TOTUL SE INVATA

Aici suntem la o vesnica invatatura. Realizarea asta ar fi trebuit sa-mi aduca, mie, care am considerat scoala foarte nesuferita, macar o umbra de naduf, dar nu. Am respins-o  ca sistem, insa disponibilitate sa observ, sa incerc, sa ma modelez am avut si inca am. Scoala cea adevarata e viata cu toate micile ei amanunte, iar eu despre ele voi scrie in continuare.

Sunt foarte multe, dar iau ca exemplu doua  gesturi eliberate acum de greutatea gandurilor cu care le inconjurasem. Am invatat sa le transform, transformandu-ma la randul meu, primind  doua valoroase lectii .

Primul e facutul patului. Pana sa il intalnesc pe Claudio, chestia asta starnea in mine un adevarat conflict(va dati seama alte lucruri mai serioase ce prapad generau). Pe de-o parte ma bantuia  imaginea ideala a unei camere ingrijite in care sa intru cu drag, apoi era o voce critica spunandu-mi ca sunt lenesa, alta voce zicand ca sunt lucruri mai importante de facut si ca oricum in cateva ore rascolesc patul din nou. In fine, cert e ca nici nu-l faceam, nici nu traiam in pace cu el, asa de izbeliste.

De cate ori dormeam la Claudio acasa(vorbesc de inceput cand nu locuiam impreuna), il vedeam dimineata, aranjand patul cu gesturi simple si calme. Nu ca o gospodina tipicara, nu ca un barbat dornic sa demonstreze ceva noii iubite. Pur si simplu facea patul. Odata, la final aseaza, asa ca in reviste, pe marginea de la picioare, un pled verde, spunandu-mi un pic vinovat “nu l-am mai pus de mult timp, obisnuiam sa fac asta la inceput, cand l-am cumparat, dupa m-am plictisit”. M-am uitat cu luare aminte la pat si imaginea lui suprapusa cu cuvintele pe care tocmai le auzisem mi-au dezlegat pe negandite o taina. Cand se termina iubirea? Intrebarea asta m-a hartuit mult si m-a infricosat. Cautam sa identific in trecut momentul cand dragostea se sfarsise si nu reuseam deloc sa dau de el. Acum raspunsul a venit singur si clar “Iubirea se termina atunci cand nu mai ai grija de ea”

Prin urmare am incetat sa mai visez un pat ideal si sa sufar ca in prezent el arata ca naiba. Am pus mana, dimineata de dimineata, cu gesturi simple si calme, asa ca ale iubitului meu, si-am aranjat patul. Fara sa-i dau vreo semnificatie anume, activitatea asta obisnuita, practicata, a devenit un mic ritual sacru. Nu va inchipuiti ca acum ard  tamaie si fac incantatii, dar gandurile-mi sunt luminoase, de recunostinta pentru toata fericita mea dragoste, pentru noptile petrecute acolo, pentru omul drag de care abia astept sa ma lipesc. In starea asta totul se intampla usor si nimic mai bun nu pare sa fie de facut. Zi de zi dormitorul e o camera primitoare. E reflexia iubirii mele pe care am invatat sa n-o neglijez.

Al doilea gest e intinsul rufelor. Tot Claudio mi-a aratat cum se face. Nu in mod voit. O sa creez acum o imagine foarte cinematografica: dupa-amiaza frumoasa de vara tarzie, soare bland, duminica, liniste in casa, casnice lucruri de pregatit pentru saptamana ce va incepe. Iubitul scoate din masina de spalat hainele copiilor: o multime de sosete, lenjerie minuscula, multe si marunte, mai pe scurt. Simpla lor vedere  m-a facut sa bomban in gand “oh, ce oboseala”. Numai ideea ca ar trebui sa intind toate alea ma enerva, desi atunci nu era treaba mea(precum vedeti un alt motiv foarte serios de conflict interior).

In decorul pe care l-am descris se apuca dragul de Claudio sa ia ciorapel cu ciorapel, si restul rufelor, pe rand, sa le scuture, sa le intinda bine, sa le prinda cu carlige. In subtila mea enervare de-atunci am avut un moment de claritate. “Eu fac lucrurile sa fie grele!” Vedeam usurinta gesturilor lui, lipsa repezelii si seninatatea fetei.

Hmmm…asta trebuie exersat, mi-am zis. Marturisesc ca n-a fost simplu la inceput. Daca cu lucrurile noastre a fost relativ usoara trecerea de la bombaneli la impacare, cu lucrurile copiilor m-am certat multa vreme. Da, da, ati citit bine M-AM CERTAT. Imi ascultam mintea in timp ce le intindeam si poftiti mostre “de ce nu le spala mama lor? -bine ca am eu o treaba in plus- sunt enervant de marunte- sa ia naiba alegerile paguboase pe care le fac- mereu merg pe calea cea mai grea-etc etc”. La final sarma era plina, iar eu fierbeam de draci. Cu crizele de rigoare, care n-au fost putine am mers mai departe si-am inteles intr-o zi ca de fapt repetam inconstient tiparul mamelor mele vitrege pe care nu le iertasem pana atunci. Ma razbunam pe alti copii pentru toate suferintele fetitei nefericite ce fusesem. S-a facut lumina. De la exersatul unui banal intins de rufe a venit o mare revelatie. Sunt oameni pe care trebuie sa-i iert, pe care nu e tarziu sa-i imbratisez in gand si sa-i dezleg, sa ma dezleg. Am simtit durerea si nu rautatea fiintelor care n-au stiut cum sa faca lucrurile mai bine nici pentru mine nici pentru ele. Le-am iertat iertandu-ma si asa s-a asternut pacea. Intind toate rufele cu drag acum.

VIATA e o pretioasa scoala si nu trebuie minimalizat, ignorat nimic, pentru ca nu se stie niciodata unde se ascunde adevarata lectie, adevarata usa pe care putem iesi liberi.

32 thoughts on “TOTUL SE INVATA

  1. lucrurile simple par sa ne aduca mai multa bucurie decit activitatile complexe. Facutul patului de dimineata, intinsul rufelor, spalatul vaselor, dat cu aspiratorul prin casa, smuls ierburile rele din gradina de legume, sau plantat legume si asteptat sa creasca: gesturi de iubire. Mersul pe strada, linga omul drag, mersul pe strada de uul singur in oras cunoscut, mereu innoit datorita starii sufletesti care-i rar egala cu cea de ieri. Iubim simplicitatea, dar suntem prea grabiti, si uneori infumurati, ca sa ne dam seama.

    Da, iubirea e ca o planta: moare daca nu-i ingrijita cu rabdare.

  2. Taare frumos. La mine patul este o axioma ce trebuie rezolvata in 2 minute si tot timpul gasesc solutia de a-mi lua cat mai putin timp, in cea mai mare parte arunc toata lenjeria dupa spatarul canapelei unde are un loc special, asa ca in 2 minute e gata patul😀..si asta fara sa ma ridic din pat inca. Nu suport paturile nefacute lasate peste zi.

  3. “Iubirea se termina atunci cand nu mai ai grija de ea”

    si eu tot asa zic, mai degraba cu sensul ca se termina cand nu mai tii flacara iubirii aprinsa, de aia in familia noastra eu cel putin, am mereu grija de flacara😉 dar am grija ca si ceilalti sa simta caldura,ca sa-si doreasca si ei s-o tina aprinsa.Cel putin fata noastra cea mare ,de 7 ani, are simtul asta al familiei intregi foarte puternic.

  4. Asta cu intinsul rufelor m-a distrat, parca ma vad pe mine, doar ca si copiilor le place sa ma ajute. Cel mic imi intinde fiecare sosetuta,si-mi specifica a cui e, iar fetele chiar vor sa intinda ele rufele,uneori,pe uscator.

  5. Lola, iti multumesc tare mult pentru postarea asta..
    Ii fac lui Cludio gentuta si o trimit cu palaria. Te rog doar sa imi spui cam ce culori i-ar placea. Eu ma gandesc la o combinatie de jeans cu verde deschis. Ce zici?
    Te imbratisez!

  6. Eu nu am talent la scris si imi este chiar greu sa imi exprim sentimentele (poate ca simt prea mult si nu reusesc sa separ si sa inteleg fiecare gandire si simtire). Dar acest post al tau este ca o revelatie pt mine, m-a cuprins un sentiment de liniste si un mare zambet! Cred ca mi-ai deschis ochii.

  7. De obicei doar savurez posturile tale si nu scriu, dar de data acesta nu ma pot abtine…Nu stiu rusa dar titulul cintecului ar fi ceva de genul “Trenul bucuriei”(zice sotul).Cunosc de multi ani cintecul acesta si am o intreaga colectie de cintece rusesti pt.copii. Sunt absolut fantastice.Primele melodii pe care le -a auzit copilul meu inca din burtica ..au fost acestea ,rusesti.Cauta si Antoska..Antoska..nu stiu daca se scrie asa corect si mai ales daca exista si pe you tube.Absolut delicioase pt urechile unui copil, desi putin cam triste.

    • Ma bucur ca ai scris si-ti multumesc.
      Rusii au melancolia, nostalgia lor. O exprima ca nimeni altii. Cantecelul asta m-a facut sa plang de cate ori l-am ascultat.

  8. Buna Lola, nu am mai trecut de mult pe la tine🙂 insa in seara asta am simtit ca mi-ai pregatit ceva🙂 Ochii mi s-au oprit aici ….
    mmmm oare de ce?

    Te imbratisez cu drag
    Mihaela

  9. ma inspiri,ma inspiri….multumesc!
    zilele astea aveam si eu intrebarea asta in cap…cautam raspunsul, pt ca totul o lua la vale…MULTUMESC
    nu stii cata navoie aveam de el!
    te pup

    • Asa vin toate, cand avem nevoie de ele🙂

      Nu ma plang de obloanele nou noute pe care le-am gasit la ferestre, dar mi-s mai dragi cele vechi, de lemn.
      Te imbratisez

  10. P.S. iar obloanele tale sunt superbe! de mult imi doresc o casa cu astfel de obloane; va veni la momentul oportun- poate tot intr-o tare calda

  11. Draga Lola

    Foarte frumos si curat ai spus: “Iubirea se termina atunci cand nu mai ai grija de ea” O sa incerc sa pastrez in suflet aceste cuvinte care imi amintesc de la rose du Petit Prince.
    « Tu es responsable pour toujours de ce que tu as apprivoisé. »

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s