DESPRE INTERSECTII SI NU NUMAI

Cum sa scrii despre statul in mijlocul rascrucii? Cum?

Pai asa, ca despre cel mai normal lucru, ca despre o parte a calatoriei. Cate n-au mai fost pana acum, rascruci zic. Pe-aici sau pe-aici, incolo sau incoace? In fine, dupa ce se epuizeaza toate variantele vezi ca esti in acelasi loc, nu te-ai miscat un pas, dar ai obosit. Te-ai culca sub copac, singurul copac aflat la marginea drumului, sau te-ai lasa leganata de bratele unei  mari, misterioase mame care-ti zambeste linistitor, te-ai tot duce in tine daca nu ti-ar fi frica de intuneric. Pana una alta desenezi pesti. Da, ai gasit un bat, cu el faci forme in praful drumului. Sa desenezi pesti e foarte simplu, doua linii concave intersectandu-se. Gata! Daca toate lucrurile ar fi asa…Daca toate lucrurile ar fi asa, ce?

E sambata dimineata si liniste. Doar eu fac zgomot batand tastele computerului. Scriu despre intersectii, copaci, pesti. Asta noapte am fost pachangueros, adica petrecareti intr-o Lisabona vrajita care ne-a ademenit pe stradutele Mourariei cu un party in aer liber. Fusion de mancare africano-portughezo-indiano-chineza, muzica live, dans antren si voie buna. Trebuia facuta rezervare ca sa prindem un bol de caldo verde in care se amestecau haotic ingrediente din bucatariile neamurilor mentionate mai sus. Cum n-am stiut n-am putut gusta, dar cu simturile intaratate de mirosuri  ne-am dus sa mancam in alta parte mancare angolana. Asa am intrat intr-o lume halucinanta. Locanta simpla cu musamale pe mese, neoane si miros patrunzator de tocana, plina ochi cu tot felul de oameni. Barbatul tacut de la masa de alaturi bandu-si cana de vin, uitandu-se hipnotizat la un desen straniu(o masinarie, o instalatie, sau asa ceva) pe care-l facuse pe fata de masa de hartie, cuplul hippie cu trasaturi germanice, cele trei doamne semanand leit cu matusile hiperdimensionate pe care le joaca Eddie Murphy in nu stiu ce film, una dintre ele motaind cu capul pe masa dupa ce daduse gata o farfurie de antricoate, ba isi lepadase si pantofii cu toc, asa cum te lepezi de satana. Cald, teribil de cald. Usor sa intri in vorba cu vecinii sa ii intrebi ce au in farfurii. Bonus afli  povesti de viata, istorii de-acasa, un acasa indepartat care naste umbre de nostalgie pe chipuri.

Mancarea…vaaaaaiiii ce desfrau. Dezlegare la peste cu nume complicat, facut pe gratar, intovarasit cu cartofi dulci, banana si mandioca, un bol de fasole scaldandu-se nerusinata in ulei de plamier, piri-piri, salata de ceapa. Toate astea amestecate m-au facut sa simt ca bolta-mi palatina e cupola Capelei Sixtine cu desenele ei cu tot, si pot jura ca auzeam un cor de ingeri cantand de mama focului imnuri mamei Africa.

La final bucatareasa a iesit din templu-i tamaiat cu arome dense. Mare, vesela, prietenoasa ne-a verificat starea de spirit si s-a asezat sa dea gata o farfurie de orez cu lapte.

Nici nu mai stiu cum am sfarsit prin a dansa muzica latino acolo in mijlocul carciumii. Lumea ne aplauda, ochii scanteiau de viata. A fost frumos si-o sa mai fie.

In Bairo Alto, pentru ca noaptea inca se mai voia traita am vizitat si alte lumi-Cuba, Brasil. Uitasem ce bine e sa dansezi, sa te lasi, sa te tot duci.

DSC_8220_191

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s