INTR-O ANUMITA PARTE A ORASULUI…

V-am zis ca umblu mult zilele astea, merg ascultand clopoteii de la glezna, ma uit la oameni, exersez fiintarea si simt. Ma atrage o anumita parte a orasului. E acolo un parc cu o enorma portiune deschisa, in panta, din varful careia ai Lisabona la picioare. Pe margini te pierzi printre copaci, la umbra, gasesti neasteptate pajisti si locuri de picnic.

Il explorez, ma trantesc pe iarba ca un catel fericit, merg desculta si-n piept imi galgaie un copilaresc hohot de ras.

Pe la pranz, cand caldura se face prea mare imi caut adapost. Asa am gasit copacul elefant. Radacinile lui arata ca un elefant doborat. Pana si scoarta imita incredibil pielea de pachiderm. Ma asez pe ele si ma incearca o binecuvantata pace. Lumea a ramas undeva departe, nici macar zgomotele ei nu mai ajung pana la mine. Cativa porumbei ciugulesc ceva prin iarba, pasarile canta, iar copacul e bun. Imi transmite ceva, poate a lui e linistea. Are niste ciorchini mici ca cerceii de seara ai doamnelor din alte vremuri. Exuberanta dintre ramuri se naste din drama elefantului rasturnat si totusi nu e nici o drama, e un firesc, un primordial firesc unde lucrurile se intampla pur si simplu. Eu cine sunt? Ridic usor din umeri lasand intrebarea sa fie luata de vant.

Putin mai incolo e Femeia. O monumentala Mama de Botero. Mare, placida, sigura, isi tine pruncul c-o mana, cealalta odihnindu-si-o pe genunchi. Priveste in zare cu capul intors spre dreapta in timp ce copilul isi vede parca de viata lui abia ivita.

M-am asezat iar pe iarba contampland sculptura. Soarele ma arde. Nu-mi vine sa ma desprind. Ma fascineaza. Ce frumos isi vegheaza copilul tinandu-l, dar dandu-i spatiu sa fie el. Prinsa in gandurile-i de femeie, visand la ceva poate, e totusi acolo. Nimic rau nu se poate intampla.

In minte imi vin mama si Vladimir.

Legat de mama nu se formuleaza amintiri pentru ca nu am, doar un val de recunostinta ca a mijlocit venirea mea aici. Acasa e o fotografie in care si ea ma tine pe genunchi. O privesc minunte in sir, pana simt pe coastele de-acum, caldura si presiunea celor doua palme sustinand trupul micut care a fost cu zeci de ani in urma al meu. Te iubea ca o leoaica mi-a zis tata.

Sa fii binecuvantata si in vesnica bucurie buna mea leoaica!

Vladimir…face increderea sa rodeasca. Imi arata ca n-am gresit lasandu-l liber, alegand sa-l veghez de la distanta. E senin si bun. Odata m-a sunat. Aveam o zi tare grea. Abia am zis alo ca m-a intrebat ce-i cu tine? Nimic. Ei nimic, ce-i? Mi-am deschis sufletul. M-a ascultat si apasatorul sentiment de singuratate care ma bantuia s-a dus. E intre noi o mare dragoste. Daca vrei sa vorbesti cu cineva sa stii ca sunt aici mereu, mi-a spus. El stie ca reciproca e valabila. De cate ori are ceva pe suflet vine. Tot ca o leoaica il iubesc.

5 thoughts on “INTR-O ANUMITA PARTE A ORASULUI…

  1. Se pare că Botero a surprins (supradimensionat ar fi fost greşit spus) şi o parte din recunoştinţa copilului că a fost adus pe lume. Căt despre fiinţa care i-a dat viaţă, în viziunea artistului columbian, ea arată ca şi cum ar scruta după cine ştie ce primejdii în zare pt a pândi momentul potrivit ca să-i dea micuţului drumul în lumea largă. După priviea tandră asupra copilaşului şi cea mândră, adresată celui de-al treilea privitor, vine şi mometul invetabil al “celei de-a treia priviri” încărcată de îngrijorare şi de fiorul despărţirii. Ai realizat un triptic al priviriilor materne, Lola!

  2. Ador privelistea asupra Lisabonei de acolo de sus…copacul-elefant banuiesc ca este banyan (inrudit cu smochinul si ficusul), are radacini aeriene ca un manunchi gros de fire. Cu timpul, ca niste stalactite, ajung la pamant si se implanta in el, ajungand mai tarziu trunchiuri, copacul creste astfel si in volum. In Versetele satanice Rushie a imaginat un asemenea copac-casa, care adaposteste un intreg sat, Titlipur. De cand am citit cartea ma uit altfel la el.

    Deja mi-e dor de tine, vreau sa mergem impreuna la mare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s