COMPASIUNEA SI MILA

Multa vreme am confundat compasiunea cu mila, dar am ajuns sa cred ca sunt contrarii. Mila simti cand te separi de celalat. Zici, vai saracu’ vorbe insotite de sentimentul ca esti mai norocos, mai bun, mai drept, mai ferit de soarta, oricum fara nici o treaba cu persoana si problema lui. De ce sa ne fie oare necesar un reper atat de… relativ ca sa nu-i zic meschin pentru un pic de pretuire de sine si un strop de recunostinta? In rest ne simtim destul de mizerabil cu propriile persoane, nu dam prea multi bani pe noi, pana apare unul mai nefericit. E aproape o bucurie intalnirea cu el, nu?

O prietena vine si-mi zice “azi am vazut o fata fara nas. Da, in loc de nas avea gaura. M-am simtit recunoscatoare ca sunt intreaga”. Nu te-ai simtit decat separata, i-am spus si tacerea mea de dupa cuprindea multa amaraciune. Recunostinta se naste din compararea nefericirilor noastre, din mila? N-o judecam. Fac acelasi lucru. Toti il facem cand suntem pe pilot automat, ruland vechile programe.

De ce nu ne putem simti bine in prezenta unui om mai frumos, mai bogat, mai destept ca noi? De ce zambim chinuit, iar pe dedesubt ne rod invidia si dispretul? Cate vorbe mieroase nu ascund ganduri otravite?

Intrebarile astea sunt retorice. Simtim tot ce simtim pentru ca am fost crescuti cu sentimentul ca suntem fara legaturi, ca nu meritam sa fim iubiti, ca nu-i destul pentru toti, ca norocul se imparte si numai unii sunt acolo sa-l inhate

cand s-o-mpartit norocu’ fost-am dusu la lucru…

O caruta de prostii caram in spate!

Ce lume credeti ca vrem de fapt? Lasati ce zicem, fiti atenti la fluxul mai profund de ganduri pentru ca acolo trebuie sa ne reparam.

Vrem de fapt o lume de oameni mai nenorociti ca noi a caror prezenta sa ne dea senzatia ca suntem bine.  Ne trebuie multi amarati, ologi, ghinionisti, urati, prosti ca sa mentinem iluzia “stralucirii’ proprii de-a lungul unei zile. Construita pe asa o structura putreda ea nu dureaza si atunci ne trebuie mai mult, si mai mult, si mai mult. Ganditi-va apoi ca aproape toti vrem asta si trimitem Universului impulsuri, iar el ne da pe masura, ca nu face judecati de valoare.

Maruntelele noastre egouri, jucand pe victimele sunt de fapt calaii. Ne place sa stim adevarul asta despre noi? Nu. De aceea am inventat, printre atatea altele, mila.E un concept generos, caldut. Dex-ul defineste:

MILOSTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă milă; sensibil la suferințele și nenorocirile altora; milos; îndurător; cruțător. 2) Care vădește bunătate și căldură sufletească; blajin. /

Nu e minunat?

Ne invelim cu mila si alte lucruri ca sa nu aflam adevarul. El doare. De fapt doare sa ajungem acolo. E necesara o jupuire serioasa. Cine ar vrea ceva atat de putin confortabil cand exista o gramada de iluzii in care sa ne leganam si sa dormim viata intreaga?

Sa fii treaz inseamna sa te vezi cat esti prost, de meschin, de ranchiunos, de invidios, de lenes si sa te poti iubi asa. In acelasi timp sa te stii divin, perfect, luminos, una cu Dumnezeu si sa nu ti se suie la cap, sa fii constient de stransa impletire a contrariilor tale, de concomitenta lor si de iluzia disparitiei vreuneia. Daca reusesti sa tii echilibrul asta in tine te armonizezi cu tot restul lumii, te unesti in omenesc si dumnezeire, le recunosti in ceilalti si nu te mai pui nici sus nici jos fata de ei. Tu esti, eu sunt, noi suntem! La fel de nenorociti, la fel de indumnezeiti, frati de-adevaratelea simtindu-ne durerile si bucuriile. Asta e compasiunea!

Dex-ul o defineste eronat, facand-o una cu mila

COMPASIÚNE s. f. (Livr.) Milă, compătimire. [Pr.: -si-u-] – Din fr. compassion.

Eu n-am s-o definesc nicicum, dar o sa va spun o poveste…

Aveam un coleg la serviciu. Un barbat care fusese frumos, chiar frumos. Facuse o teribila boala de piele. Fata ii era ba carne vie, ba se acoperea cu niste mari cruste galbui, care carpau sangerande, lasand loc aceleiasi carni razvratite, greu de privit, si cu siguranta mult mai greu de indurat. Omul se apucase de baut. Mizerie trupeasca si o dara de alcool. Asta iti oferea la suprafata. Daca nimereai in lift cu el era un chin. Cum sa fii firesc? Boala nu-i distrusese charm-ul. Avea inca vorbe de barbat frumos. Ii raspundeam ca si cum asa era.  Ma simteam legata de el, solidara intr-un fel. Daca eu  traiesc in pustiul asta, fara sa am nimic respingator, cum i-o fi lui? CUM? Si-atunci ma napadea o durere nesfarsita pe care stiam ca o impartim.

Acum nu mai e printre noi. Plang siroaie si-i multumesc ca ne-am intersectat. Azi spiritul lui sper sa se bucure de pomenire si sa straluceasca in eternitate.

O intamplare a carui protagonist a fost m-a facut sa constienitzez poate pentru prima oara compasiunea separand-o de mila, desi pe-atunci traiam aproape de tot in izolare si nefericire.

Era inceputul anului. Ma intorsesem la serviciu dupa vacanta de sarbatori. Eram binedispusa. Pe holuri, in drum spre birou m-am oprit cu toti cunoscutii intalniti, ne-am pupat, ne-am urat cele bune. Ma apucase asa o euforie placuta si-o stare de drag pe care n-o aveam de obicei pentru oameni.

Apare si el, cel de care v-am spus, la capatul unui culoar de sticla ce facea legatura intre cladiri. Nu mai era nimeni acolo. Noi doi in paralelipipedul transparent, luminat de soare. Unul la un capat, unul la celalat. Ne apropiam si mie, v-am zis, mi-era drag de oameni in ziua aceea. Imi desfacusem mainile pentru imbratisare. Cand am fost foarte aproape am facut gestul sa-l sarut pe obraji. Eram ca intr-o transa din care m-a trezit brusc imaginea fetei lui. Desi cu buzele la cativa centimetri de ea mi se parea ca ma misc ingrozitor de incet, totusi realizam ca in cateva secunde voi atinge bubele supurand. Ah, le voi atinge! Doamne, cum am uitat de ele? Daca e molipsitor ce are? Ce ma fac acum? As fi putut sa ma smulg, sa fac ceva, sa fug…totusi am stat si l-am sarutat si l-am privit in ochi si jur ca a fost ceva mai presus de mine care mi-a dat puterea aia, iar pe urma m-a inaltat pana la cer. In loc de scarba am simtit ca mi se topeste inima de dragoste. Am avut sentimentul ca reparasem o grava eroare dintr-o sfera mai mare decat realitatea imediata.  Consider mica intamplare de-atunci o piatra de hotar in destinul meu, in drumul meu spre eliberare. Cred ca e prima oara cand o povestesc si poate ca ar fi ramas tacuta in mine daca azi nu i-ar fi venit vreamea sa fie spusa.

Va imbratisez!

8 thoughts on “COMPASIUNEA SI MILA

  1. ciao, Lola scumpa…imi trece si mie des prin minte tematica asta si raspunsul meu e ca dintr-o nefireasca tendinta de a ne judeca prin comparatie cu altii pleaca toate astea, pe cind in realitate ar tb sa ne raportam doar la noi si sa ne privim in oglinda noastra interioara exclusiv, si o imagine safisfacatoare ar trebui sa fie pasul suficient spre propria multumire
    restul sint limitari mentale, autooglindirea asta in disperarea altora e demna de un dispret greu de exprimat in cuvinte, as zice ca e mai grava chiar decit judecata pe care ne-o aplica restul lumii, in necunostinta de cauza
    in fine, cred ca vorbim, in fond, de nivelul pina la care am avansat sau, mai rar, am avut sansa sa aterizam inca de la inceput
    in rest, a aparut soarele? a venit primavara cu adevarat?
    te imbratisez

  2. Întâmplarea povestita de tine, Lola, are tensiunea unei pagini din Dostoievski iar protagonista ei se înscrie in galeria sfintilor lui. Ar putea oare exista o lume care sa fie locuita doar de fiinte pure, străine de orice urma de egoism, de mândrie, de spirit competitiv ori de dorința de emancipare?

  3. m-ai facut sa plang. offf. mi-ai adus aminte de o fetita pe care am cunoscut-o acum vreo 15 ani-fusese arsa pe fata si era in Franta sa isi faca o operatie estetica-era cuminte si buna si s-a uitat la mine si mi-a zis “ce frumoasa esti” si eu singurul lucru pe care l-am gandit a fost “si tu esti atat de frumoasa” – cred ca i-am si spus asta dar eu asta vedeam. Ea a spus-o cu atata bunatate si lipsa de invidie. tare draga mi-a fost si o vedeam stralucind. cred ca asa ati facut si voi doi cand v-ati intalnit. te pup cu drag.

  4. … daaaaa… si se topeste inima de dragoste.
    As fi vrut sa iti zic doar ceea pot sa zic de la un timp, cand iti citesc cele scrise dupa “revenire”. Doat atat: TE IUBESC!
    Numai ca povestea asta de minune mi-a lamurit de ce simt topirea asta a inimii. Ma intrebam de ce ma simt asa cand se petrece cate una ca astea. Ma intrebam cine se hraneste cu acea minune, cu ce se hraneste de fapt… Prostii, intebarile astea, dar ramasese agatata acolo prostia aia cu “kill the ego!”
    Intre timp n-am mai luptat, si mai ales nu cu ego-ul, intelegand rostul acestei “interfete”… Dar vezi, abia acum cred ca am vazut, printre lacrimile “sterse cu toate mainile” si intre zambete: Cand se face cate o “asta”, nimeni nu se hraneste cu nimic. E doar atingerea aia magica, cand Iubirea se extinde, marindu-se si topind inima, ochii, trupul, lumea… inmuind tot in Ea insasi. E ca o pictura pe apa… dar muuult mai extinsa si facuta in toate adancimile, ca un punct atins – pac! – ce explodeaza in mii de sori…
    Da, de fapt ramane doar asta: TE IUBESC!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s