O POVESTE

Aseara, dupa ce m-a sunat tata ingrijorat ca nu stie nimic de mine mi-am dat seama ca n-am mai scris demult.

Zilele s-au micsorat si trec repede. Plec dimineata, vin seara, traiesc intens, adorm inca din tren. Ma tin fericita, blanda, prezenta, cu credinta ca totul se intampla cand/cum trebuie sa se intample. E un exercitiu deloc simplu, dar se deprinde incet, incet, si dupa o vreme chiar nu mai vrei sa fii in alta parte decat in linistea clipei.

Azi sunt libera, afara ploua, diseara mergem la concert. M-am trezit in minte cu o poveste pe care vreau s-o impart cu voi.

Lucreaza la cafenea o doamna portugheza, care vine in unele dimineti sa coaca prajituri. La inceput am avut fata de ea o reactie de respingere. Ma irita faptul ca cerea aprobare pentru tot, astepta confirmarea pentru orice gest ar fi facut, justificandu-se cu lux de amanunte. Ohhh, imi ziceam in cap, e insuportabila. Ma purtam rece cu ea.

Am invatat o smecherie simpla ca sa sting conflictele interioare. Cand cineva nu-mi place imi spun “persoana asta esti tu, reflecta o parte a ta pe care o respingi”. Dintr-o data nu mai suntem doi in ecuatie, sunt doar eu cu mine si stiu ca trebuie, in loc de judecat, sa fiu atenta, sa scot la lumina ce-i de scos.

E magic, va jur. Inlocuind dragalasenia fortata sau alte siretlicuri ale ego-ului cu un pic de atentie in relatii, lucrurile se desfac.

Cand am recunoscut ca ea ma oglindeste pe mine cea nesigura, cea dornica de validari, si m-am iertat, a venit sa vorbim.

Am auzit ca scrii un blog despre mancare. Am un baietel de trei ani care nu vrea sa manance “normal”. As vrea sa vad retetele tale, poate gasesc un pic de inspiratie.

Copilul nu vrea carne, nu vrea mancare amestecata, gatita. Prefera nuci, semnite, orez si cateva legume, dar sa nu le vada puse impreuna.

Situatia asta, care nu pare asa o nenorocire am descoperit ca e o drama coplesitoare pentru A. Nu-i tin copilul la scoala dupa pranz daca nu mananca ce-i dau ei,  rad de el si o chinuie cu telefoane “vino urgent sa ti-l iei de-aici”. Familia o preseaza sa-i bage pe gat carne si toate mancarurile cu care bunicile au crescut pe vremuri odrasle viguroase. Doctorii pe la care umbla sa vada daca e normal copilul se contrazic intre ei si pe ei insisi, zapacind-o cu totul. A. traieste un cosmar, coplesita de vina, de groaza ca ar putea face o eroare care s-o coste mai tarziu, incoltita din toate partile .

E lectia ei de viata…Nu i-am zis o clipa vai saraca de tine ci ridica-te si intareste-te in inima ta.

Singurul care are cheia e cel pe care nu-l asculta nimeni – fiul ei. E inocentul, care inca nu are teorii despre ce trebuie sa manance, ci o legatura stransa cu corpul lui care ii cere doar ceea ce are nevoie.

Iubeste-l asa, crezand in el, in intelepciunea lui nestricata! i-am zis si-am plans amandoua suvoi, nedumerindu-l pe domnul care venise sa repare masina de cafea.

Cauta cararea ta. Nu trebuie sa mergi pe unde merg toti, nu trebuie sa te aprobe nimeni. Drumul aici nu este despre a fi pe plac si nici despre a-l schimba pe fiul tau ca sa fie pe plac. El a venit sa te ajute in calatorie. Asculta-l si onoreaza-l! Vorbele astea imi trebuiau si mie pentru ca ea nu e altceva decat partea ranita din mine. Vindecarea se face in interior si in exterior pentru ca nici intre spatiile astea nu e vreo diferenta.

Dumnezeu isi face lucrarea lui desavarsita prin noi toti, pentru noi toti.

Ieri am intalnit-o pe A. dupa vreo saptamana cand nu ne-am vazut. Am simtit la ea ceva nou. Un firicel de incredere pe care l-am imbratisat in gand si l-am vazut copacul ei interior, luminos, cu radacini adanci cu ramuri pana la cer.

Cu fiecare om ce-si schimba fricile in credinta si ingrijorarile in speranta lumea asta se face de la sine mai buna. Asa ma rog, si asa stiu ca e rugaciunea adevarata, cand nu astepti un maine ci simti ca traiesti acum ceea ce speri.

Va imbratisez inimile oameni buni!

 

12 thoughts on “O POVESTE

  1. Exemplar episod care ilustreaza felul cum se pot intrupa niște adevaruri. Dacă n-as crede si eu in ele nu m-as incumeta acum sa “tulbur apele” întreband: cum se face ca, intr-o tara populata cu atația oameni buni, e atâta strambatate? Ca doara nu toate rautatile pot fi puse pe seama guvernantilor, care, la rândul lor, si ei sunt oameni buni ca mine si ca tine si ca toți cei ce citesc postarile de pe blogul tau.

  2. Buna sa-ti fie inima. Postarea ta a venit la marele fix pentru mine. Sunt in aceeasi situatie cu o fata care ma irita la maxim, si desi, imi spuneam si stiam ca atunci cand te deranjeaza ceva la un om, de fapt, te deranjeaza ceva din tine ce nu poti accepta, ierta, constientiza, faptul ca am citit ce ai scris mi-a asezat gandurile. De acum, ramane sa fac pace eu cu mine…O zi minunata iti doresc, Mihaela.

  3. Buna Lola🙂 foarte frumoasa postarea, foarte frumos blogul, foarte frumoase (subime) margele.
    Ma tot gandesc si razgndesc sa iti scriu, sa nu iti scriu ca mi-as dori si eu niste margele facute de tine dar nu stiu cum si de unde si ce sa fac pentru ele. Poti sa imi spui cum se procedeaza?

    Multumesc
    Iulia

  4. Ooooooffff, Doamne, fata daraga… ce de frumuseti la tine si cu tine…
    Oglinda, mare lectie! Mare si buna.
    Copilul asta, o minune si el. Nu pentru ca am fost cam asa cand eram si eu copil (mare chin sa mananc ciorba si carne, mare chin…) Dar el e mult mai muuuult. Stii, se chinuie multime de practicanti de tot felul de arte, mai mult sa mai putin martiale, sa obtina viata lunga… Mancand la fel, nepreparat, neamestecat, nefiert si mai ales necarne. Copilul stie si face pentru viata lui ce face. Viata lunga si sanatoasa sa aiba. Am doi prieteni, un cuplu tare frumos, si norocul lor ca s-au gasit si s-au luat, potrivindu-se la multe, si au facut doua fete frumoase. Inca din timpul sarcinii ea a mancat ce a vrut prima fetita: lapte si portocale. Atat. Copila e acum domnisoara, sanatoasa si frumoasa, ca si surioara ei. Au speriat pe medici si pe rude, pe atunci… Ah, da, si cuplul respectiv antreneaza copii intr-un stil de jujitsu. Asta ca sa nu zica cineva ca poate sunt sedentari.. adica “legume”..
    Nu vreau sa fac apologia unui anume fel de hrana, ci ma bucur ca acest copil stie ce vrea si se tine de ce stie. Deie Domnul sa fie cat mai curata calea lui!
    Ma bucura enorm ce ai spus mamei.
    “Dumnezeu isi face lucrarea lui desavarsita prin noi toti, pentru noi toti.”…
    Pup cu tot dragul fata frumoasa… din oglinda…🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s