CALATORIA(CONTINUARE)

Calatoria a continuat catre Campulung Moldovenesc. Tata a avut geniala idee sa iau trenul de-acolo spre Bucuresti si asa s-o vad pe bunica macar cateva ore.

Drumul printre munti e atat de frumos. Trecerea dintr-o tara in alta se face tainic, serpuit, pe sub brazi. Presimt ceva mare si bun, ceva care ma leagana intr-o liniste absoluta. Nu e concret, dar nu ma paraseste sentimentul ca exista. Dumnezeu pare a fi o stare.

La Campulung nimerim in plina zi de targ. Peste tot sfaraie mititei, frigarui, cozonacii si poalele in brau cheama irezistibil la dezmat, copiii vor de toate, parintii lor la fel. Nu-mi trebuie nimic, dar ma bucur de priveliste, de mirosuri, de oraselul copilariei mele pe care imi place sa-l vad viu.

Bunica nu stia ca vin, am complotat cu vara-mea sa-i facem surpriza. Imi place cum se sprijina de tocul usii si zice invariabil vaaaaiii mai copchila, tu esti!!!!? Ziua s-a dus repede, prea repede. Noaptea, in tren, am dormit bustean, iar dimineata, la Bucuresti, viata ma astepta iar cu daruri, cu oameni dragi.

Mikka si Madalina au venit sa ma vada. Am bucatarit pranzul, am povestit, povestit, povestit si bucurat de asa timp magic, am reintarit cercul nostru muieresc. Dupa-amiaza, cu inima plina, am luat drumul Comanei. Dana si Ionut m-au invitat sa innoptez la Moara. Cum am ajuns ne-am dus in padure si la mlastini. Stiam de ele de la domnu’ Gellu, dar nu le vazusem niciodata. Ce locuri!!!!Nici nu stiu cum sa le descriu ca nu se lasa povestite, se cer vazute, respirate, traite cu toate simturile. Au o magie, un val de Fata Morgana pe care ti-l plimba pe dinainte facandu-te sa mergi hipnotizat tot mai adanc fara sa te intrebi unde.

Creaturi magice, in forme vegetale, vegheaza peste tot. Intre cer si ape nu mai stii sa faci diferenta, noaptea se lasa, luna rotunda, ridicandu-se tot mai sus, ii mareste misterul. La lumina ei culegem din gradina morii: rosii, castraveti, ardei si facem o salata grozava. Mancarea impartita cu dragoste vindeca, bucura, ridica vibratia fiintei, transforma, printr-o secreta alchimie, materia in lumina.

Am adormit instantaneu in asternuturi proaspete. Dimineata, de cu zori, ne-am trezit sa mergem in alta padure, aproape de casa. Inceputul de zi e timpul meu preferat, inceputul de zi in padure e…e o chestie.

Asa am cunoscut: copacul incaltat, melcul, poiana cu roua care mi-a spalat picioarele, raul, asa a venit la mine piatra cea rosie pe care Regele cand a tinut-o in palme mi-a zis ce liniste poarta piatra asta. Da, poarta in ea linistea unui pamant sacru, a unei dimineti binecuvantate, amintirea unui timp pe care nu-l masura nimeni, poarta misteriosul gand al lui Dumnezeu cand creaza.

Multumesc Dana ca-mi esti sora si calauza!

Multumesc pentru fiecare secunda pe care o traiesc!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s