SORICELUL DIN MANSON

Ieri a fost o zi cand intentia s-a formult de la sine. Am deschis ochii spunand “azi iau totul cum este”. De obicei, cand ma trezesc, primele care-mi apar in minte sunt gandurile cu “de facut”. Prin nu stiu ce proces miraculos, ieri, mintea mi-a fost cuminte, cuminte. Nu m-am mai ridicat din pat manata de cine stie ce treburi urgente. Am ramas acolo, simtindu-mi barbatul cald, cuibarit langa mine, respirand linistit ca un pisoi. Am citit din ultimul volum al cartii Reginei. Mi s-a parut ca timpul nu exista, ca femeia  extraordinara trece veacurile  sa-mi dea energie, sa-mi dea curaj si sa-mi intareasca credinta. Oamenii din popor ii spuneau mama. Asa am simtit-o si eu.

Povestea ei ajunsese in vremurile grele ale razboiului, cand zilnic vedea numai suferinta, moarte, cand toti o inconjurau cu fricile si intrigile lor. Intre toate astea a stiut sa fie ca salcia, sa se indoaie, dar sa nu se rupa, sa spere, sa faca totul cu iubire.

Ziceam ca in interiorul meu am vazut soricelul speriat. Ieri, in carte am citit un episod uluitor, cu un soricel. Si ea il pomeneste ca pe o intamplare stranie. Ca sa nu-i rapesc nimic repovestindu-l il citez:

Zapada peste tot, toate erau albe ca moartea, cerul ca si pamantul, ochii de-abia puteau sa indure stralucirea lor amortita.

Dupa pranz porniram iar in alta directie, inaintand greoi prin nameti; cateva opriri silite si ajunseram in sfarsit intr-un sat, langa care se oranduiau cateva regimente cu soldati sositi din transee…

Ah!dar cat erau de zdrentuiti, de slabi, cu fetele oachese, uneori aproape negre, cu ochi ageri si departe vazatori, ochi care vazusera toate grozaviile si moartea napraznica. Afara de aceasta, pareau degerati de frig, imbracamintea lor e cu totul neindestulatoare pentru frigul cumplit de la noi.

Stiu ca acum toate lucrurile sunt pline de greutati si ca sunt impotriva noastra imprejurari ingrozitoare, totusi simtii o zguduire in piept si mi se franse inima cand ii vazui atat de zdrentuiti. Cat despre cai, nici nu incerc sa descriu halul in care erau.

Pe cand stam in picioare, in zapada, printre paiele de grau degerate, se ivi o mica si ciudata intamplare: imi sari pe brat un soricel micut, iar eu il bagai in manson si-l tinui toata ziua la mine ca sa-l incalzesc”

Am ramas privind in gol minute in sir, cutremurata de exemplul asta uluitor de dragoste si grija pentru tot ce inseamna Viata. In inima ei toate erau de-o egala importanta – tara, oamenii, si un biet soricel ingheatat.

Cum l-a luat in manson? Mi-am imaginat scena iar si iar. Am iubit-o nemasurat, simtitndu-ma soricelul. Tot corpul mi-a fost cuprins de senzatii mangaietoare, imi era cald si bine, ma aflam in mansonul Reginei. Binecuvantata sa fie!

Ziua mea a curs ca un fluviu linistit. Nu mi-am pierdut nici caldura nici pacea. Buna Regina a continuat sa ma tina la adapost.

4 thoughts on “SORICELUL DIN MANSON

  1. Stii Lola…..imi place atat de mult cand scriind ceva,tu …..binecuvantezi……Eu nu aveam ideea ce forta extraordinara trimiti din Inima,atunci cand cu voce tare sau in gand binecuvantezi ceva sau pe cineva…..Nu mai tin minte exact ce se zice….dar actioneaza ca o formula divina…..magica……Saru mana de postare…..si binecuvantata sa fii…cu toti cei dragi ai tai…cu toti cei ce te citesc……

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s