APE TULBURATE

Vineri, in mine apele s-au rascolit. Dupa ce am scris “sunt si las totu sa fie” parca anume, sa nu ramana simple vorbe,am primit o proba practica. Sa fiu si sa accept ceea ce e este, uneori e cel mai greu lucru din lume. Furia, dorinta  de a avea dreptate si de a o impune, s-au stins relativ repede dupa incidentul ce le generase, dar au fost ca un curent puternic, care ravaseste fundul oceanului, facandu-l sa arate pentru o vreme posomorat si noroios. Asa devenisem. Orice incercare sa ies ma tragea mai tare inapoi. Asta e, imi ziceam, doar asta e si ma luau valuri de plans. As fi vrut, cu tot dinadinsul, sa fie altfel. Mi-am trecut ziua, stand in realitatea ei greu de indurat. M-am miorlait in voie simtind ca plansul ma curata. Am vazut ca  sunt rani inca deschise, mi-am suflat peste  ele cu dragoste, asa cum facea bunica atunci cand imi juleam genunchii (scotea din dulap borcanul in care macera an de an petale de crin, la vederea caruia ma luau fiori, stiind raceala si usturatura ce urmau, ma convingea cumva sa nu fug, punea frunze pe rana, sufla inganand in acelasi timp niste cuvinte pe care le-am uitat, dar al caror ton tandru inca il simt).

Spre seara, m-am cuibarit la Claudio in brate, i-am zis ca sunt trista, iar cand m-a intrebat de ce, parea ca motivul se indepartase, scazuse in importanta intr-atat incat nu mai merita detaliat. I-am zis in doua cuvinte, fara partinire. O sa treaca, o sa treaca, asa cum toate trec…Am plans iar cu lacrimi mari, udandu-i camasa pe-un umar. Stie sa sa asculte, sa mangaie, sa intrebe fara insinuari, sa taca si sa iubeasca, mai ales sa iubeasca.

Am adormit alinata, dar dimineata m-am trezit maraind infundat. E in mine uneori un fel de dulau artagos care abia asteapta sa-i treaca cineva prin fata, sa aiba motiv de latrat. Intamplarile il agitasera si pe el.

Trece Claudio, zice ceva,  iar cainele meu se dezlantuie turbat. Chiar daca s-a pototlit repede a facut rau. Am fost tristi toata ziua si departe unul de altul, dar n-am inchis nicio usa, nicio inima, nicio sansa de a ne simti fiintele interioare, cele fara vina.

A fost o experienta puternica, ciudata. Ne-am dus pe malul raului, la soare, ne-am asezat pe-o piatra, imbratisati, am privit apa tulbure in hipnoticul ei dute-vino, am simtit apa tulbure din noi, am realizat ca e una si aceeasi. O piatra aruncata undeva are efect peste tot, suntem atat de legati incat e nevoie de multa grija,  delicatete si rabdare ca sa nu stricam armonia lumii.

Acum s-a asternut din nou  adevarata noastra stare -LINISTEA

7 thoughts on “APE TULBURATE

  1. Asta sper eu sa gasesc la Lisboa, linistea, impacarea, poate o anumita resemnare. Sa taca odata dulaul meu:) Ce bine ca stiu ca esti tu acolo, sa ma ajuti pe drumul asta. M-am reintalnit zilele trecute cu un portughez foarte special, cand l-am cunoscut era calugar si coordonator pentru Romania al grupurilor de pelerinaj organizate din Taizé. Au trecut aproape 15 ani de cand l-am vazut ultima oara, mi-a aparut aici chiar la birou…cum e viata asta.

    Pe 4 februarie are concert iubita mea Misia, Senhora da noite, va fi ceremonia mea simbolica de bemvinda a Lisboa:)

    http://www.teatrosaoluiz.pt/catalogo/detalhes_produto.php?id=265

    Va imbratisez, simt caldura voastra chiar si asa, la distanta.

    • Ne ajutam una pe alta in egala masura. Linistea si impacarea le gasim in inima, dar, da, Lisabona e un loc unde cautarile sunt parca inlesnite. Abia te astept!
      L-am visat pe Radu acum cateva nopti. Se plangea de diverse dureri fizice si eu imi ziceam, uite saracu, il doare sufletul, iar el crede ca e bolnav si-i spuneam intr-una – sa stii ca Antoaneta te iubeste foarte mult, sa stii ca Antoaneta te iubeste foarte mult…🙂

      • Doamne, si eu l-am visat bolnav acum trei zile, slabise mult, apoi ca murise si i se facuse autopsie…groaznic. Ieri producatoarea lui a pus o fotografie de la filmarile din Maramures pe FB, deci e pe langa noi, as vrea sa pot intelege si de ce.

  2. Imi pare rau ca dulaul asta mai musca din cand in cand din sufletele voastre… asa e viata, nu poate fi doar lapte si miere in permanenta. Doar caram dupa noi niste poveri care nu se lasa desprinse cu una, cu doua.
    Te imbratisez si iti trimit un gand bun, esti una din zanele mele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s