LOCURA ADICA NEBUNIE

E 8.30 dimineata. Pe sub geamul meu trec inca petrecareti. Unii se cearta altii par infratiti pe vecie, dar toti se leagana de parca trotuarul e puntea unui vapor in plina furtuna. Masinile salubritatii intrerup si ele linistea. Strang urmele noptii nebune care tocmai s-a incheiat – noaptea Sfantului Anton, noaptea cea mai cea, cand se petrece pana la epuizare.

Ieri toata ziua s-a simtit in aer febra pregatirilor. Gratarele instalate la fiecare colt, sacii de carbuni, butoaiele cu bere, forfota din jurul restaurantelor. Cum s-a lasat seara, peste oras plutea un fum gros cu miros de sardine si carne fripta, petrecaretii strangeau randurile indreptandu-se cu totii dumnezeu stie unde.

Claudio era la inaugurarea magazinului pe care firma lui l-a deschis in Baixa. M-a sunat sa ma duc si eu asa ca mi-am facut carare prin multime pana la locul faptei.

Era o vibratie in aer, un tremur maruntel ca cel pe care il face motorul la relanti. Treceam printre oameni. Paharele de bere si bifana(sandwich cu felii subtiri de carne la gratar) pareau stindardele petrecerii la ora aia. Toata lumea le arborase.

Am ajuns la magazin, am petrecut frumusel cu sangria&delicatese portugheze, am stat ce-am stat, dupa care, cu iubitul de mana ne-am pierdut in noaptea noptilor.

Nu ne mai trebuia nici de mancat nici de baut. E buna starea cand nu te haituieste nici o pofta pentru ca iti lasa spatiu sa fii, sa vezi, sa te bucuri de ce e in jur, dezlegat de tine. Totusi am stat la coada din fata unui gratar plin de promisiuni suculente si fum. Nu pentru noi, pentru o fata…E unul dintre personajele cartierului. Mare cat un munte, senina ca un copil, isi duce traiul pe trotuar. Uneori te roaga cate ceva. Iti da bani daca are, sa treci strada sa-i iei un fruct, sau cine stie ce. Daca n-are iti cere. Ieri ne-a rugat sa-i luam o bifana. Asa s-a insufletit cand a vazut ca ne-am oprit s-o ascultam si ca vrem sa-i luam. Mi-era atat de draga iesita din apatia ei, mi se parea atat de normal, de uman ca cine n-are sa ceara si cine are sa dea, simplu, fara judecati. Mancarea e esentiala, sacra.

Ne-am intors din drum ducandu-ne exact la gratarul pe care ni-l indicase. Claudio tinea intre palme doua felii generoase de paine alentejana cu carne si salata. I le-a intins. Ooo, dragul meu multumesc! i-a zis ea cu voce frumoasa si lumina in ochi. Sa fim binecuvantati cu totii si sa nu ne lipseasca hrana, m-am gandit.

Am hoinarit prin cartierele invecinate. Strazile inchise circulatiei erau pline de mese, mesele pline de oameni, fiecare avand in fata farfuria lui doldora de sardine si binevenitul pahar cu bere. Muzica la maxim, voci amestecandu-se, dans si voie buna.

Ca sa simtiti un pic atmosfera aveti mai jos unul dintre cantecele nelipsite la petreceri populare🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s