LARGO DA MISERICORDIA

Imi inchipui uneori ca plutesc prin spatiu. Vad Pamantul intai ca un punct albastru pe care il pot tine usor in varful degetului aratator. Ma apropii si se face mare, atat de mare ca ajunge sa ma tina el pe mine asezata intr-o tara frumoasa, aspra dar molcoma. In tara asta e un oras. La inceput pare si el mic, dar creste, ma cuprinde. Daca iau trenul ajung in alt oras, care pare mic si chiar asa e. In diminetile cu soare ma dau jos cu doua statii inainte de destinatie. Merg desculta pe malul marii, ma intind pe nisipul inca rece, zambesc, mi se zambeste, ma mai opresc pe o anume banca…dupa 40 de minute fericite ajung in Largo da Misericordia(largul indurarii cum ii spun eu in gand).

As fi putut veni tot in zbor, dar calatoria reala pana in mica piateta are farmec suficient. Aici se afla cafeneaua, intr-un loc rotund, pietruit, cu fantana pe mijloc. Fantana nu mai are apa demult. Pe marginile ei stau oamenii care isi asteapta randul la SEF(serviciul pentru straini si frontiere). In micul largo mai e o biserica batrana cu ziduri de piatra inverzite. Crucea de pe acoperisul ei si-a pierdut un brat si se profileaza pe cer asa injumatatita.

Stapanele locului sunt o multime de pisici. Stau toate tolanite la soare. Ma privesc fix, serioase. Le admir in tacere. Imi place cum isi tin coada infasurandu-si picioarele din fata. Gasesc o tandrete nemarginita in amanuntul asta al pozitiei lor. M-as alatura neamului pisicesc. Sunt convinsa ca au foarte multe sa ma invete.

Intru la cafenea. Dimineata interiorul e in umbra ceea ce nu-mi place, insa ador terasa de pe acoperis.  Uneori urc acolo sa stau cateva minute. Daca ati sti cat de amuzanti sunt pescarusii cand vorbesc intre ei. Odata am ras cu Anna minute bune ascultandu-i.

Tihna e scurta, pret de un suc proaspat de mere verzi si capsuni. Pregatirile nu mai pot intarzia. Pranzul se apropie. Mormanul de spanac trebuie transformat in quiche, legumele in supa proaspata, salatele spalate si zvantate, etc, etc.

Primii clienti…

Cel mai important lucru e cel pe care il faci in clipa asta, iar cel mai important om e cel pe care il privesti. Asa imi infrang rezistenta  interioara pe care o am la auzul pasilor pe scari. Nu stiu de ce e acolo sentimentul asta de deranj, poate face parte din tiparul meu vechi, al izolarii.

E ceva greoi in mine, ceva ce trebuie urnit zilnic sa ma pot deschide lumii. Parca as avea o usa de piatra.

Dau bolovanul intr-o parte, dau binete, ma uit in ochii oamenilor ei se uita intr-ai mei si totul devine usor, foarte usor. Sunt aici sa servesc Viata, sa onorez tot ce-i insufletit de Dumnezeu. In starea asta lucrurile se leaga, se implinesc, iar in caietul nostru de amintiri stau marturie multe mesaje de la oameni care  au simtit iubirea ca ingredient al mancarii.

Acum lucrez cu Anna in fiecare zi. Suntem o combinatie foarte buna. Functionam ca o masina bine calibrata. Nu ne incurcam una pe alta in cei 2 metri patrati in care se intampla toate pregatirile, ne cititm gandurile, ne intelegem din priviri, ne completam fericit si ne minunam mereu de potriveala noastra.

Dupa nebunia pranzului avem un mic ragaz si un morman imens de vase. Camera de meditatie ii spunem locului cu chiuveta. Pe la ora 3 e…paradisiac. Soarele straluceste prin fereastra imensa, te incalzeste parca direct in inima, iar randuitul si curatatul veselei devin ritual de purificare. Ce satisfactie mai mare si mai imediata decat sa vezi nascandu-se din haos sirurile cuminti si stralucitoare de farfurii, sau paharele reflecatand lumina?

Pana la ora ceaiului apucam sa mancam. Pregatesc mereu ceva bun, proaspat. Ne asezam amandoua, povestim, ne bucuram de mancare si capatam forte pentru a doua parte din zi la finalul careia plec incarcata cu pungile de gunoi reciclabil in formula magica rostita de Anna “inca o zi in Paradis”.

Binecuvantate fie toate zilele si toti oamenii!

In Largo da misericordia suntem o comunitate mica: Ibrahim indianul cu mini mercado unde fugim mereu sa aducem ce se termina la cafenea, Ana care lucreaza in apropiere si isi bea zilnic descafienado morno la noi, senhor Jose, senhor Joao, Paul englezul cu pizzeria de peste drum, nepalezul-todeauna-vesel care ne aduce portocale si voie buna, Lindalva, vecina si ajutorul  nostru intr-ale curateniei, plus inca multi altii. O lume de figuri familiare, de oameni cu care impartim ziua si ne impartasim vietile.

Cineva privind pe fereastra unui avion nici n-ar sti cate se intampla si traiesc in micul larg al indurarii, chiar sub el, cata magie, cata durere, cata bucurie, cate planuri, vise, mici sau mari dezamgiri, cate inimi batand mai repede, cate lacrimi, cate scanteieri…Asa e viata plina de toate astea, amestecate, venind cand una cand alta, nici prea mult ca sa nu putem duce, nici prea putin.

164947_584077851610199_188306089_n

9 thoughts on “LARGO DA MISERICORDIA

  1. E frumoasa lumea ta. Mi-ai amintit de http://www.imdb.com/title/tt0211915/ si de cat de usor ar putea fi sa gasesti bucurie in lucrurile marunte. Din pacate insa, uneori ne interzic aceasta bucurie lucrurile mari si monstruoase din jur.

    Sper sa te ajung din urma…

    Imbratisari

    • Intr-o poveste budhista era asa. Invatacelul pornit cu maestrul, desculti, pe un drum plin de pietre incepuse sa se cam vaite ca ce tare il dor talpile. Maestrul ii zice “n-ai niciodata ambele picioare pe pamant, concentreaza-te la cel care e in aer si o sa vezi ca acolo, in acel moment durerea nu exista”.
      Cred ca asa e cu toate, depinde unde ne punem atentia
      Te imbratisez

      • Adevarata pilda, dar sunt zile, sau saptamani, sau deja ani cand, orice ai face, nu poti ignora plumbul atarnat de ambele picioare de altii… E greu spre imposibil sa-ti gasesti aripi – o alinare de vreun fel. De aici monstruozitatea.

  2. ….ce drag mi-e sa vin la tine….sa-ti citesc randurile…gandurile……Si ma bucur atat de mult ca lucrezi la cafenea…..e locul care avea nevoie de tine……si tu de el……nevoia si bucuria v-au adus impreuna…..Noapte buna,Lola..si Ingerii sa-ti vegheze visele….sa te ajute sa treci puntea noptii ….si dimineata sa te trezesti cu sanatate si bucurie…..E o rugaciune pe care o spun fetitelor mele la culcare….
    ..te imbratisez cu maaaaare drag…..

      • ….Pe bune,Lola…. a fost…nu ciudat….dar era ca si cum …ceva ma indemna sa-ti scriu…..,si….m-am trezit pur si simplu scriindu-ti…si rugandu-ma…Ce frumos ne leaga viata……ce blanda traire e in ..partea asta ….miraculoasa a vietii….O zi minunata si tie ,Lolaaaaaaa…te cuprind cu maaare duiosie….si bucuria sa-ti mangaie inima…..

  3. Am trait jumatate de an in Lisabona… si mi-e dor tare de locurile frumoase si de oamenii deschisi si calzi pe care i-am intalnit acolo. Cred ca o parte din mine a ramas acolo, insa de fiecare data cand imi e dor, ma intorc la blogul tau si imi alin gandurile si inima. Multumesc pentru tot ceea ce scrii.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s