E POSIBIL?

Aseara ne-am intors dintr-o scurta calatorie. Claudio a avut treburile lui, dar m-a luat si pe mine. In orele cat a trebuit sa lucreze m-a lasat intr-un mic orasel cu parc mare, cu muzeu de ceramica, cu centru istoric. M-am plimbat pe strazi, i-am luat un adorabil cadou Carolinei (maine face 18 ani),am vazut muzeul, incantata sa privesc(cum fac din orice casa care imi place)prin ferestre, din interior spre exterior inchipuindu-mi ca locuiesc acolo. Casa asta era grozava, iar gradina ei si ma si.

In soarele dupa-amiezii, cand mai toti oamenii isi faceau siesta m-am dus in parc, mi-am mancat sandwich-ul si am inceput al doilea volum din Noaptea de Sanzaiene. Pe ultima coperta am gasit niste calcule numerologice facute de barbatul care mi-a citit atunci, demult destinul. Ieseau niste ani ’91, 2001, 2004, 2010. Am zambit si-am inceput sa citesc. Nu mai stiu ce mi-a zis despre ei, dar ce conteaza? Personajul din carte ajunge in sfarsit in Portugalia. Locurile de care vorbeste imi sunt foarte familiare acum.

Spre seara ne-am intors acasa cu o oboseala placuta. Ziua intreaga mi-a fost exercitiu de prezenta. Fara nici un motiv m-am aflat in permanenta pe muchia unei ingrozitoare deznadejdi. Cum ieseam din clipa cum ma cuprindeau niste stari teribile. Claudio a adormit pe canapea. Eu am ramas sa citesc pana tarziu si cartea ma tulbura peste masura pentru ca gaseam acolo descrieri ale Cascaisului, povesti despre Guincho, despre ocean si golful cu barci pescaresti, despre Palacio do Busaco, constructia nebuna din mijlocul padurii pe care am vazut-o cand am fost la Luso.

M-am gandit la timpul ala din afara timpului istoric pe care l-am petrecut la bunica, in iarna cand am citit prima oara cartea, la faptul ca din ea mi-am luat singurele “informatii” despre Portugalia, uitate curand ca denumiri, dar pastrate adanc ca atmosfera, tot pe ea mi-a fost scris destinul in linii mari dar precise. Mi-am amintit senzatia pe care am avut-o ajungand in Cascais, ca acolo e locul pe care il caut, apoi de drumul spre Guincho unde traiam mereu deja-vu-uri…

E posibil? Asa imi suna in cap. E posibil? Ce sa fie posibil? Nu stiu…Miracolul, tesatura asta incredibila a vietii, jocul pe o singura carte. Intrebarea mea nu vrea un raspuns, exprima o perplexa mirare in fata magicului.

Asa, privind inapoi pe firul intamplarilor mi-a venit sa plang de drag. Mi-am vazut viata ca pe o incantatoare aventura, ca pe o panza tesuta tainic zi si noapte de mine impreuna cu altcineva, cu cineva care vegheaza si stie…

4 thoughts on “E POSIBIL?

  1. e posibil, e posibil.
    uite ceva mai marunt, tot de pe-acolo.
    si eu am vazut, pentru o zi, Lisabona, dupa ce am tinut cativa ani pe birou un suport de pahar, adus de acolo de o prietena🙂
    dupa ce m-am intors din scurta calatorie am revazut micul semn de pe biroul meu ca pentru prima oara…🙂

  2. E foarte posibil,se intampla🙂 Si eu am fost atrasa inconstient de Danemarca, mici si diverse semne de-a lungul timpului , gânduri trimise Universului sau intuitie venita din Univers, oricum ar fi, e !🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s