COPIII DIN NOI

Copiii din noi nu dispar niciodata. Totul e sa le dam prilejul sa se exprime. Luni mi-am intalnit barbatul la Expo, zona noua si moderna a Lisabonei. E acolo un parc cu instrumente muzicale din metal, lemn si piatra. Poti topai pe patrate cantatoare, poti mangaia pietre si ele vibreaza, poti bate in bucati masive de bazalt, sau in cercuri de arama, poti canta la un xilofon urias, dar mai presus de toate poti zumzai intr-o piatra – Pedra do zunido in care iti regasesti propria vibratie si asta mi-a placut cel mai mult.

Era, asadar, la apus. Lumina mierie, caldura placuta, sau briza dinspre rau faceau momentul perfect. In asteptarea iubitului meu m-am cocotat pe un gard de piatra, incalzit de soare si-am citit. A venit linistit si luminos. Desi imbracat in hainele lui de om mare, care se duce la birou s-a trasformat repede intr-un baietel dornic sa se joace. Si fetita din mine i s-a alturat.

Am bocanit, clincanit, mangaiat si zumzait pana n-am mai putut. Mai erau adulti jucandu-se pe-acolo. Ne aruncam priviri jucause. Si pe sub aparentele lor tot copii devenisera.

Plimbandu-ne am ajuns intr-un spatiu acoperit, asa ca si cum am fi fost sub un pod. Acolo sunetul se amplifica foarte tare. Am inceput sa cantam, intai timid, dupa, din ce in ce mai fara de jena. Solo-uri, duete, haulituri, Ave Maria…Vocile ni se duceau in tavanul urias imprastiindu-se apoi ca o ploaie sonora peste capetele noastre. Era o fericire simpla in joaca asta eliberatoare, un firesc si-o bucurie pe care le presimt a fi starea permanenta a sufletului neumbrit de ganduri.

Putin mai incolo ne asteptau doua cornete foarte mari de metal, spre care ne-am indreptat tot cu gandul sa le folosim ca instrumente de cantat. Pe peretii unuia cineva scrisese BOM DIA ALEGRIA!(buna ziua bucurie).

Sunt fascinata de sunete. In Romania, cand conduceam si eram prinsa in vesnicele ambuteiaje ca sa ma detasez cantam, mai precis emiteam vocale incercand sa vad cat pot tine un sunet constant in timp ce expir. Ei bine, sunetele astea capatau un soi de consistenta, o viata a lor, mi se parea ca le-as putea atinge daca vreau. Si marele lor merit era ca ma linisteau complet. As fi putu sta in trafic 3 zile nimic nu ma enerva.

Mult mai tarziu am aflat ca asta e o forma de meditatie, ca emise pe anumite note vocalele devin vindecatoare:

I pe nota Si lucreaza pe chakra frontala

E pe nota Sol actioneaza asupra chakrei din dreptul laringelui

O pe nota Fa pe chakra cardiaca

U pe nota Mi pe cea ombilicala

A pe nota La ajuta plamanii

E amuzant, linistitor si vindecator. Cine vrea poate incerca.

Claudio m-a dus apoi intr-o gradina fermecata unde erau tot felul de masinarii, mori, toate functionand actionate de apa. Printre ele un fel de fluier hidrauic cu care ne-am distrat de minune.

Ne-am intors spre masina pe un lung pod de lemn. Pasii faceau scandurile sa cante …

This slideshow requires JavaScript.

5 thoughts on “COPIII DIN NOI

  1. Imi place cand spui “barbatul” – se simte vibratia acestui cuvant, de fapt, vibratia masculinului, care e la fel de minunata ca cea a femininului – suna a ceva crud, natural, puternic, totodata protector si intelegator.🙂

    • Asa si e. Sunt atat de recunoscatoare ca a venit in viata mea.
      Sa stii ca in ziua aia am purtat margelele de la tine. Le iubesc si te iubesc🙂

  2. Ce dragut e Claudio in hainele lui de om mare, cu rucsacel in spate, cocotandu-se pe bara aia de lemn🙂 Mie la metrou imi placea sa “cant”, cand ieseam de la Universitate spre Campineanu. Pandeam cand eram singura si parcurgeam cativa metri aia scotand tot felul de sunete😀 A, foarte fain e si tunelul de la metrou Piata Sudului pana la mall-ul Sun Plazza. E tot timpul muzica si daca ai noroc sa nu mai fie nimeni, il poti strabate in pasul strengarului🙂 Bine, e amuzant si daca e lume, ca sunt coturi si incerci sa te sincronizezi in asa fel incat sa nu te prinda nimeni :)) In rest, pe bune ca n-am cinci ani!

    • Vai cat esti tu de draguta. Ai putea face o harta alternativa a metroului cu tunelele bune de cantat si dansat.
      Te imbratisez si-ti multumesc de confesiune

  3. Am vazut recent un documentar despre niste triburi din Africa, indiferent ce faceau intr-o zi, nu uitau sa sarbatoreasca prin cantec, prin dans si prin joc. Niste femei vanasera hrana pentru familiile lor pentru ziua respectiva, apoi ajunsesera la un rau, in care au intrat si au inceput sa danseze si sa se joace cu apa, precum copiii. M-a impresionat ideea si mi-a dat de gandit.
    Am experimentat ce zici, intr-adevar vibreaza centrii respectivi la notele muzicale, e foarte interesant!…😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s