LUMEA MEA

Binecuvantate zile! Sunt coplesita de o bucurie fara margini. M-am regasit cu femeile copilariei mele: vigurose, intelepte, vorbarete, plangand si razand, imbatranind cu gratie, dar parca intinerind in spirit. Bunica, Nana, Bica Cuta – de la ele am darul povestitului, placerea palavragitului, simtul umorului. Mi-am revazut  verisorii. Copiii cu ochi luminosi pe care ii stiam sunt acum tineri superbi, purtand la randul lor darurile acestor femei minunate din care ne tragem. Unchesii mei tot oameni veseli, plini se poante, tachinandu-ma ca atunci cand eram doar o fetita. Din pacate nu vi-i pot arata ca mi s-a blocat aparatul de fotografiat chiar in timpul vizitelor.

Am un neam puternic, radacini bune. Cred ca e prima oara cand i-am primit pe toti in inima mea cu adevarat, cand i-am imbratisat cu toata dragostea si le-am multumit ca exista. Ii duc de-acum cu mine: usori, nemuritori, sublimi…

O alta prezenta draga mi-e tata. Ne-am plimbat, am povestit sau am tacut, am baut ceai, ne-am amintit cate-n luna si-n stele, am fost in piata manati de aceeasi pasiune pentru roadele pamantului.

L-am regasit pe Alex. Desi viata ne-a tinut departe unul de altul, odata apropiati e ca si cum n-am fi fost niciodata despartiti. Asa simt. Exista ceva, o stare in care nu e nevoie de cuvinte, o stare in care ne recunoastem instantaneu frati. E bine. Totul e bine asa cum e, nu-mi mai fac griji.

Pe la pranz am parasit Campulungul pornind spre Barlad. In apropiere de Roman ningea cu fulgi mari, pufosi, din cei pe care ai vrea sa-i prinzi pe varful limbii. Ninsoarea a venit ca un dar. Ma simteam de parca ar fi fost ajunul Craciunului. Tot drumul am legat panglicile caramizilor aurii, furisand priviri pe geamul masinii catre campurile albite,  iar inima mea izvora dragoste. Veneau valuri de multumire, de recunostinta, de fericire fara motiv, de mirare. Parca as fi vazut lumea pentru prima oara.

Am ajuns acasa la tata pe inserat. Silvia, sotia lui, ne-a asteptat cu drag, cu lacrimi in ochi, cu masa intinsa. Am mancat un bors moldovenesc cum numai ea stie sa faca, fasole batuta cu salata de varza acra, zacusca si alte bunatati pe care le-au scos din camara.

Ce norocoasa sunt sa-i am pe toti si sa simt atata iubire!

Mi-e dor de Claudio, un dor sfasietor. As fi vrut atat de mult sa fie cu mine. Si Vladimir imi lipseste, dar nu ma simt intre lumi ci mai degraba cred ca toata lumea e a mea. Cu iubire, cu dor, cu lacrimi, cu sperante, cu zambete si atatea inimi batand lumea asta mare e intreaga a mea!

This slideshow requires JavaScript.

13 thoughts on “LUMEA MEA

  1. Ferice de tine, Lola, ca poți recepta lumea din jurul tau cu seninatatea inteleptului si ferice de cititorii notelor tale care si ei se pot impartasi din roadele unei asemenea viziuni.

  2. M-ai făcut să trag altfel aer in piep dimineata asta, insa cred ca trebuie sa mai acumulez multa intelepciune ca sa simt ca tine :*

  3. Asa e Lola…..sa te intorci acasa……si sa simti doar o infinita recunostinta…si bucurie…….si dorinta de a lasa cum spui tu,lucrurile asa cum sunt ele..de a ierta….si apoi sa te intorci la cealalta casa ..cu sufletul plin…..Sanatate si ganduri minunate va dorec…si binecuvantate sa-ti fie calaltoriile……

  4. ca-n poveşti, trăieşti ca-n poveşti. pentru că vrei şi poţi să vezi că deşi viaţa nu pare perfectă, ea e. sunteţi adorabili toţi şi străluciţi! it runs in the family, huh?🙂

  5. Frumoasa e lumea ta! Se simte pâna aici fericirea ta si gustul bucatelor moldovenesti de care mi-e dor . Nici n-am stiut ca poti pastra strugurii peste iarna😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s