COPILUL CA UN MUNTE

Il numesc asa nu pentru statura lui impozanta ci pentru ca privindu-l acum cateva seri am fost cuprinsa de toate sentimentele pe care mi le da un munte: fascinatie, infrigurare, respect,  si inca ceva, ceva ce nu pot descrie in cuvinte.

Viata e miscare. Se schimba in toate planurile, uneori repede, neasteptat, alteori prin procese lente, dar nimic nu ramane intepenit. Ca noi toti, Vladimir experimenteaza asta din plin. Jumatate ma bucur, jumatate plang. Ma bucur stiind ca nu e invelit in iluzii si plang pentru ca vad cat ii e de greu, iar eu nu pot face nimic din ce trebuie sa faca singur.

Dan s-a intors in Romania. Decizia lui de a pleca a fost oarecum neasteptata, dar pana la plecarea propriu-zisa au aparut solutiile optime pentru copil & catel.

Prima si cea mai fireasca optiune era ca ei sa vina la mine, in Lisabona. Pentru Vladimir insemna o naveta zilnica destul de lunga cu trenul Lisabona-Cascais si retur plus autobuzul gara-scoala, plus drumul gara-casa mea. Practic timpul in afara cursurilor l-ar fi petrecut pe drumuri si-atat. Mi-a zis ca asta e marea lui problema.

Pe Tam Tam ar fi fost imposibil sa-l luam. Prin contractul de chirie nu avem voie sa tinem animale in casa. Claudio a scris asociatiei care detine imobilul rugandu-i sa faca o exceptie, dar n-am primit un raspuns favorabil.

Din discutiile initiale cu Dan data plecarii era sfarsitul lui martie, ceea ce mi se parea ca lasa timp pentru ivirea solutiilor pe care in acel moment nu le aveam deloc.

Vladimir era incordat si izbucnea furios de multe ori. Cand intreba ce facem cu Tam Tam simteam ca mi se taie genunchii. Nu stiu, mai avem un pic de timp, o sa apara ceva si pentru el ca e un catel bun si norocos, nu-l lasam pe strada oricum, ii raspundeam, dar simteam ca n-am decat aer sub talpi.

Apoi Dan ne anunta ca pleaca la sfarsitul lui ianuarie si brusc, timpul ce-mi dadea un oarecare confort a disparut. Ce facem?

Ideea a venit dupa o discutie cu Vladimir tunand si fulgerand. Nu mai stiu ce-am vorbit, dar la finalul ei ne linistisem,  parea ca acceptase situatia, va veni sa stea la Lisabona si gata. Sau…In clipa aia de abandon(pentru ca numai atunci apar gandurile luminate) i-am zis “intreaba-l pa Marcio daca nu poti sta la el”. Marcio e fratele lui paraguaian. Oricum stateau unul pe la altul cu zilele si erau nedespartiti.

I s-a luminat fata. A fost un moment din ala cu stelute in ochi. L-a intrebat pe Marcio daca ar fi posibil. Marcio, mai departe, a intrebat-o pe mama lui care a acceptat bucuroasa sa-l primeasca.

Am mers s-o cunoastem. E o femeie calda, frumoasa, cu cei mai negri si blanzi ochi pe care i-am vazut vreodata. Am discutat cu ea toate detaliile practice si-am plecat de-acolo cu inima batand linistita. Vladimir, intrand in familia lor, s-a conectat la continentul caruia am crezut mereu,  inexplicabil, ca apartine-America de Sud.

Mai ramanea catelul cel lung. Gandul ca nu stiu care ii va fi soarta m-a tinut multe nopti treaza, invartindu-ma in pat ca la rotisor. Ce sa facem, ce sa facem?

Tot femeia asta buna l-a luat si pe el pana la urma. Mai au un catel salvat din mainile unui om care-l batea ingrozitor, un catel fricos, retras, care sta numai pe terasa. N-au fost probleme teritoriale intre cei doi. Se ignora reciproc. Tam Tam prefera canapeaua, deci nici macar nu se intalnesc. Noaptea doarme cu Vladimir fiindu-si pana la urma, in toata nebunia asta, niste puncte emotionale stabile.

Tu nu vrei sa ai copilul langa tine? m-a intrebat Claudio. Nu stiu, inainte de toate ce vreau e ca el sa aiba experiente folositoare in economia propriei existente. Fiinta asta nu-mi apartine, nu-i al meu. Sunt aici pentru el sa veghez, sa invat si sa invete iubirea.

E simplu? Nu. Dar nu e alta cale. In realitate e atat de greu ca uneori am senzatia ca ma rup in bucati.

Copilul meu e un munte pe care nu trebuie sa-l cuceresc, dar pe care simt nevoia sa-l cunosc contemplandu-l, sa ajung la inima lui ferecata in piatra urcand nestiute si inguste carari.

E simplu? Nu. Dar nu e alta cale…

27 thoughts on “COPILUL CA UN MUNTE

  1. Am citit cu sufletul la gura……si-n final mi-am zis: sa nu uit ca rabdarea ….si curajul….si increderea intr-o ordine magica a experientelor….sunt tot ce mi-ar trebui si mie…….Ce frumos s-au randuit la voi intamplarile ……si ….solutiile…..Sa fiti binecuvantati…….

  2. Lola, dar nu crezi ca totusi ar fii fost mai bine sa intrebi pe mama lui Marcio dc ea poate sa-l aibe pe Vladimir? te-ai pus in situatia inversa? dc Vladimir ar aduce acasa pe cineva fara ca tu in primul rand sa fii de acord? Este ca si cum ai pus-o in fata unui fapt implinit. Trebuie sa fie intr-adevar o femeie deosebita!!!Bravo ei!
    Tot binele din lume lui Vladimir, are nevoie, este la varsta cand aripile ii apar si are nevoie de sprijin, pacat ca nu esti alaturi de el, pacat ca parintii nu-s alaturi de el. Il inteleg, dar v-a venii o vreme cand regretele or sa-si faca aparitia, nu mai poti da timpul inapoi si vei simti partea rece a pernei.

    • Normal ca am intrebat-o inainte, doar nu-ti imaginezi ca l-am lasat la usa ei.🙂 Mi s-a parut nerelevant in poveste sa dau mai multe amanunte privind discutiile avute si conditiile stabilite pentru sederea lui acolo.

      Tocmai pentru ca ii dau aripile, lui Vladimir am simtit sa-i arat ca eu cred in puterea lui de a zbura. Sunt aici, veghez, ma asigur sa fie ocrotit, dar il las liber. Increderea si libertatea sunt doua daruri nepretuite pe care din pacate prea putini parinti le fac copiilor lor.

      Cat despre vremea judecatii…

      • Cat de usor judeca unii lucrurile din exterior si ce usor e sa acuzi pe cineva. Poate ca asa sunt oamenii in general sau poate ca tonul tau justificativ lasa loc de asemenea “judecati”. N-ai de ce sa te justifici, Lola si nici sa te indoiesti, cel putin nu pentru ce ai facut in situatia asta. Copilul e deja la o varsta la care oricum va pleca de langa parinti, va explora pe cont propriu. Vorbesc din proprie experienta…am intrat la facultate si in orasul meu si in alt oras si am avut de ales intre confortul casei si camerei mele si a sta la camin cu inca 4 persoane in camera. Am plecat, desi cu parintii mei am avut o relatie minunanta, aveam tot ce-mi doream si nimic sa le reprosez. Dar am ales sa plec pt. ca ceva din mine simtea nevoia sa faca ceva mai deosebit, sa accepte provocari noi. N-a fost usor, m-am mai lovit si cu capul de pragul de sus🙂, dar m-am ales experiente extraordinare si cu cei mai buni prieteni, prieteni pe viata, sufletele mele pereche si asta nu e putin lucru. Au trecut 10 ani de atunci si nu regret nicio clipa si le multumesc parintilor ca m-au sustinut, chiar daca ma voiau langa ei si sper sa pot face la fel pt. copilul meu. Important e sa-l faci pe copil sa se simta iubit, sa-i oferi stabilitate, sa stie ca mereu se poate intoarce “acasa”, la tine cu drag la o masa calda, o vorba buna si ca sta departe de tine pentru ca asa a ales el, pt. ca e mai bine pt. el si nu izgonit. Fii pt. el oaza de stabilitate, caldura si confort in tot haosul schimbarilor. Ori eu cred ca reusesti sa faci toate lucrurile astea si ca-l primesti mereu cu bratele deschise si-l rasfeti cand sunteti impreuna. Fa mereu asa, capul sus si nu te justifica in fata nimanui.

  3. E un fel de solutie, destul de buna pe moment, dar ar fi bine sa nu fie totusi de durata! Nu il poti muta pe Vladimir la o scoala din Lisabona? intreb si eu. Probabil ca nu, deocamdata, altfel l-ai fi mutat… Mi-as dori sa va stiu impreuna….😦

    • Din pacate nu pot sa-l mut pentru ca face un curs profesional organizat doar de scoala din Cascais. O sa vedem. Poate e bine sa luam viata pe zile,sa scoatem timpul din ecuatie.
      Suntem impreuna, vorbim la telefon tot timpul, ne vedem la sfarsitul saptamanii cand vine sa stea la noi. Chiar daca acum pare asa greu stiu ca experienta asta ne leaga si ne apropie.

  4. Nu stiu cum mai este acum, dar inainte parintii isi trimiteau copiii la internat la liceu sau le gaseau gazda in localitatea unde frecventau scoala sau liceul.Uneori nu se vedeau, in afara vacanteleor, decat cel mult o data, din cauza distantei mari si a conditiilor de transport. Si nu insemna ca parintii ii parasesc pe copii, ci ca le fac avant in viata. Asta nu a dus nici la lipsa de respect sau dragoste a copiilor fata de parinti, nici la racirea relatiilor dintre ei.
    Faptul ca problema s-a rezolvat asa frumos este un castig pentru baiat.
    Totusi, sper ca tatal sa fi avut un motiv foarte intemeiat sa plece asa brusc, punandu-se pe sine inaintea copilului sau.
    Tu, Lola, sa-i fii mama adevarata, cu sufletul si fiinta ta: nimic pe lumea asta nu este mai important decat ceea ce tu, ca mama, i-ai daruit ei, vietii.
    Si, daca imi ingadui un sfat, nu mai asterne in fata lumii problemele familiare.Cine citeste nu cunoaste decat intamplari de suprafata si poate judeca. Si, mai ales, poate judeca gresit. Pentru ca asa-i lumea asta in care traim. Si apoi e posibil ca acest lucru sa aduca suferinta celor dragi.
    Numai bine , suflete frumoase ce sunteti!

    • Am doua exemple de oameni foarte apropiati, doua minunate prietene, Maria si Laura care au plecat de langa parinti la 14 ani mergand sa faca liceul in alt oras. Desi sunt cu mult mai tinere ca mine nu le-am perceput nici o clipa imature. Dimpotriva mi se pare ca au capatat devreme intelepciunea care vine numai prin experienta directa a vietii, din traiul pe propria piele.Asta ii doresc copilului meu, asta il incurajez sa faca – sa TRAIASCA. De multe ori ii va fi greu, de multe ori il va durea, dar se va simti cu siguranta viu si asta e tot ce conteaza.
      Scriu despre viata, despre tot ce aduce ea, despre adevarul fiecarei zile. Nu judec pe nimeni, si nu trag concluzii, zic doar – viata mea e asa, simt asta. Cine citeste, citeste in propria-i cheie, daca judeca se judeca pe sine, daca accepta ca toate sunt exact asa cum sunt inseamna ca are intelegere pentru propria-i existenta.
      Daca as alege sa scriu numai despre o parte a vietii mele inseamna ca pe cealalta o ascund de rusine, ori mie nu mi-e rusine de nimic si nici vina nu simt pentru ca n-am facut niciodata lucruri cu rea intentie ci doar cu puterea intelegerii mele din acele timpuri. Cat sunt aici pot indrepta, pot face mai bine, pot transforma si ma concentrez pe asta.
      Te imbratisez

  5. Doamne, Lola, ce situatie dificila! Copilul asta a trecut prin atatea. Cred ca intr-o zi o sa-l puna pe taica-su’ la zid, care, sa-mi fie cu iertare, e un papagal imatur care se crede buricul creativ al pamantului.

    • Draga zeno tare aspru mai judeci. Nu-i nici o drama. Fiecare om are dreptul sa traiasca asa cum crede si e mai bine sa ne concentram pe propria viata decat sa le purtam altora de grija.

  6. ma bucur pentru voi, pentru cum s-au asezat toate, nimic nu se intampla intamplator, o sa fie o experienta frumoasa si pentru Vladimir sa aiba un frate pe care nu l-a avut, poate iesi ceva f frumos din aceasta experienta ….o prietena tranica si de durata. Si eu am stat la internat si in liceu si in facultate, si desi mi-as fi dorit sa pot locui si eu acasa cu ai mei, totusi cred ca Vladimir are ceva mai mult, are o familie calduroasa care sa aiba grija de el, are mancare calda si buna si il are si pe Tam Tam, catelul credincios cu el….am stat cu sufletul la gura pana la sfarsitul povestii sa vad ce o sa se intample cu Tam Tam si ma bucur enorm ca ati reusit sa-l tineti aproape de voi, la urma uremi e si el membru al familiei cu drepturi depline, tovaras de viata si v-a insotit credincios tocmai pana in Portugalia.
    sa aveti o zi frumoasa!

    • Asa multumesc si eu vietii ca stie sa le aseze frumos pe toate.
      Domnul Tam Tam e un catel foarte norocos. E atat de alintat si iubit. Cand am fost in vizita, trei oameni il mangaiau in acelasi timp🙂 E regele canapelei.
      Nu-ti pot spune cata usurare am simtit cand s-a rezolvat situatia lui.
      O zi magica si tie!

  7. Nimic nu se face fara rabdare si compromisuri. Am fost intotdeauna de parere ca iubirea fata de copii imbraca o alta forma decat cea pe care am stiut-o eu din familie. Am avut mereu parintii langa mine….dar de fapt ei nu au fost niciodata apropiati sufletului meu cum incerci tu sa fii cu Vladimir. E drept, mi-au oferit un acoperis, mancare, sustinere in scoli, nu e putin, dar mai e nevoie si de altele. Eu zic ca Vladimir intelege si e o situatie conjucturala de moment. Daca ii vei arata ca ai incredere in el il vei avea aproape pentru totdeauna! :-))

    • Oh, am vazut ce efect au cuvintele astea magice – AM INCREDERE IN TINE!
      Am fost o mama foarte autoritara. Vointa mea trebuia implinita si adevarul meu impus, iar copilul asta m-a invatat ca lucrurile nu stau deloc asa. Mereu a facut ce-a vrut in limitele unei limpezimi, logici si corectitudini ale lui.
      Am inteles greu, dar acum stiu ca sa-l respect e mai important decat sa-l fortez.
      Am avut recent un moment superb cand mi-a zis(cu vocea lui de barbat) “mama, tu n-ai inteles ca eu fac numai ce vreau? Anul trecut n-am vrut sa invat nimic la scoala si nici n-am trecut clasa, anul asta ma intereseaza si uite, am rezultate foarte bune”. A fost o clipa de liniste in care probabil se astepta sa reactionez, dar am simtit adevarul lui curat si i-am zis doar AM INCREDERE IN TINE. Ce i-am citit in ochi mi-a adus toata pacea pamantului si oricate frecusuri vom avea stiu ca ele sunt o suprafata, o coaja pe rana care se vindeca.
      Stiu ca aproape e si altfel decat aproapele fizic. Ne pot desparti distante lungi, chiar lumi si totusi putem fi aproape.
      Te imbratisez si te iubesc

  8. “””””””””” e bine sa ne concentram pe propria viata decat sa le purtam altora de grija “””””.Noi suntem casa , vazuta de sus ,pe o strada ,intrun oras ,intro tara, intrun continent,.. pe pamant .Asa suntem facuti impreuna ,binele tau e in retea de binele meu ,valabil si reciproca . Ce vreau sa spun: in fiecare este Dumnezeu care nu se cearta/compara cu Dumnezeul tau/meu …fiind doar Dumnezeu .:)) Iubirea muta muntele !

  9. Nu stiu altii cum sunt, dar eu il cunosc pe copilul asta. Pare un adolescent cu ochi curiosi si destepti. In realitate, Vladimir nu doar pare, are o inteligenta ascutita, deloc intruziva si nu te-ar deranja vreodata.
    E curajos si cred ca aceasta experienta il va ajuta sa isi consolideze independenta.
    Il imbratisez !:)
    Si pe mama lui!:)

  10. Trebuie sa fie tare greu acum…aveti grija de voi. Uitandu-ma la poza mi-am amintit cum calcula restul pe care trebuia sa il primeasca la magazin…atunci cand nici nu era inca la scoala…sigur isi face socotetile lui cu viata. Fii tare!

  11. Ati vazut filmul “Carnage” ?
    Concluzia este cam aceeasi:
    Copiii au drumul lor. Noi, cei mari, suntem cei care complicam lucrurile intorcandu-le pe toate partile si despicand firul in zece.
    Tare curioasa sunt ce crede acest tanar cand citeste toate comentariile in care el este, pana la urma, personajul principal. Cred ca se amuza.

  12. Cred ca ,cu cat incerci sa controlezi mai mult un copil,cu atat va astepta momentul sa zboare. Spun din experienta,desi mamei mele n-am ce sa-i reprosez pentru ca s-a dedicat numai noua, totusi ea fiind orfana de la 16 ani si-a canalizat toata iubirea si grija si atentia pe noi copiii, dar uneori ne parea prea mult,prea multa atentie la ce si cum facem.
    De cand sunt aici printre danezi ii vad mai relaxati in toate privintele si-mi place. Si eu am tendinta uneori,deja, sa le mai zic copiiilor ce si cum sa faca,dar cand imi dau seama incerc sa ma mai controlez.Stiu ca trebuie sa le si spui,mai ales cand sunt mici,dar sotul meu imi spune ca ,cu cat incerc sa le impun mai mult dorintele mele,cu atat vor face invers si cam asa e, cel putin la varsta rebela.Asa am fost si eu, dar mi-a venit mintea la cap pe urma,ca la un moment dat iti dai seama ca parintii vor doar binele tau dezinteresat.
    Eu vad ca Vladimir incepe sa-si dea seama singur ,sa se lumineze, si cine stie cum va pleca in America de Sud intr-o buna zi,poate e in destinul lui si asta e una din verigile de inceput😉 (si asta tot din experienta proprie zic).
    Fericire,intelepciune ,liniste si lumina sa aveti!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s