De la geam nu vad soarele rasarind, dar cand apare, dealul din stanga, cel vegheat de turla bisericii Estrela, se lumineaza tot, contrastand promitator cu umbra dintre cladiri.
Incepe o zi. Sunt aici si nu vreau nimic special de la ea, nici de la mine.
Imi iau cana de ceai si ma asez pe perna din mica mea gradina mutata cu totul in living. In curtea interioara e umbra, umezeala si frig. Nimanui nu i-ar placea sa traiasca acolo.
Ma uit la adunatura haotica de plante. Le iubesc cu o pasiune pe care n-o intelegeam inainte. Fiecare cu povestea si personalitatea ei. Cactusul din Alentejo, cel aruncat pe strada, hranindu-se inca din trupul frunzei mama muribunde(vai ce descriere patetica i-am facut!), are acum radacini proprii si pui. Se ridica din el o frunza viguroasa, verde aprins cu gherute ca de pisica. Ii admir forta si meditez la viata privindu-l.
Alaturi, sta in cos o tufa de busuioc. Fiind asa departe de bucatarie uit mereu de el si nu-i prea folosesc frunzele la gatit. Creste in voia lui fericit, frumos mirositor.
Lamaiul, are acum vreo 7 cm si 4 frunze(mici). Am mai scris de el. E cel iesit din samburele incoltit in intunericul fructului, gasit pe 12 august, de aniversarea noastra. Intr-o zi voi face limonada…
De la Evora am venit cu doua plicuri de seminte – cebolinho si rucola. Le-am semanat. Rucola a explodat pur si simplu in zeci de vlastare, rascolind pamantul din ghiveci. Cebolihno e mai timid, dar am vazut azi ivindu-se cateva mustati verzulii.
Intr-o cutie mare, de lemn, vietuiesc impreuna o yucca luata de la ikea pentru ca era doar 99 centi, o planta cu frunze catifelate, pictata uimitor de fire, in visiniu si roz(nu stiu cum o cheama), primita de la mama lui Claudio intr-un singur fir, dar crescuta spectaculos, un varf de iedera furat dintr-un loc drag mie, care a prins radacini si are deja cateva frunzulite noi cautand lumina, o buruiana aparuta in ghiveciul cactusului pe care nu m-am indurat s-o omor. Cine sunt eu sa decid care planta e buna si care nu? Buruiana e frumoasa, vie, si pare fericita. Am transplantat-o in cutie. Ma rasplateste cu frunzele ei delicate care absorb dioxid de carbon si dau oxigen.
Incep zilele contempland viata. E in florile de care v-am povestit, e in oamenii care trec in sus si in jos pe strada, e in cele doua pasari ce brazdeaza acum bucata de cer pe care o vad, e in mine, e in tot.
Avem iluzia separarii prin: piele, concepte, rase, regnuri, credinte, nationalitati, preocupari, nivele intectualo-spirituale si multe altele, dar stand, asa in gradina, fara sa-mi bat capul cu nimic, simt ca suntem Viata si Intreg. Suntem Apa, Foc, Pamant, Aer intr-o miraculoasa si subtila impletire. Suntem mici particule si spatiul gol dintre ele.
Acum, cand imi cere cineva sa ma definesc(ce fac, cu ce ma ocup) imi vine sa raspund un singur lucru – TRAIESC!
Intre rasarit si apus sunt neobosita in A FI. Pe urma ma culc…
lola dream factory 
Lola, plantuta aceea minunata cu roz si visiniu e in fapt o urzica decorativa. 🙂
O iubesc, mai ales ca nu urzica deloc 🙂
Multumesc!
… pe urma te culci: simplu, frumos, asa cum ar trebui sa ne traim clipele. Multam frumos de zimbetul zilei!
🙂
Urtica Dioica …este foarte populara la noi.Are nevoie de apa si s-ar putea sa te supere la un moment dat pt.ca obisnuieste sa creasca , nu gluma.
O sa se faca boschet? 🙂
si eu m-am gindit ca e vorba despre urzica numai din descriere, inainte de avedea si poza. Dar altceva voiam sa spun…despre TRAIESC.
M-a sunat intr-o zi o amica sa ma intrebe ce mai fac. Dupa ce i-am raspuns, mi-a zis pe un ton in care simteam repros si invidie:bravo, unii muncesc si altii traiesc! Si am intrebat-o ce ar fi in neregula cu a trai. In loc sa imi raspunda, a inceput sa imi toarne un sir lung de lamentari. Nu stiam daca sa i le ascult sau sa inchid pur si simplu sursa unor vibratii neplacute urechii mele.Pentru ca unii oameni isi alimenteaza singuri si in mod constient sentimentul de vinovatie in fata lui A TRAI. mie A TRAI mi se pare singurul lucru care conteaza
Cand te mai suna cineva sa se lamenteze asculta-l intr-o stare cat poti de neutra. Nu reactiona incercand sa-l convingi ca lucrurile stau altfel decat le vede el, nu-l tine in starea lui dandu-i dreptate si nici nu-i inchide telefonul. Doar asculta, observa. Nici o energie negativa nu te poate atinge cand nu reactionezi la ea. Traieste si lasa totul sa fie. E o zi pentru fiecare om, cand se va trezi din somn.Dar trezirea nu inseamna evolutie ci doar realizarea a ceea ce e deja.
Cand vad cate un om trist pe strada ma uit la el cu toata dragostea si ii spun in gand “of, daca ai sti cat esti de minunat, de perfect, de sfant…”. Atat e suficient si ajuta enorm, sa-l recunoastem pe Dumnezeu in ceilalti, indiferent de aparente.
M-am bucurat sa citesc articolul tau.
Viata e o descoperire, nu un raspuns.
In fiecare zi se-ntimpla ceva frumos, nu trebuie decit fim prezenti in ea ca sa ne putem bucura impreuna.