Dens, concentrat. Asa traiesc zilele astea. Nu e obositor. Absorb totul, stiu ca e mult, ca e esential, ca-mi trebuie si am grija sa-mi tin simturile vii.
Romania…calatoria este despre adancire, despre punerea laolalta a unor piese din puzzle-ul personal.
E dimineata devreme. De la etajul opt se vede orasul pana departe. Mi-e familiar si mi-e strain, mi-e drag si mi-e drag iara.
Se aud gugustiucii. Canta ca in mijlocul verii. Sunetul are nostalgia lui blanda, leganatoare. Daca deschid geamul miroase a iarna. Iubitul s-a lipit cu spatele de mine. Inca doarme, aici, in camera copilariei mele. Am o mirare care nu ma paraseste. Timpul nu mai e linie, s-a transformat in foi de calc asezate una peste alta. Intamplarile, semitransparente, vagi, isi amesteca liniile.
Am fost la bunica. In Bucovina e iarna de poveste cu omat gros, cu ger, cu brazi incarcati, cu liniste vatuita, cu foc trosnind in sobe. O zi intreaga mi-a spus povesti, m-a legat la sirul femeilor din neam, mi-a deslusit umbre luminandu-mi drumul. E ultima care mai poate face asta si binecuvantata fie ca a facut-o.
Am trecut peste obcini, prin tinutul magic al hutulilor catre manastiri. Ghid ne-a fost nenea Ghita, om al muntilor, om al vietii, OM. Am mancat hribi cu mujdei si mamaliga, tocinei cu branza iute scaldati in smantana, pastravi dulci, rozalii, am baut bere de casa. Ne-am plimbat cu sania trasa de cal, ne-am dus pe la neamuri sa inchinam un pahar si sa ne lasam omeniti.
Cu Claudio e atat de simplu. Traieste in clipa, se bucura, se integreaza instantaneu de parca intre noi ii e locul dintotdeauna. Nu e un strain. Asta simt privindu-i ochii, asa cred cand il vad tot numai blandete si bunavointa. Gaseste frumusete in te miri ce.
As fi vrut sa pun poze, dar internetul nu ma lasa…
mi-au dat lacrimile de recunoștință față de pământul ăsta… mulțumesc că, fără să vrei, mi-ai amintit >:D<
vai ..ce povestesti pare vis…si nu e:) Zile line, oameni dragi!