PEQUENHO TRATATO DA EMOÇAO

Nu  dispretuiesc deloc: lucrurile mici, bucuriile marunte si cartile subtiri. O sa ma opresc la cele din urma, pentru ca anul asta mari revelatii mi-au adus. In portugheza nu ma incumet sa citesc carti groase, mi se par obositoare. Am deja experienta unora cu multe pagini pe care le-am cumparat, le-am frunzarit si le-am dat uitarii nesimtindu-ma in stare sa trec proba de anduranta a cititului consistent in alta limba. Pe urma, voit, nu caut sa-mi mai umplu capul cu nimic. Prea multa informatie, prea multa teorie, mai bine Viata, Experienta.

Cineva spunea ca o carte cu adevarat buna e una care nu te invata nimic, dar in care te regasesti cu totul.

Deci, fara prejudecati in legatura cu formatul volumelor, intru de multe ori in libraria de pe peronul garii si ma las purtata de inspiratie. N-am prea mult timp la dispozitie asa ca nu cumpanesc, iau ce-mi face cu ochiul. Apoi, in tren, descopar ca nu degeaba mi-a iesit in cale, ca era ceva de vazut acolo, ceva neintamplator, ceva cu sens in destinul meu.

Ieri am intrat iar in librarie. Timp berechet-greva si tocmai anulasera urmatoarele doua trenuri pe care le-as fi putut lua spre Cascais, dar invatata fiind sa ma descurc in viteza cumpar trei agende minunate ca daruri de Craciun, apoi cand sa platesc, la casa vad insirate niste volume minuscule, mai mici decat agendele de buzunar, mai subtirele, si aproape pe degeaba. Una cu ceva din budhismul zen, una cu nu mai stiu ce si una…Pequenho tratado da emoçao(mic tratat despre emotie). Am luat-o pe cea cu zen pentru ca imi place tare filosofia asta, dar cu adevarat simteam ca ma cheama micul tratat. Il iau si pe el. In asteptarea plecarii trenului citesc. Afara nori stand sa ploua, in vagon cald si bine, nelinistea data de intarziere risipita. Sunt in cuvinte cu totul, sunt pregatita pentru marea experienta ce aveam s-o am. NASTEREA!

La inceput e fatul. E posibil sa ne imaginam, sa ne amintim spaima din momentul in care ne nastem? Caldura apelor materne ce ne invaluie timp de noua luni fara sa facem nici un efort sa mancam sau sa respiram. Minunea unei indolente permise, usurinta in a creste in pace, urmand propriul ritm, un dolce farniente pentru care dorul nu ne mai paraseste niciodata. Si dintr-o data, desprinsi, alungati din lumea asta protectoare(in care incepe sa ne lipseasca spatiul), constransi sa facem o trecere spre necunoscut. Inspaimantatorul, interminabilul canal uterin. Fatul il percepe ca pe un efort imposibil de trecut. Socul initial, prima trecere de la placut la neplacut. Nu e extraordinar ca aceasta tragedie uitata isi lasa marca de nesters? Pentru a ne naste trebuie sa trecem dincolo de limitele noastre indiferent de efortul mamei, care dintr-o data nu mai e una cu noi, ci devine o persoana diferita. Ea ne expulzeaza, imposibil de iesit, imposibil de intors. Nu pot sa avansez, ea ma impiedica sa ies. Nu e iesire! Suntem respinsi si ne respingem mama. Aici apare clar, chiar daca neformulat primul protest contra efortului, suferintei, inevitabilei schimbari. De la paradisiaca viata fetala, la salbatica respingere. Adam alungat din Paradis. Primul nu, primul da. Sa naste dualitatea si nostalgia pentru “inainte”. Era mai bine inainte…Ce se intampla acum, prea dur pentru a fi acceptat, se suprapune peste amintirea clipelor sublime petrecute in osmoza cu Mama, pentru recapatarea carora am face orice. O situatie din trecut acopera prezentul, singura realitate chiar daca o respingem.

Nasterea in lumea asta e nasterea in lumea dualitatii agreabil/dezagreabil. Raul a fost facut, e inevitabil.

Incapatanata negare a ceea ce exista in clipa asta, asociata cu nostalgia unui trecut de invidiat se alatura sperantei ca totul se va intoarce sa fie cum a fost in timpul binecuvantat al sigurantei, non-efortului, non-separarii, pe scurt, ideea noastra despre fericire. Dar deja e instalata trilogia RESPINGERE-DOR-SPERANTA.

Si asa, mare parte dintre noi, traim respingand, tanjind, sperand, asa traim divizati, in conflict cu prezentul, refugiati intr-un viitor imaginar acordat dorintelor noastre, sau amintirilor pe care le proiectam.

In fiecare etapa cruciala a existentei, atunci cand incepe o aventura spre necunoscut se intoarce si ingrijorarea care provine de multe ori din aceasta amintire innebunitoare, ramasa in inconstient, schimabarea originara – metamorfoza fatului in nou-nascut care continua sa planeze, ca o umbra malefica, deasupra capetelor noastre. La primul soc al copilului revine sentimentul de teroare al nasterii.Daca socurile se repeta se instaleaza frica, suferinta creste. Copilul se chinuie sa nu-i mai fie frica, sa nu se mai simta rau si isi scurtcircuiteaza sensibilitatea, construindu-si o carapace. Se transforma in piatra. Incearca sa uite. reuseste, dar sub piatra ramane frica. E amintirea.

Fiind o calatorie de la fundalul fetal la fundalul fatal, viata ne inspaimanta. Infruntarea necunoscutului? Frica ne loveste. Transformarea? Ceva ce moare si se teme sa moara, ceva ce se naste si se teme sa se nasca…

Ceva ce moare si se teme sa moara, ceva ce se naste si se teme sa se nasca. Astia suntem.  Lacrimi mari, tacute, fierbinti pentru teribila noastra drama. M-am uitat in jur si-am simtit o mare dragoste pentru fiecare om pe care il vedeam. Toti, absolut toti am experimentat alungarea din Paradis si asta ne face UNU in durere cum UNU suntem si-n bucurie.

Niciodata pana acum nu m-am dus atat de adanc in frica, in intuneric, in intelegerea naturii lor primordiale. O biata carticica a facut posibil miracolul asta si multumesc cerului ca a fost scrisa.

5 thoughts on “PEQUENHO TRATATO DA EMOÇAO

  1. plang cu zambetul pe buze. este o stare atat de greu de explicat. am fost alungati si suntem totusi atat de iubiti! Lola m-ai inundat prin cuvintele astea…sau mai bine zis, m-ai hidratat. simt ca va urma un timp bun pentru a creste.multumesc iar si iar!

  2. A citit de mult ori ce ai scris si ma gandesc ca cine a scris cartea respectiva ramas bocat la matriciea perinatala2 in momentul nasterii. De aici frica.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s