LA OBIDOS

Din nou la Obidos. Oraselul medieval, daruit demult unei regine parca mi-e oferit si mie ori de cate ori ajungem acolo.

De data asta i-am avut cu noi pe Vladimir(binedispus)si Monica. Timpul cu copilul meu in toane bune e rar. Mare dar il consider. Monica, Nasa, cum imi place sa-i spun (ea a mijlocit ca eu si Claudio sa ne intalnim) a venit pentru doua zile in Portugalia-i iubita. Cand am ajuns in Cascais sa luam copilul o sun sa vad pe unde e. Tot in Cascais era, nedumeria cum se va intoarce la Lisabona, trenurile fiind in greva. I-am zis ca o putem lua noi daca nu o deranjeaza un ocol pe la Obidos, unde planuisem sa ne petrecem stralucitoarea dupa-amiaza.E o calatoare incantata mereu de aventura, asa ca n-a avut nimic impotriva excursiei.

In masina se lasase pace, o incredere ca toate sunt bune si pe calea lor.

Ajunsi, ne-am plimbat pe stradutele inguste, ne-am minunat de casele de la 1700 si ceva, de gradinile si terasele lor, am baut visinata, am mancat castane abia scoase din foc, ne-am dus sus pe zidul cetatii de unde totul se vedea ametitor de frumos in lumina soarelui la apus. Pe dealurile din imprejurimi ardeau focuri, iar undeva, mai departe, spre zare cineva bubuia artificii.

Da, Viata merita sarbatorita, dansata, chiuita si contemplata in tacere. Merita iubita fiecare clipa aici.

Cu duhul bun si sfant al Craciunului in noi am plecat mai departe, spre un loc tainic. O sa vedeti in poze o casuta mica, alba. Acela e. Voiam mult ca Vladimir sa-l vada, pentru ca acolo, eu si iubitul meu am sadit un vis. Casa e inconjurata de o livada mare, salbatica, pe care am strabatut-o infrigurata. Mi se parea ca firea respira, vibreaza si ne inveleste in ceva sacru. Soarele disparut lasase un orizont portocaliu pe care se conturau dealurile invecinate. Cerul se facuse de aur stins, iar fiecare frunza pe care calcam scotea sunete de-o inimaginabila frumusete.

Paseam alaturi de Vladimir. I-am vazut ochii. In ei licarea nu-stiu-ce-ul ala care ma face mereu smerita. I-am spus despre vis. M-a luat in brate. Ii simteam inima batand puternic prin grosimea hainelor. O sa fie mama, de ce sa nu fie?

In clipa aia as fi putut zbura. A fost un moment cand totul parea posibil, absolut totul…

This slideshow requires JavaScript.

5 thoughts on “LA OBIDOS

  1. o să fie! zilnic e pentru toate visele pe care le-ai avut. te iubesc şi te îmbrăţişez cu dor. p.s. primul impuls a fost să-ţi scriu “străluceşte viaţa-n tine!” am zîmbit citind gîndul norilor.

  2. “Da, Viata merita sarbatorita, dansata, chiuita si contemplata in tacere. Merita iubita fiecare clipa aici.”

    Daaaa!
    Si Viata va iubeste!

    Fie-va visul implinit! “O sa fie mama, de ce sa nu fie?”

    Sarut ochii vostri luminosi…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s