IUBIREA MUTA MUNTELE

Da, oameni buni. Asta nu e o vorba din carti. Iubirea muta muntele in realitate.

Ieri a fost o zi asa….magica. De fapt toate zilele sunt magice, dar ne conectam mai mult sau mai putin la magia lor.

Dimineata la trezire am avut o stare de-o secunda sau ceva, o fractiune minuscula de timp cand am simtit realitatea unei fraze auzite curand “cand gandul si emotia ta se fac una ai forta sa muti muntii din loc”. M-a strabatut o energie incredibila, si nu, n-am zburat din pat, nici macar n-am levitat 2 cm acolo, dar m-am ridicat cu senzatia existentei reale a acelui “ceva”ce trecuse prin mine.

Raspunzand mesajelor voastre retraiam momentele cu Vladimir si mi se facuse un dor sfasietor. Stiam ca e la scoala, stiam ca azi ar fi venit oricum la mine, dar decisesem sa ma duc sa-l vad dupa-amiaza, pregatita sa dau de el inalt, inaccesibil si tacut sau jenat de accesul meu sentimental.

Curand suna telefonul. Era el. M-am ingrijorat vazand numarul pentru ca nu suna decat daca s-a intamplat ceva. Imi spune ca e acasa,  racit si nu se simte deloc bine. Il cunosc, din voce nu parea asa rau bolnav cum se dadea, dar i-am zis ca vin imediat. Imi raspunde ca ar mai sta putin si ar veni el in Lisabona. Bun si asa!!!

Zbor la piata sa iau lamai&ghimbir pentru ceaiul care vindeca miraculos raceala, ma vad putin cu Laura la rau sa-mi povesteasca despre magia care se revarsase si peste ziua ei aducandu-i o nesperata bucurie, cu inima plina urc dealul inapoi acasa, pun cartofii cu rozmarin la copt( asta dorea copilul sa manance), dau drumul la calorifere sa fie cald peste tot si sunt in asteptarea lui Vladimir.

Il vad, ma linistesc in privinta racelii. Nu desprea ea e nici ramasul acasa, nici vizita lui neasteptata.

Muntele nu numai ca s-a miscat, dar si-a scos, de buna voie, inima de-acolo dintre stanci si-a venit cu ea in palma lasandu-ma s-o mangai.

Am vorbit indelung despre grijile lui, despre viata, despre vise si incredere, despre lucruri mici si concrete, cum ar fi aranjatul caietelor de scoala in care nu a prea scris, ne-am uitat unul in ochii celuilalt simtind ca ne putem bizui, ca nimic din ce ni se intampla n-o sa poata face sa dispara legatura noastra adanca, aia de care imi aminteste Claudio cand mi se face frica “gandeste-te ca te cunoaste atat de bine, atat de intim,e singurul care a avut privilegiul sa stea in interiorul universului tau, la propriu”

Dumnezeule, chiar nu suntem o adunatura dezarticulata de masinarii singuratice intr-o lume fara sens, desi asa ne gandim de multe ori la noi si la ce e in jur. Simt ca totul are sens, ca suntem conectati si magici.

Ziua a trecut bland, casnic. I-am facut capsuni cu ciocolata, ceai – coaja de la o lamaie(dupa ce se freaca bine cu bicarbonat si se spala), cubulete de ghimbir proaspat, o lingura de miere peste care se toarna apa fierbinte si se lasa vreo 5 minute, apoi se pune si zeama de la o jumatate de lamaie, am stat amandoi in living mai vorbind, mai tacand. Pe inserat mi-a zis sa nu-l trimit maine la scoala, sa nu-l duc in Cascais ca vrea sa mai stea la mine. Bine. Am dat o tura pana la farmacie sa luam niste remedii homeopate, la intoarcere am aprins foc la fereastra spre multumire ingerilor, spre luminarea tuturor celor care stau in intuneric. In camera era cald, lumina blanda. A sunat mama lui Marcio sa vada ce face Vladimir. Mi-a zis ca venirea lui e despre “saudade”, adica dor, mai mult decat despre raceala, ca a incercat sa patrunda in inima muntelui, dar fara prea mare succes.

Am vorbit ca doua mame, iar copilul ce se crezuse tare singur, mustacea acum de pe canapea ascultand conversatia care-l avea in centru. M-am dus la el sa-l pup si sa-l tachinez “deci ti se facuse dor de ma-ta”. S-a uitat la mine ca o pisica alintata si mi-a zis “da”.

M-am dus cateva strazi mai incolo sa-mi intalnesc barbatul care venea spre casa, sa facem cativa pasi impreuna. I-am povestit ziua a carei magie parca stralucea mai tare in amintire, i-am zis ca avem acasa, pe canapea, o minune mare(1.85) cu laptop-ul in brate si ca gandul asta ma face sa lesin de fericire.

Seara am petrecut-o toti trei cand povestind, cand stand cu nasul prin calculatoare. Eu incercam sa scriu postul pe blog, dar nu-mi iesea deloc, Claudio descarca niste poze, iar copilul…m-a surprins din nou deschizandu-mi o alta poarta spre lumea lui.

Se juca ceva pe net. Stie cat de putin toleranta sunt la activitatea asta a lui. Totusi mi-a zis; mama hai sa-ti arat ceva. Construise acolo in joc o poarta care se deschidea nu stiu cum. In loc sa-i zic ca de obicei sa termine cu prostiile am fost atenta si curioasa sa imi arate mai mult. Am fost pentru prima oara intr-o lume pe care pana ieri o respingeam apriori. Lumea lui, sau o parte a lumii lui pe care eu o catalogasem ca fiind nepotrivita, unde n-am vrut sa intru niciodata si unde nici nu ma chemase pana acum. Dar aseara am fost acolo impreuna. Mi-a aratat lucruri care m-au incantat si surprins in mod real, pentru care am avut o curiozitate si simpatie sincere.

A fost un privilegiu, o onoare ca m-a invitat, iar ziua un miracol pe care l-am primit drept in inima si pentru care ii multumesc Vietii pana la cer.

13 thoughts on “IUBIREA MUTA MUNTELE

  1. – ca mama, efectiv nu stiu daca a sta in in interiorul tau, 9 luni, este pentru copil un pirvilegiu sau o pedeapsa… depinde f mult ce ginduri ai avut acele 9 luni, ce univers i-ai oferit, ce prime amintiri i-ai sadit in adincul inimii lui…
    – sper sa fie, pentru toti copiii lumii, un privilegiu..
    – ca si traiul mai tirziu, cu parintii, amindoi…
    – desi, Dumnezeu stie ca deseori nu e deloc asa…

  2. Claudio se referea la privilegiul cunoasterii adanci, aia de ne depaseste mentalul si agitatia lui, care trece de zona lui “o fi asa sau asa”.
    Cum nimic nu-i randuit la intamplare ne alegem pana si parintii de care avem nevoie in experienta trecerii noastre prin scoala de-aici.
    Viata e pentru absolut toti copiii lumi un privilegiu, dar nu ca o norma aplicata la gramada, nu ca un trebuie pentru ca asa trebuie, ci ca o revelatie pesonala.
    Dumnezeu stie lucrul asta, indoiala e a noastra🙂

  3. Ma adancesc in mine, ma gadesc daca vreodata voi avea posibilitatea sa vorbesc atat de frumos despre copilul meu.. Ma gadesc cand oare voi avea copilul meu? Si desi am 31 de ani mari si lati, sunt speriata ca soricelul tau din poveste.. Imi caut un manson. Ca sa pot inlatur fricile ce nu ma lasa sa visez la un munte de copil frumos.. E o minune si o pacoste in acelasi timp sa fii mama. Macar asta am vazut la mama mea, cate i-am adus eu ca fiica. Te citesc mereu, Ramona place mult la Lola🙂 Imbratisari.

    • Lola place la Ramona too🙂
      Ca bine ai zis – minune si pacoste. Cand vine copilul iti aduce perplexul unei mirari divine, despre care poti sa taci sau sa delirezi verbal, plus exasperari teribile. Toate sunt parte a calatoriei.
      Daca te-ai identificat cu soricelul mai stai in pielea lui, in frica lui,pana ii gasesti cauza adevarata, aia pe care ai inchis-o demult in tine.
      Fricile nu trec prin inlaturare sau ocolire. Singura cale e experimentatul lor. Asa te eliberezi.

      Lola crede ca Ramona e curajoasa, fooarte curajoasa🙂

  4. – sper sa ai dreptate…
    -dar da, indoiala e mare, neincrederea, spaima chiar- ca nu am fost mama care le trebuia, ca le-am sadit, de mici, lacrimile mele in sufletele, ca au trait, cu mine, parasirile si tristetile cele mai greu de dus…- ca ar fi meritat, de fapt, altceva, o mama mai senina si mai curajoasa…
    – si ma doare faptul ca toate depresiile din viata aceea, ce s-ar fi cuvenit paradisiaca, din cuibul intrauterin a carui nostalgie o purtam apoi, tot timpul- i-au subrezit, sufleteste, in loc sa-i intareasca, pentru viata reala.

    – e drept, i-am hranit si cu rugaciuni, mai ales pe cel de-al treilea copilas;
    – dar trist e ca, in privinta asta, acum nu mai e mare lucru de facut…

    • Vai vai!
      Nu te mai agata de trecut si mai ales nu te mai invinovati. Ai fost mama care trebuia sa fii, esti mama care trebuie sa fii, mama de care copiii tai au nevoie in experienta lor de viata. Nici mai buna, nici mai rea.
      Daca simti sa fii mai senina, insenineaza-te in clipa asta in loc s-o petreci gandindu-te ca n-ai fost destul de senina pana acum. Nu intelegi ca avem in dar prezentul, clipa asta binecuvatata, cand putem ALEGE sa fim exact cum vrem, ce vrem?
      De unde stii ca in viata intrauterina, cand poate om fi mai conectati cu divinul decat afara din ea, nu spunem simtind nelinistile mamei noastre “woau, ce provocare misto, ce aventura urmeaza sa traiesc alaturi de femeia asta care nu stie inca ce minunata e!” Na, e tot o proiectie la urma urmei, dar e una incurajatoare, una care nu te adanceste in vina si remuscari.
      Ce stim noi cu adevarat?
      HABAR N-AVEM de nimic. Dar cred ca e mult mai amuzanto-fascinanto-extraordinar sa ramanem in partea asta misterioasa a lucrurilor decat in zona “cunoasterii”. Aici orice e posibil pe cand in partea cealalta e cam stramt si cam trist.
      Nici o rugaciune nu ajunge nicaieri daca nu simti ca ce-ai cerut ai si primit deja, daca nu crezi in tine la fel de tare cum crezi in dumnezeu, daca nu te curati de frica si de vina. Cu inima pline de ele nu mai lasi loc nici pentru dragoste nici pentru miracol.
      Ai incredere in tine femeie buna si luminata, ai incredere!

  5. Uite cum universul da ascultare gandurilor tale. Sau tu ai chemat ziua asta magica prin ganduri si simtiri.Sau poate creste si Vladimir si se lumineaza.Sau poate lumina cu care-l invalui tu mereu a spart invelisul lui de adolescent rebel. Ca alt copil trecut prin divort imi dau seama putin de nesiguranta lui asupra vietii uneori.Dar caldura si iubirea fac miracole.Si un ceai cald de ghimbir cu lamaie😉

  6. “deci ti se facuse dor de ma-ta”
    Parca o si aud pe mama, si-mi imaginez expresia fetei ei cand o sun la telefon sa mai povestim.
    De fiecare data cand eu nu-s ok nu-mi vine sa ma duc acasa. Mai bine stau in durerea mea si n-o arunc in jur. Vladimir a venit la tine pentru ca ii era bine, ii era dor, si dorul e intotdeauna bun. De fiecare data cand scrii despre el esti altfel, parca simt cum te deschizi toata si tot ce-i dragoste in tine curge spre el, si sunt convinsa ca el stie si simte asta. Vladimir stie ca are in el forta sa mute muntii din loc, chiar si pe ai lui, si cred ca si tu o stii. O sa fie bine, sunt absolut convinsa🙂

  7. M-am luminat toata citind intamplarea miraculoasa, de fapt stiam, intuiam ca asa se va intampla, intr-un fel sau intr-altul! Mama si copilul nu pot fi separati nicicand, caci sunt suflete gemene!…
    Am recunoscut in dorul lui nebun de a fi cu tine pe cel al prietenei mele din liceu cand lua brusc trenul spre casa, la 25 de minute de urbea in care plecase de la 14 ani! Uneori o insoteam, si, Doamne, cata bucurie, cata lumina se revarsa din fericirile imbratisate acolo!… Rasfatul era maxim, si tutul era iubire, caldura si binecuvantare!
    Fiti binecuvantati, Lola!

  8. si oare cum e atunci cand esti infiat? cand conexiunea asta cu mama ta nu exista si nu o poti experimenta dupa ce te nasti?

  9. Îți seamănă, la zâmbet, așa mi se pare. Clipe frumoase să aveți împreună. Și drumuri comune.🙂 Totul se poate cu rpbdare, cu bunăvoință, cu drag.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s