SI-AM INCALECAT PE-O SEA…

Dupa muuuuulta ploaie si muuuuult vant s-a aratat, in sfarsit, soarele. Mi-e dor  de el, am nevoie sa ma intind pe iarba, pe nisip, pe ce-o fi, sa imi incalzesc oasele patrunse de atata frig. Eu sunt a verii, functionez cu baterii solare, iar acum cand e cald afara n-am stare sa fiu sub vreun acoperis.

Sambata am iesit cu bicicletele. N-am notiunea imbatranitului, ok daca ma uit in oglinda vad ridurile adancindu-se, dar in interior nu simt nici o schimbare, contin o fiinta…eterna. Pe bicicleta fiinta asta se releva mai bine ca niciunde altundeva. Parca vantul reuseste sa spulbere tot ceea ce nu sunt si raman doar un ghem de bucurie, energie, liniste. Lumea se vede frumos cand pedalez, trece pe sub ochii mei si trec pe sun ochii ei, totul se misca, apare,  dispare. Soarele, ah soarele imi incalzeste spatele, picioarele imi sunt puternice de parca n-a trecut inca o iarna prin oasele lor, imi vad iubitul si multumesc cerului pentru el, ma bucur de un drum nou pe care n-am mai fost niciodata pana acum.

Avem ca tinta podul Vasco da Gama. Pana la el trecem prin Parcul Natiunilor, zona cea noua a Lisabonei. Pe malul apei plin de lume la plimbare, copii la joaca, inghesuiala prin care deschid drum cu bunavointa. Da, cand am intrat pe portiunea aglomerata, dupa ce strabatusem o sosea aproape pustie, m-a cam luat iritarea. Vazandu-ma am zis sa schimb macazul, sa…go with the flow, cu drag nu cu ostilitate si zau ca functioneaza, ca nu mi se pune nimeni in drum, ca mereu se face carare intre oamenii care de la distanta par o masa compacta.

Ne oprim pe un petec de iarba, imi asez talpile pe verdele ei racoros, ma intind pentru 10 minute de extaz pur. Doamne, ce bine e sa fii exact acolo unde vrei sa fii!

Copacii sunt grei de flori. Aerul e parfumat. Nelinistea minunata a primaverii imi gadila narile. Ajungem sub pod. Cineva a pictat ganganii pe picioarele lui uriase de beton. Suntem mici si fericiti.

La intoarcere descoperim interiorul cartierului celui nou pe care l-am cunoscut doar prin strazile ce-l marginesc. E frumos, facut cu drag, cu detalii surprinzatoare. Imi place zona veche unde stam, dar imi bucur ochii cu tot ce exista.

Dupa 22 de kilometri, urcam dealul spre casa, parcam bicicletele si ne ascultam celulele vibrand inca fericite de asa aventura

3 thoughts on “SI-AM INCALECAT PE-O SEA…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s