TROIA

A fost odata ca niciodata o plaja fara sfarsit…ma rog, nu chiar fara sfarsit, dar lunga de vreo 50 de km asa. Aveam chef de nesfarsire, de apa si plaja, de gadilatura in talpi, de spatiu, de aer sarat, de contact cu pamantul, de intins pe spate in nisip. Aveam nevoie de o zi fara ore, fara timp pe care trebuie sa-l numaram. Si am avut!

Troia! E un loc in parte foarte amenajat pentru turisti, dar atat de mare incat dupa ce tii un pic coasta se salbaticeste. Umbrelele se raresc apoi dispar, oamenii sunt din ce in ce mai putini, zgomotele se estompeaza si ramai tu intre intinderile de nisip si de apa, intr-o tacere a inceputului lumii.

Noi am fost doi, dar am devenit o singura fiinta. Inimile ne bateau la fel, soarele facea ca pielea sa ni se dizolve si sa nu mai stim care e unul si care celalat. Stateam cuminti in spatele unor dune. Pe ele se catarau din cand in cand copii aparuti parca de nicaieri. Cand ne gaseau  se cuminteau si ei. Dincolo de movilele de nisip glasuri parintesti si oceanul faceau linistea sa fie mai intensa, mai prezenta prin contrast. Pescarusii ne dadeau nostalgia zborului.

La Troia un rau se varsa in ocean. Locul trecerii e amestec de apa si nisipuri miscatoare in care am intrat lasandu-mi picioarele sa fie inghitite, apoi spalate, apoi iar inghitite. M-am jucat ca un copil. La plecare nu stiu exact cine, raul sau oceanul, mi-a daruit o superba scoica portocalie pe care am umplut-o cu soare si-am adus-o acasa.

Cu Claudio de mana am mers o vreme pe tarm, prin apa. Nu-i puteam zari capatul si nici nu ne interesa prea tare asta. Fiecare pas devenise o aventura in sine.

In lume am revenit senini si infometati. Choco frito! Ah ce vorbe magice! Choco e sepie cred. Nu ma pricep deloc la animale acvatice, dar imi plac la gust. In Setubal choco frito e nelipsit din majoritatea restaurantelor. Orasul e peste rau si ajungi imediat daca iei barca, daca nu, faci un ocol maricel pe sosea din cauza imensei delte ce ti se pune in cale.

Fiind cu masina ne astepta ocolisul, dar ne-am oprit la un supermarket si pe urma am improvizat un mic picnic inainte de plecare sa nu ne ia lesinul.

In Setubal atmosfera de duminica. Strazi aproape pustii, soare portocaliu, portul plin de macarale si in sfarsit cele cateva restaurante ce promiteau choco frito. Am intrat in unul dintre ele. Nici n-am mai cerut meniu pentru ca venisem chititi.

Ni se aduce un platou urias cu choco invelit in hainuta ca de snitel, cartofi prajiti, bucati de lamaie si o salata pe care am cerut-o separat(nu ma mai tenteaza demult cartofii)

Ohhhh binecuvantate fie animalutele marine care se jertfesc pentru noi ca bune mai sunt! Ghiftuiti ca doua pisici ne-am plimbat putin pe strazile orasului. Imi plac locurile noi pe care le descoperim impreuna. Detaliile cladirilor, magazinele fistichii, inscriptiile vechi, copacii, si tot ce ne scoate in cale viata. E simplu sa fim fericiti pentru ca suntem curiosi, atenti si deschisi. Din starea asta vedem frumusete in tot, iar inima incepe sa ne cante.

2 thoughts on “TROIA

  1. Am înţeles că vă aflaţi într-o stare de graţie… fie că v-a fost indusă de mediul natural şi de choco-ul delicios fie că tocmai armonia din sufletele voastre a înfrumuseţat natura şi oraşul. Nu pot decât să vă doresc o continuare la acelaşi diapazon.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s