EU+MINE=LOVE

Buna sa va fie dimineata!

Am venit sa scriu de dor. Toata saptamana m-au furnicat degetele care voiau pe tastatura, dar n-am apucat sa ma apropii. Trebuiau terminate/trimise margelele, ingerii  ma puneau sa-i culc in cutiutele lor si sa le dau drumul in lume, la cafenea treaba multa, apoi oameni de intalnit, alergaturi de facut, barbat de iubit iar peste toate reactii de la detoxifiere, din alea de se invartea totul cu mine si ma durea capul de nu vedeam pe unde merg. Morala povestii cu “n-am timp” e paradoxalul fa fiecare lucru incet, cu rabdare, patrunde-l cat de adanc poti. Acum e pace, randuiala, pot scrie.

In ciuda ritmului, presiunii care se creaza inevitabil, starilor de rau fizic, sus/jos-ului emotional, etc, etc descopar aproape cu surprindere ca mi-e foarte drag de mine. Traiesc momente de compasiune care-mi topesc inima.

De exemplu m-a durut un genunchi, din senin m-a apucat, fara sa se fi intamplat nimic special cu el. Durerea era atat de mare ca ma lau transpiratiile la fiecare pas. Cateva zile a fost un cosmar sa urc si sa cobor dealul pana la gara, am fost suparato-deprimata ca ma doare cand am mai multa treaba, l-am fortat. Mergand eu asa schiopatand, nervoasa si chinuita ma vad parca din exterior iar in gand se naste un sir de intrebari Da’ cine pe cine e suparat aici? Eu pe mine? Cine e eu si cine e mine?

Inauntru ma dadusem pe din doua asa, din obisnuinta, si ma razboiam eu cu mine, cine-om fi astia.

Vaz conflictul, nu pricep exact cum sta treaba cu partile combatante, dar decid sa fie pace, sa fie iubire in loc de furie&naduf. Pentru ca imaginatia ajuta mult in a vizualiza situatii abstracte si oricum aveam deja filmul cu regatul interior, imi inchipui ca in genunchiul meu lucreaza milioane de microscopici ingineri sa-l repare, sa-l faca bun la loc, pentru ca asta e starea lui naturala.

Decid sa cooperez, sa-i sprijin pe lucratori, sa le strig “hai baietii!”, sa merg incet chiar daca o sa-mi plece trenul de sub nas, sa fac Reiki in tren sau pe unde mai am ocazia considerand ca un minut de energie si iubire e mai mult decat nimic. Valuri de drag ma luau, valuri de mirare, valuri de fericire, de cate ori eu il iubea pe mine. Dragostea se intetea parca.

Genunchiul a fost bine in cateva zile. A manifestat fizic ce era intr-un plan mai subtil, m-a oprit din goana care ma prinsese  rostogolindu-ma spre nicaieri, mi-a aratat si pe urma m-a lasat sa merg mai departe.

Peste putina vreme ma intalnesc cu vechea mea cunostinta – candida. Oh, iar…si da-i frustrare ca eu n-am dreptul sa ma bucur, sa mananc tot ce vreau, sa fiu fericita fara griji. Pai da, iata-ma in cercul pe care il rostogolec de ani de zile: vina-frustrare-vina-frustrare. Am citit despre cauza subtila a bolii si fix asta e – asteptari prea inalte plus sentimentul de nevrednicie eu nu merit. Fata, hai de-aici mi-am zis!

Stiam ce urmeaza. O saptamana numa de legume crude sau aburite, foame, pofta, rau, fara ceaiul meu verde si iubit, apoi multa vreme gata fructe, gata paine, gata branza, gata tarte cu mere si stafide…

M-a mai tavalit putin valul cu titlul  “mama ma-sii de situatie” dupa care m-am ridicat de pe jos, mi-am zis ca nimic nu-i degeaba, ca sarbatoare-i sa fiu aici si mi-am inchinat postul noului ciclu de viata care se naste in cateva zile. Curatata sa ma gaseasca! Noua pentru o lume noua, ca eu cred cu tarie in ea.

In iubire mi-am trait chinurile, cu blandete mi-am cuprins capul care parea ca o sa explodeze, cu grija mi-am dus corpul dureros si nauc, cu manile caus pe inima am stat cand batea sa-mi sara din piept, cu incredere am trecut prin ce-a fost si intr-o zi m-am trezit usoara.

Stiu ca nu e doar fizic, am cerut mai mult, am zis Doamne arata-mi tu radacina lucrului astuia, arata-mi tu ce sa fac, lumineaza-ma! 

Dumnezeu ne arata punandu-ne in situatiile care duc la dezlegare. Unele sunt incurajatoare, altele deloc. Si in unele si in altele trebuie stat in liniste ca trec aducand revelatii.

Tragand de-un firicel am scos ditamai increngatura. Nu-mi place ce vad, dar sunt fericita ca am scos-o din intuneric, din inima mea, unde se cuibarise. Sunt in fragila faza de dupa aha, am vazut. Si-acum? Nu stiu, dar mi-am facut un obicei. Cand nu stiu aleg sa am nadejde.

9 thoughts on “EU+MINE=LOVE

  1. Ultima propozitie m-a ajutat. “Cand nu stiu, aleg sa am nadejde.” Poate ca asta trebuie sa fac, pentru ca ma aflu in punctul “nu stiu”. Te imbratisez !

  2. ….asa e draga mea Lola,asa e…sa iubim si sa ne iubim……sa fim iubire si bucurie si rabdare si recunostinta…..ma bucur pt tine,pt viata ta frumosa si plina….pt lucrurile incarcate de magie pe care le daruiesti…..Sa-ti fie gandul curat si binecuvantat…..si-o scoti tu la lumina cu toate cele…..te imbratisez tare-tare…..
    ……..( eu mestec tot timpul cuisoare,adica le tin in gura..si bucatele mici de scortisoara….si mai beau din cand in cand apa cu bicarbonat…..si ma simt ca nou -nascuta…..)….

  3. L-as numi “eroism domestic” (nimic peiorativ in asta) modului tau de a întâmpina caderile. Cu toții avem nevoie de asfel de “strategii” pe drumul nostru care, dacă ar fi limpede cum ni l-am dori fiecare, ar fi cumplit de plictisitor. Am scris “strategie”; ar fi trebuit sa scriu “mod de a fi”, dar… fiecare din noi ne aflam in faze/ etape diferite in drumul nostru spre implinire.
    Ganduri bune pe prag de lume noua!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s