nevoie de mai multe cunostinte. Trebuie doar sa nu mai fug din prezent.

Nu sunt frica. Mi-a fost indusa. E exterioara, invatata, exersata. Sunt un bulgare de lumina invelit in zdrente. Nu-i nimeni vinovat pentru ca nimeni n-a stiut ce face. Acum vazand adevarul ma iert ca m-am identificat cu zdrentele, ca m-am urat, ca m-am pedepsit, ca m-am izolat. Ma iert pentru toate proiectiile asupra celorlalti, pentru ce-am construit dormind, ma iert pentru ca n-am stiut cine sunt.

2 thoughts on “IESIREA

  1. Draga Lola, “un bulgare de lumina început in zdrente” n-ai fost niciodată, chiar daca acum crezi ca te-ai identificat cu ele. Dimpotrivă, ai știut sa vezi si ai iradiat lumina iubirii si intelegerii oriunde te-au purtat pasii. Nu ai decât sa citesti răspunsurile la postarile tale din urma cu un an, cu doi, cu trei ani… ca sa te convingi ca sunt mulți cei care au înțeles asta. Păstrează-ți felul de a fi si flacăra ta va arde in continuare!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s